Consiliul Județean Timiș a aniversat 30 de ani de activitate

Zi de sărbătoare, vineri la Palatul Administrativ in Timișoara. Consiliul Județean Timiș a sărbătorit trei decenii de activitate. De la primul președinte, Viorel Coifan, până la cel actual, Alin Nica, aproape toți au fost prezenți, ei primind Trofeul Recunoștinței, pentru activitatea depusă în cadrul administrației județene.

Cuvântul de bun venit a aparținut actualului conducător al instituției, Alin Nica.

„Acum 30 de ani, o nouă structură avea să completeze arhitectura administrației publice locale aducând în formula acelei tinere democrații, care era România acelor vremuri, atât de necesara componentă a județului acestui nivel intermediar de administrație. Ne amintim cu toții ziua de 29 martie 1992, data primelor locale alegeri libere după 1989, care au dat o nouă reprezentativitate la nivel județean. Atunci, ca și acum, Timișoara și Timișul erau văzute ca fiind zonele cele mai pro-europene din România”, a spus Alin Nica în discursul său.

Fost președinte al CJ Timiș pentru o durată de șase luni, actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu a spus că cea mai dragă funcție pe care a ocupat-o în cariera sa administrativă a fost cea din conducerea instituției sărbătorite, acolo unde de fiecare dată revine cu drag.

„Pentru mine funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș e mult mai importantă decât cele pe care le-am avut și cele pe care, cine știe, o să le mai am. Fac un apel la toată lumea, credeți-mă că știu cât ești de trecător într-o funcție și cât de repede poți fi schimbat, și atunci cred că Timișul are nevoie de stabilitate indiferent de cine conduce Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Proiectele Timișului trebuie să fie duse la bun sfârșit indiferent de cine e la conducere. Acum cinci ani vorbeam tot de stadion nou, de legătura de la Giarmata la Timișoara. Indiferent de culoarea politică a Guvernului, trebuie să ducem la capăt proiectele. Aș vrea să fiu invitat și la aniversarea de 35 de ani”, a spus Grindeanu.

Cel care a condus primul Consiliu Județean Timiș, constituit în urma unor alegeri locale, a fost Viorel Coifan. El a avut două mandate la activ, în perioada 1992-2000,

„Viziunea a constat în transformarea județului într-unul din principalele motoare economice ale României”, a declarat Viorel Coifan.

Unul dintre cei mai apreciați conducători ai CJ Timiș a fost Constantin Ostaficiuc. El a ocupat atât postul de vicepreședinte, dar și președinte al instituției. Una dintre recomandările făcute mai tinerilor săi colegi din actuala conducere a administrației locale și naționale a fost să țină seama și de experiența acumulată de cei care au ajuns la o anumită vârstă.

„Aveți în spate experiența cu bune și rele, dar și misiunea de a continua proiectele pe care toți le-am început. A fost senzațională colaborarea între noi, a fost cea mai frumoasă parte din viața mea. Ar trebui să fim animați de un singur gând: de a fi în slujba județului Timiș. Avem nevoie de unitate pentru că numai împreună indifferent de culoarea politică există un singur țel: ca locuitorii județului să beneficieze de toate facilitățile secolului XXI”, a spus Constantin Ostaficiuc de la pupitrul ședinței de plen extraordinare

Călin Dobra, a condus CJT din partea PSD în mandatul trecut.

„La ceas aniversar e important să subliniez evenimente de suflet care au adus un plus valoare județului, cum ar fi Centenarul României, aniversarea a 100 de ani de instaurare a administrației românești în județul Timiș-Torontal”, a spus Călin Dobra.

Alți trei foști președinți ai administrației județene nu au fost prezenți la momentul aniversar: Ilie Sârbu, Dan Ioan Șipoș și Titu Bojin.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor

Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet

PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc

Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui, în perioada 19–20 octombrie 2026, prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare la Schimbările Climatice. Evenimentul este organizat de Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice al UPT (CSAC-UPT), în parteneriat cu Administrația Națională de Meteorologie. Sub tema „De la date la decizii”, conferința va reuni reprezentanți ai administrației publice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima conferință națională de adaptare la schimbările climatice are loc la Timișoara prin UPT
Va fi un weekend alb-violet, în care fanii sunt așteptați să își aducă contribuția. Fostele glorii ale clubului, mai ales din epoca romantică AEK reintră pe teren, însă și actuala Politehnica are meci, amical la Novi Sad. Pe noua bază Costică Rădulescu vor defila și alte foste glorii. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fanii Politehnicii, împărțiți sâmbătă în trei: meci în memoria lui Costel Ionilă, deplasare în Serbia și o partidă a legendelor
PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Ministerul Transporturilor și-a dat acordul pentru ca Primăria Timișoara să poată demara partea sa din investiția pentru realizarea unei rețele de tren metropolitan în jurul orașului. Astfel, a fost mandatată compania feroviară de stat să încheie un acord cu municipalitatea timișoreană. Primăria Timișoara beneficiază din plin de sprijinul actualei conduceri a Ministerului Transporturilor și dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan
Comuna Beba Veche rămâne fără unul dintre cei mai apreciați și longevivi primari din Timiș. Ioan Bohancanu a decedat în primele ore ale zilei de vineri. Ales prima dată edil-șef în 1996, Bohancanu a condus comuna de la granița cu Serbia și Ungaria de atunci, cu excepția unui singur mandat. El s-a născut în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Beba Veche a trecut în neființă
Angajaţii Horticultura au demarat mai multe lucrări în Parcul Anton Scudier. Astfel, se sădesc plante perene şi s-a montat un sistem de irigare. Joi, 1 octombrie, echipele Horticultura au început plantările de plante perene în zonele pregătite. De asemenea, a fost montat sistemul de picurare, care urmează să fie conectat la sistemul de irigații al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura, lucrări de toamnă în Parcul Anton Scudier
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.