„Șantiere curate”. Proiect de hotărâre a doi consilieri USR care prevede amenzi mari pentru constructorii care poluează

piața mărăști

Proiectul „Șantiere curate” a fost inițiat ca urmare a sesizărilor din partea timișorenilor cu privire la mizeria și poluarea a căror sursă sunt șantierele deschise., afirmă iniţiatorii. Proiectul iniţiat de consilierii locali USR Răzvan Negrişanu şi Rodica Militaru prevede amenzi de până la 2.500 de lei sau chiar oprirea execuţiei pentru firmele care fac mizerie şi poluează.

Consilierii locali USR Timiş îi cheamă la dialog pe timişoreni și constructori, astfel încât forma finală să răspundă atât nevoilor de dezvoltare ale orașului, cât și îngrijorărilor timișorenilor cu privire la calitatea mediului. Ulterior dezbaterilor publice, proiectul va fi modificat cu propunerile primite din partea acestora.

„Suntem conștienți de două lucruri. Străzile orașului sunt murdare și aerul încărcat de praf și din cauza șantierelor care nu respectă regulile. Dar înțelegem perfect că Timișoara este un oraș în creștere accelerată și că șantierele înseamnă investiții și dezvoltare. Acest regulament întărește respectarea legilor deja în vigoare, de care unii constructori țin cont, investesc fonduri pentru a îndeplini standardele de mediu, alții nu. Din cauza celor din urmă și constructorii onești pierd, pentru că au investit bani pe care ceilalți nu i-au investit, pierde și Timișoara. Ne gândim și la un mod de a recompensa șantierele curate, astfel încât toate instituțiile publice și toți dezvoltatorii care contractează servicii de construcții să știe cine sunt constructorii serioși care respectă legea”, a declarat Răzvan Negrișanu, consilier local USR.

Proiectul stabilește un set de măsuri pentru beneficiarii Autorizațiilor de Construire / Desființare care desfășoară activități de construcții. Aceștia vor avea obligația să se asigure că regulile cuprinse în documentația tehnică de organizare a execuției (DTOE) sunt respectate. În caz contrar li se vor aplica sancțiuni, de la amenzi contravenționale, de maxim 2.500 de lei, până la oprirea execuției, în cazurile grave.

„Măsurile de reducere a prafului și emisiilor se vor aplica la toate activitățile desfășurate pe șantier care generează praf sau alte emisii, inclusiv pentru operațiunile de curățare a șantierului și a utilajelor. Este obligația beneficiarului Autorizației de Construire/Desființare să se asigure în mod direct sau prin terți, că în cadrul șantierului se respecta toate măsurile pentru reducerea prafului și emisiilor, respectiv, prevederile cuprinse în documentația tehnică de organizare a execuției (DTOE) care face parte integrantă din Autorizația de Construire/Desființate. Scopul final este protejarea sănătăţii populaţiei orașului”, a declarat Rodica Militaru, consilieră locală a USR.

Mai multe detalii pe site-ul primăriei: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=2E4399AEC010B9BCC22588410036E07E&fbclid=IwAR1IDcoa63LIxxdytHn5HLiNaRfDDYWfXljzVO6c2Nj6m-dYCXoFGrTF-WM

 

 

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

bravos. de 3 ori a spus: (mai 14th, 2022 at 15:38 )

ia verificati santierul din spatele Sanatoriului fizio alipit de Parcul Copiilor. Cit PRAF, NOXE, mirosuri le degajă copiilr aflati in parc

Rodica Militaru a spus: (mai 14th, 2022 at 19:59 )

Când va intra în vigoare această HCL, exact asta se va întâmpla: șantierele vor fi verificate și obligate să nu mai polueze. Sper ca proiectul să treacă.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.