Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara și OncoGen au, începând din această săptămână, parteneri din provincia chineză Yunnan. Cele două au semnat acorduri de colaborare cu organizații similare în contextul une Înțelegeri de cooperare existente între județul Timiș și provincia chineză.
Astfel, două memorandumuri de înțelegere, între instituții din județul Timiș și Provincia Yunnan, Republica Populară Chineză, au fost semnate, la Palatul administrativ din Timișoara în prezența vicepreședintelui Alexandru Proteasa.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara va colabora cu Universitatea de Agricultură din Yunnan, iar Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, cu Spitalul Oncologic din provincie.
Cele două universități semnatare vor colabora în domenii de interes comun, menite a îmbunătăți experiențele de învățare pentru studenți, cât și a crea oportunități de dezvoltare personală și profesională pentru personalul didactic. Astfel, se vor institui programe de schimb de personal și de studenți, proiecte educaționale comune, de cercetare și de schimburi culturale, cât și programe și proiecte de formare pe termen scurt.
În ceea ce privește colaborarea în domeniul medical, cele două instituții vor coopera prin schimburi de personal, proiecte de cercetare științifică și organizarea de conferințe academice online și offline în domenii precum diagnosticul molecular, medicina regenerativă, tratamentul avansat al cancerului și imunoterapia.
Comentarii prin facebook