Finanțat prin banii alocați României prin PNRR, tronsonul de 12 kilometri lipsă din lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva, dintre Margina și Holdea, e sub presiunea termenelor limită. Este necesar ca lucrările să fie finalizate până în 2026. Deși unii specialiști sunt circumspecți, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, e convins că termenul se va respecta.
La jumătatea acestei luni se vor deschide ofertele la licitația reluată pentru tronsonul de autostradă cu ”tuneluri pentru urși”, Margina – Holdea. Licitația avusese deja loc, a fost depusă o singură ofertă, iar aceasta a fost una neconformă. S-a reluat procedura anulată în primăvară și peste câteva zile am putea avea un nou constructor.
„Jumătatea lunii acesteia înseamnă termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru Margina – Holdea, celebrul tronson cu pasaje pentru urși. Am reluat licitația. Pe 15 iunie, a fost 9 iunie, au cerut ceva prelungiri cei care depun ofertele, au cerut ceva acte de la CNAIR, probabil jumătatea lunii înseamnă termenul limită. Astfel încât licitația să se facă rapid, atribuirea să se facă rapid pentru acest contract extrem de important și finanțat din PNRR”, a declarat Sorin Grindeanu.
Cea mai mare problemă legată de acest tronson de autostradă lipsă se referă la termenul limită de realizare a lucrărilor. Mai multe voci din România spun că anul 2026, impus ca termen limită pentru proiectele din PNRR, nu se va respecta și pe Margina – Holdea. Grindeanu crede că acest termen se va respecta.
„Când am venit la minister era în derulare o licitație, termenul a fost undeva în primăvara acestui an, a venit o singură ofertă, era o ofertă neconformă. Ceea ce a dus la reluarea licitației. Ce am reușit este că s-a mișcat repede mecanismul licitației, termenul limită e jumătatea acestei luni, astfel încât ofertele care vor veni să fie analizate rapid, la fel să fie un câștigător repede desemnat. Fiind pe PNRR termenul e anul 2026, de finalizare”, a spus Grindeanu.
Comentarii prin facebook