După trei ani de absenţă din cauza epidemiei, Festivalul “Zilele Veveriţelor”de la Buziaş s-a întors în locaţia tradiţională, Piaţa Libertăţii de lângă Parcul Central. În pofida prognozelor meteo pesimiste, mii de oameni din întreg judeţul, şi nu numai, au ajuns, sâmbătă şi duminică la Buziaş. Şi n-au avut ce regreta…
Pe cei care au venit în acest weekend la Buzişa i-au aşteptat, în primul rând, mâncăruri de toate felurile şi pentru toate gusturile, în centrul atenţiei stând totuşi “sarmele”. Acestea au avut şi un concurs cu dedicaţie “Cele mai bune sarmale din Banat”. Nu a lipsit nici vinul de Silagiu cae au ajutat sarmalele să curgă mai uşor. Sigur, ca de fiecare dată, pe scenă au urcat cei mai cunoscuţi artişti din Banat.
Dintre care îi aminitim pe Vasile Conea, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, Nicu Novac, Cornelia Lupulescu, Oana Stanca, Raluca Stanca, Roxana Chiriță, Ștefan Murgu, Seia Vesici, Rodica Grapineac și Mirela Frățilă, precum şi ansamblurilke Bârzava – Reșița, Arădeana – Arad, Hora Carașului – Oravița, Junii Timișului – Timișoara, Laleaua Pestriță – Nițchidorf, Vermeșana – Vermeș și Sorocul – CARP Timișoara.
Sâmbătă seara, în prima zi a festivalului, a avut un concert de neuitat unul dintre dei mai apreciaţi cântăreţi din Serbia, Miroslav Ilić.
Festivalul Zilele Veverițelor a fost organizat de Asociația Culturală Izvorașul Buziaș, în colaborare cu Primăria Buziaș și Consiliul Județean Timiș.
Comentarii prin facebook