Despre spirala violenţei în Timişoara şi ai ei „naivi utili”

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

“Ieşi afară, javră ordinară!”. Este una din strigările pe care câteva zeci de persoane (nu ştiu cât de timişoreni sunt, aşa că nu folosesc acest termen) au proferat-o, în noaptea de duminică spre luni, în faţa imobilului în care stă primarul Dominic Fritz. La o privire fugară, mulţi dintre cei care urlau nu arătau ca unii care peste câteva ore îi aşteaptă un loc de muncă, de unde şi această oră foarte înaintată pentru mulţi timişoreni, dar poate normală pentru cei adunaţi în faţa locuinţei primarului.

Protestul, dacă pot să-i spun aşa, a fost, cel puţin dintr-un punct de vedere, unul cu totul inedit. Fiindcă nu ştiu, cel puţin pentru Timişoara, care are o lungă istorie a protestelor, să se meargă în faţa casei unei persoane publice pentru a i se striga “de dulce”. S-a protestat în pieţele centrale, s-au făcut marşuri prin oraş, s-a strigat în faţă la primărie sau prefectură, dar niciodată acasă la cineva. Plus că, admiţând că Fritz e vinovat pentru toate relele din Timişoara şi România, care e vina vecinilor săi, obligaţi în plină noapte să asiste la concertul de înjurături? Nu mai discut de copii aici.

Plus aici se mai pune şi întrebarea de unde ştiau acei oameni unde stă Fritz. Ori acest gen de informaţie putea fi luată din Primăria Timişoara sau poliţie. Ori să fi fost urmărit de cineva. Am mai înţeles că, precum în alte oraşe, şi la Timişoara s-a strigat împotriva nolor restricţii luate la nivel naţional. Mai exact în CNSU, organism condus de premierul Florin Cîţu. (Apropos, Alin Nica nu se ia şi de Cîţu, cum a făcut-o cu Arafat? Nu-l dă în judecată?) Şi nu cred că cei din CNSU i-au solicitat părerea lui Fritz în momentul în care au fost luate respectivele restricţii. Aşadar, ţintă greşită. Că primarul Timişoarei a susţinut măsura carantinării oraşului e o altă poveste. Şi a făcut-o alături de 26 de alţi membri ai CJSU. Dar pentru cei strânşi acolo, poate nici nu contau aceste lucruri, ei fiind distribuiţi în roluri de „naivi utili” (ca să nu folosesc termenul de  “idioţi utili”).

“Ieşi afară cu tupeu, dacă eşti primarul meu”, a fost o altă strigare a celor prezenţi în faţa casei lui Fritz. Strigare amintind de invitaţia “la interval” din lumea interlopă. Nici nu vreau să să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă Fritz “avea tupeu” şi ieşea afară. Era îndeajuns ca unul să arunce o piatră sau să-l lovească şi apoi, pe comportament de turmă, potrivit psihologiei maselor, să se fi produs o nenorocire. Cu toţi jandarmii strânşi acolo.

Din păcate, ce s-a întâmplat în faţa locuinţei lui Fritz confirmă că ne aflăm într-o plină spirală a violenţei, cel puţin verbale, care s-a manifestat şi în Timişoara. Nu cu puţin timp în urmă, un individ din Timişoara (nu ştiu dacă şi timişorean) l-a ameninţat pe Raed Arafat cu moartea, etalând mai multe “unelte” cu care avea de gând să-l tortureze, înainte de a-l ucide. Deloc întâmplător, individul afirma că e fan Şoşoacă. Zilele trecute, actriţa Maia Morgenstern a fost ameninţată cu moartea, pentru “vina” de-a fi evreică, Ameninţarea a venit “din partea partidului AUR”. Printre cei bănuiţi, un alt individ din Timişoara.

De ce toate astea? Săptămâna trecută, un deputat al aceluiaşi partid a sărit să-l ia la bătaie pe un ales USR. folosind un limbaj la care nici măcar Vadim Tudor nu a recurs în parlament. Toate acestea se adună pe fondul situaţiei excepţionale prin  care trece nu doar România, ci întreaga lume.

Aici mai trebuie adăugat că tot felul de politicieni, dar şi reprezentanţi media, incită la anarhie, la nerespectarea legilor. Actualele proteste nu trebuie minimalizate, cum fac unii de la guvernare. Sigur, nici hiperbolizate, însă trebuie tratate cu mare atenţie. Mai ales în condiţiile în care mulţi politicieni încearcă să-şi facă din ele un capital politic în modul cel mai populist şi iresponsabil cu putinţă. Uitaţi de exemplu ce scria în urmă cu o zi pe Facebook, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, profesor universitar: “Dar să respectăm tot felul de bazaconii -da, cele mai multe măsuri asta sunt: bazaconii!- numai pt că cineva, aflat în ierarhia de putere sus ne-o cere eu cred că ar fi sub demnitatea noastră și extrem de periculos pt societate!”.  Pe scurt, avem aici o invitaţie tranşantă la nerespectarea regulilor şi la anarhie. Fiindcă respectarea lor este sub demnitatea lui Robu, intrat tot mai adânc în clubul lui Şoşoacă şi AUR.

Problema este că de la această spirală a violenţei verbale şi a îndemnurilor la anarhie, foarte uşor se poate ajunge la o spirală a violenţei fizice. Iar pentru asta sunt disponibili tot mai mulţi “naivi utili” manipulaţi cu teorii ale conspiraţiei şi total dezinformaţi. O masă de manevră tot mai numeroasă într-o situaţie excepţională precum cea pe care o traversăm. Situaţie care are însă şi o parte pozitivă, dacă i se poate spune aşa. În sensul că are meritul de-a face o demarcaţie între politicienii responsabili şi cei populişti, gargaragii şi total iresponsabili

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Gugu Traian a spus: (martie 30th, 2021 at 10:11 )

Probabil si posibil ca aveti dreptate,dar…oare nu cantaresc cumva in toata situatia si SPERANTELE ENORME care s-au pus in aceasta varianta inedita de PRIMAR ? Sperante care s-au naruit complect in doar cateva saptamani,incepand cu curatenia din Primarie? Intreb si eu pentru un prieten !

Nelu a spus: (martie 30th, 2021 at 13:00 )

O masura bazaconiala a fost instituita de Robu, daca va amintit. Purtarea manusilor in supermarket. Sau obligativitatea purtarii mastii pe malul Begai, dar nu si in centru.

Jack a spus: (martie 30th, 2021 at 13:28 )

S-a protestat si pentru ca la jumatate de an de la alegerile locale, Fritz arata ca e un impostor si un incapabil.Zero rezultate.

desteptarea! a spus: (martie 30th, 2021 at 15:15 )

terminati cu denigrare protestatarilor! gata toti protestatari sunt interlopi?! asa denigra si psd-ul diaspora spunand ca sunt infractori! sa va fie rusine! aceeasi mizerie! au iesit in strada oameni dint oate categoriile sociale, ‘haur’ nu putea scoate atat de multi oameni in strada! cunosc personal oameni care au fost la protest, parinti nemultumiti de faptul ca scolile si gradinitele sunt inchise si ei nu stiu cum sa se imparta intre munca si copii! unii sunt nemultumiti de faptul ca isi perd joburile, unii ca stau in 75% in timp ce vecinul bugetar/ esentila este cu salariul intreg pe datoria platita tot de el si de copii lui!

Lui Jack a spus: (martie 30th, 2021 at 18:12 )

Măi Jack, tu n-ai învățat să numeri până la 6 la grădiniță?? Păi dacă nu știi nici măcar să numeri, ce încredere mai putem avea în ce spui?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA

Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.