Primăria Timișoara scoate la licitație administrarea a cinci cimitire din Timișoara

Primarul Dominic Fritz a preluat de la viceprimarul Cosmin Tabără și problema administrării cimitirelor din oraș, iar acum se declară nemulțumit de cum arată acestea. În concluzie, el anunță lansarea unei licitații pentru concesionarea serviciilor de administrare pentru cinci asemenea cimitire.

Consilierii locali timișoreni vor dezbate, într-o viitoare ședință de plen, un proiect de Hotărâre de Consiliu Local prin care se dorește concesionarea serviciilor și activităților necesare exploatării și întreținerii a cinci cimitire aflate în Timișoara. Acu se va face prin licitație, se spune în proiect, nu prin încredințare directă așa cum s-a întâmplat până acum. În plus, Fritz spune că se introduc indicatori noi.

Sunt foarte nemulțumit de felul în care arată cimitirele în Timișoara și cred că se putea face mai mult și mai bine. De aceea vrem să schimbăm regulile jocului. Pentru noua licitație am clarificat indicatorii de performanță și am introdus indicatori noi. Printre îmbunătățirile pe care vrem să le aducem se numără și asigurarea unui management de calitate al deșeurilor din cimitir. Nu vrem să mai vedem că firma căreia îi concesionăm administrarea cimitirelor lucrează cu furnizori dubioși, care preiau gunoiul și îl aruncă la final pe domeniul public. Vom verifica calitatea și eficiența serviciului, starea tehnică a echipamentelor și dotărilor, dar și dacă lucrările pe care le planifică prestatorul sunt făcute. Dacă repară aleile, gardurile sau instalațiile de utilități. Lansăm această licitație pentru o perioadă de un an pentru a ne convinge că sunt îmbunătățiri și cei care câștigă licitațiile vor presta servicii de calitate. Nu mai dăm cec-uri în alb”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Licitația este împărțită în două loturi. Lotul 1 cuprinde Cimitirul Calea Lipovei, Cimitirul Săracilor și Cimitirul Stuparilor, iar lotul 2 cuprinde Cimitirul Calea Șagului și Cimitirul Rusu Șirianu. Perioada de concesionare este de un an. Concesionarii vor avea obligația să afișeze număr de telefon, email, regulile și tarifele aprobate, pentru ca cetățenii să poată sesiza primăria în legătură cu probleme sau orice nereguli sesizate.

În cadrul contractului de concesionare, firma câștigătoare se angajează să asigure redevențe către municipiul Timișoara în valoarea de minim 130.900 lei (TVA inclus) și investiții sau reparații capitale în valoare de 130.900 lei (TVA inclus), pentru fiecare lot în parte.

Obligațiile firmei câștigătoare includ prestarea zilnică a serviciului, prevenirea poluării solului și apelor subterane și managementul deșeurilor, conform indicatorilor de performanță. Tarifele pentru prestarea serviciilor pentru desfășurarea ceremonialului înhumării au fost indexate cu inflația, dat fiind faptul că acestea nu au mai crescut din anul 2017, iar costurile de operare, în mod particular cheltuielile salariale, au crescut semnificativ.

Realizarea serviciilor de înhumare și întreținere a celor cinci cimitire a fost atribuită prin procedură de încredințare directă în 2021.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Reos a spus: (iulie 20th, 2022 at 15:38 )

Invitație pentru domnul Tabără să vină pe cimitirul de pe Rusu Șirianu să vadă la fața locului cum se ajunge la morminte fără să-ți rupi picioarele poate are el niște instrucțiuni pentru cei mai în vârstă.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei

Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O asociere de două firme va realiza noua intersecție cu sens giratoriu de pe DN 6 km 495+000, pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei și DJ 680, în Lugoj. DRDP Timișoara a semnat contractul de execuție. Intersecția existentă este una de tip „în cruce”, iar separarea sensurilor de circulație se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Municipalitatea timișoreană a lansat în licitație pe SEAP, proiectul de finalizare a unei noi investiții în care a fost reziliat contractul de execuție cu un constructor care nu și l-a dus la bun sfârșit acordul. De această dată este vorba de o nouă creșă în Ciarda Roșie, lucrările fiind oprite când investiția ajunsese la o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scoate la licitație lucrările ramase neexecutate la creșa nouă din Ciarda Roșie
Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.