Un profesor de sport de la un liceul din oraşul arădean Pecica este cercetat pentru hărţuirea unei eleve de 16 ani, căreia i-ar fi trimis în ultimele zile mesaje cu tentă sexuală, o cercetare disciplinară fiind începută şi la nivelul şcolii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a declarat joi, pentru Agerpres, că poliţiştii din Pecica au fost sesizaţi de familia elevei despre presupusul comportament al profesorului de sport, care este şi arbitru de fotbal, fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru hărţuire.
Surse din cadrul Liceului „Gheorghe Lazăr” Pecica au declarat, pentru sursa citată că profesorul are 42 de ani, este necăsătorit şi este suplinitor de un an. El nu preda şi la clasa elevei respective, căreia i-ar fi trimis mesajele prin intermediul unor reţele de socializare. Dascălul i-ar fi cerut fetei fotografii nud şi ar fi invitat-o într-o seară la o întâlnire.
Adolescenta şi-a anunţat familia, care a apelat la ajutorul poliţiştilor.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, Marius Gondor, a declarat, pentru Agerpres, că a cerut conducerii şcolii constituirea unei comisii de cercetare disciplinară, iar azi vor avea loc audierile. Se poate merge până la desfacerea contractului de muncă.
Comentarii prin facebook