Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș au depistat un tânăr, de 19 ani, care, vineri seara, în jurul orei 21:00, a fost sustras un bancomat de cryptomonede din din incinta Iulius Town Timișoara.
Sâmbătă, polițiștii l-au găsit pe hoț în localitatea Vinga, județul Arad.
În urma investigaților efectuate, s-a stabilit că a fost cauzat un prejudiciu în valoare de 286.000 de lei, 236.000 de lei reprezentând suma de bani aflată în bancomat, iar 50.000 de lei reprezintă valoarea bancomatului.
Oamenii legii au recuperat 52.500 de lei, dintre care 44.000 de lei asupra bănuitului, iar 8.500 de lei au fost găsiți îngropați în grădina imobilului de domiciliu.
De asemenea, pe un câmp în apropierea localității Vinga, a fost depistat bancomatul sustras, în urma examinării constându-se faptul că, în interiorul acestuia, se mai aflau 127.700 de lei.
În total, polițiștii au reușit recuperarea a 180.200 de lei, 55.800 de lei nefiind recuperați.
În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș, urmând ca, în cursul zilei de duminică să fie prezentat magistraților, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Comentarii prin facebook