Așa cum a atenționat, Poliția Locală Timișoara a demarat verificări privind păstrarea curățeniei de către firme.
Polițiștii locali au organizat, în această dimineață, o acțiune fulger la agenții economici din zona centrală a orașului, pe traseul bd. Revoluției 1989 – Proclamația de la Timișoara – Podul Decebal – Piața Libertății.
A fost verificat modul în care aceștia păstrează curățenia în fața punctelor de lucru, dacă gestionează deșeurile conform legislației în vigoare, dacă dețin contracte de salubritate, dacă au amplasat în fața locațiilor în care își desfășoară activitate scrumiere etc.
De altfel, în urmă cu aproximativ o lună, Poliția Locală Timișoara atrăgea atenția persoanelor juridice că vor fi efectuate verificări și se vor lua măsuri împotriva celor care nu păstrează curățenia și nu întrețin locațiile în care desfășoară activități comerciale.
În cursul zilei de azi au fost verificați 27 de agenți economici, fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale. Magazinul alimentar Profi Food a fost sancționat cu 2.500 lei, conform HCL 371/2007, pentru gestionarea neconformă a deșeurilor, editura Eurostampa a fost sancționată cu 1.500 lei deoarece nu deținea contract cu operatorul de salubritate, iar salonul Blind Barbers a fost sancționat cu 1.000 lei pentru că nu respecta prevederea referitoare la colectarea duală a deșeurilor.
„Atragem din nou atenția că vor fi efectuate în continuare acțiuni de control pentru a se verifica daca sunt respectate măsurile stabilite de legislația în vigoare, iar în cazul în care sunt constatate nereguli, polițiștii locali vor aplica sancțiuni drastic”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.
Comentarii prin facebook