UVT s-a supărat pe primărie. Contractul acordat Universității din Cluj considerat ”o insidioasă auto-sabotare a intereselor Timișoarei, produsă chiar din interiorul PMT”

Marilen Pirtea

Marilen Pirtea

Reprezentanții Universității de Vest Timișoara nu au primit cu bine vestea că cei de la Primăria Timișoara au acordat direct, fără licitație, un contract de cercetare a mediului școlar din oraș, către Universitatea Babeș Bolyai din Cluj. Universitarii ”locali” au aflat de contract din presă prin ceea ce consideră ”o știre relativ banală”.

”O știre relativ banală, apărută în weekend, relatează despre o lucrare pe care Primăria Municipiului Timișoara (PMT) o acordă prin încredințare directă unui furnizor de studii educaționale. Probabil că relevanța scăzută a valorii acestei lucrări, încredințate unui furnizor din afara Timișoarei, Universitatea Babeș Bolyai (UBB), ar fi lăsat știrea în planul doi, însă obiectivul studiului ce urmează să fie realizat este unul semnificativ și anume „direcționarea eficientă a investițiilor publice, pentru dezvoltarea sistemului educațional”. Astfel, cităm din documentația contractului, „prin raportare la informațiile obținute prin realizarea studiului, investițiile viitoare în infrastructura educațională vor ține cont de necesitățile reale din municipiu și zona sa urbană funcțională, în funcție de nivelul de învățământ, gradul de ocupare a sălilor de clasă, condițiile minime de funcționare, corelat cu trendul demografic al fiecărui areal în parte”, spun cei de la UVT.

Acum, cei de la instituția educațională timișoreană par să fie supărați pentru că administrația locală a apelat la o universitate din afara orașului.

”Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) se află de foarte multă vreme într-un parteneriat funcțional cu PMT, cu rezultate semnificative în foarte multe din domeniile de activitate ale celor două instituții. Tocmai pentru că UVT a reușit să seteze acest tip de parteneriat cu PMT instituția noastră este acum obligată să constate că în legătură cu realizarea acestui studiu de nevoi educaționale în preuniversitarul din Timișoara a apărut o contradicție din partea partenerului său PMT: administrația locală cheamă o universitate din afara orașului ca să realizeze o diagnoză prin care să fie identificate nevoile spre care se vor îndrepta resursele bugetului local destinat educației preuniversitare.”, mai spune UVT.

În sprijinul său, Universitatea de Vest înșiruie o serie de calități educaționale și științifice de care dispune.

”UVT deține expertiză de calitate în domeniul politicilor pentru educație, astfel: la UVT sunt consacrate programele de studii de licență, masterat și doctorat în domeniul științelor educației, dar este binecunoscut și Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD), care susține programele de studii de masterat didactic, printre mai multe tipuri de programe specifice, aceste studii de masterat fiind cele mai importante linii de pregătire și dezvoltare a carierei profesorilor din preuniversitar. De asemenea, la UVT funcționează de un deceniu și Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar (DRMP), în care sunt centralizate resurse și baze de date apreciabile, structurate prin proiectele și studiile asupra mediului preuniversitar pe care acest departament le-a realizat an de an, în cele zece județe ale macro-regiunii vest, departament condus de fostul Inspector Școlar General al ISJ Timiș, o personalitate apreciată a mediului școlar din Timiș, bun cunoscător al realităților din școlile orașului și județului. Nu în ultimul rând, din perspectiva tematicii studiului, la UVT funcționează Centrul de Dezvoltare Regională și Amenajare Rațională a Teritoriului, care reunește specialiști de calibru în domeniile dezvoltării și planificării teritoriale, sociologiei și geografiei umane”, este prezentarea realizată de UVT.

Mai mult, cei de la UVT spun că instituția poate oferi o diagnoză a mediului educațional local la un nivel de expertiză incomparabil mai bună față de oricare altă entitate cu competențe în domeniu, dar care nu este parte a comunității noastre. Această calificare se datorează bunei conectări la datele empirice care descriu comunitatea locală timișoreană, dar și expertizei în politici publice, confirmată în ultimii ani prin diverse parteneriate, inclusiv cu date care sunt direct utilizabile de către administrația locală (aici se poate exemplifica prin dezvoltarea proiectului Barometrul calității vieții în Municipiul Timișoara).

”Nu înțelegem, de aceea, cum a fost posibilă o astfel de decizie, de încredințare a unei lucrări de studii educaționale către un furnizor de date exterior vieții orașului, atât timp cât UVT, care grupează o comunitate semnificativă, formată din peste 1000 de cadre universitare și peste 15 de mii de studenți, care dezvoltă zeci de proiecte de utilitate publică, în parteneriate strategice cu administrația și mediul de afaceri, este un partener deocamdată neglijat. Este perfect plauzibil să interpretăm decizia luată de administrația locală chiar și printr-o insidioasă auto-sabotare a intereselor Timișoarei, produsă chiar din interiorul PMT o ipoteză față de care mediul universitar timișorean își exprimă îngrijorarea cum, de altfel, este posibil și ca reprezentanții PMT să se fi adresat altfel decât instituțional unor membri ai comunității UVT. Trebuie să înțelegem că o colaborare eficientă se realizează atunci când comunicarea se face instituțional, la nivelul conducerilor instituțiilor implicate și nu printr-un mecanism de tipul „implicare personală”.

Rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, spune despre atribuirea contractului colegilor săi din Cluj ca fiind o… scăpare.

„Desigur, această scăpare produsă în decizia de față poată fi corijată chiar de către comunitatea academică, prin cooperare, iar UVT își dorește depășirea acestui moment de impas și consideră că poate să contribuie în mod real la conturarea viziunii de viitor pentru dezvoltarea Timișoarei, pe dimensiunea educațională, dar și în alte direcții strategice”, spune rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

 

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

dumbravitz a spus: (iulie 12th, 2022 at 10:44 )

Ce nu se intelege? Oamenii noi trebuie sa inlocuiasca „vechile sinecuri locale” cu sinecurile personale… care intamplator sunt pe la Cluj, Bucuresti samd. In Dumbravita s-a facut „restartarea culturii dumbravitene” cu tot sprijinul primariei tot sub bagheta magica a celor de la Cluj si Bucuresti ca Cismisoara era prea departe si nu e prea buna la nimic. Acolo mere banu gros acum (secret tip: intamplarea face ca domn primar are doua fiice care cica sint pe acolo)

I.G.-P. a spus: (iulie 12th, 2022 at 11:18 )

Dacă tot aveți un departament puternic și ați făcut cercetare, de ce nu scoateți din sertare un studiu similar și-l trântiți pe masa lui Fritz? Ca să economisiți banii pentru comunitate. Deși, școală ca la Cluj, unde rector e unul ca David, în domeniul din discuție, nu cred s-aveți!
Mai apoi, dacă nu e nimic ilegal, care-i problema, una morală? O problemă morală este ca rectorii să fie implicați politic și să folosească funcția rectorală o dată ca să urce pe calul politicii, și-a doua oară să se folosească de funcția politică pentru a câștiga nenumărate mandate de rector.
O privire din afară prinde mereu bine. În virtutea colegialității, cei din Cluj ar trebui să colaboreze cu cei din Timișoara. Dacă sunt colegi și nu sut concentrați pe burdușirea portofoliilor personale cu lucrări și citări – ceea ce, să fim sinceri, fac toți universitarii din RO.
N-am înțeles ce e rău în mecanismul de implicare personală? Dl libero-rector confundă implicarea cu traficul de influență? Dacă pune ghilimele, probabil că da și-atunci ar fi mai bine s-o spună pe șleau. În știință, metaforele și ghilimelele nu se prea folosesc. Șopârla, ca figură de stil, nu există în scrierea și exprimarea academică. Chiar când academicii coboară din turnul de fildeș între muritori, în gloată.

orwell a spus: (iulie 12th, 2022 at 12:10 )

Logoree electorala ieftina din partea UVT, din ce in ce mai politizata. UVT va fi analizata in studiu; nu are cum sa si faca studiul. A mai ratat o buna ocazie de a tacea. Politica si viata universitara se resping reciproc. De ce acest ghiveci grotesc tocmai la Timisoara?

eu a spus: (iulie 13th, 2022 at 10:05 )

Declaratii care se bat cap in cap. Primaria spune ca i-a invitat si pe cei de la UVT sa participe , oferta a fost publica, in presa si pe SEAP. Cica ar fi si discutat dar nu au vrut sa se implice. Si acum se plang ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan

Ministerul Transporturilor și-a dat acordul pentru ca Primăria Timișoara să poată demara partea sa din investiția pentru realizarea unei rețele de tren metropolitan în jurul orașului. Astfel, a fost mandatată compania feroviară de stat să încheie un acord cu municipalitatea timișoreană. Primăria Timișoara beneficiază din plin de sprijinul actualei conduceri a Ministerului Transporturilor și dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet

PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Ministerul Transporturilor și-a dat acordul pentru ca Primăria Timișoara să poată demara partea sa din investiția pentru realizarea unei rețele de tren metropolitan în jurul orașului. Astfel, a fost mandatată compania feroviară de stat să încheie un acord cu municipalitatea timișoreană. Primăria Timișoara beneficiază din plin de sprijinul actualei conduceri a Ministerului Transporturilor și dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan
Comuna Beba Veche rămâne fără unul dintre cei mai apreciați și longevivi primari din Timiș. Ioan Bohancanu a decedat în primele ore ale zilei de vineri. Ales prima dată edil-șef în 1996, Bohancanu a condus comuna de la granița cu Serbia și Ungaria de atunci, cu excepția unui singur mandat. El s-a născut în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Beba Veche a trecut în neființă
Angajaţii Horticultura au demarat mai multe lucrări în Parcul Anton Scudier. Astfel, se sădesc plante perene şi s-a montat un sistem de irigare. Joi, 1 octombrie, echipele Horticultura au început plantările de plante perene în zonele pregătite. De asemenea, a fost montat sistemul de picurare, care urmează să fie conectat la sistemul de irigații al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura, lucrări de toamnă în Parcul Anton Scudier
În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.