Grădinița din Albinași Liceul Teoretic din Giroc au fost primele școli unde au fost plantați copaci în cadrul proiectului ”Un județ de 10”. Copiii de la aceste unități școlare au plantat mai mulți copaci și tot ei vor fi cei care îi vor întreține pentru a crește.
”Am dat startul „Unui județ de 10”! Proiectul propus de Asociația Verde de Banat și sprijinit de Consiliul Județean Timiș și Inspectoratul Școlar Timiș a început cu grădinița din Albina și a continuat cu Liceul teoretic din Giroc. I-am felicitat pe toți cei care s-au implicat în activitățile de plantare și i-am încurajat să urmărească arborii sădiți deoarece vor crește împreună. Peste câțiva ani, copăceii vor oferi umbră, răcoare și aer nu doar pentru cei care i-au plantat, ci pentru toți copiii și profesorii care folosesc curtea școlii. E un cadou făcut tuturor.”, a anunțat Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
Reprezentanții Asociației Verde de Banat au pus la dispoziție materialul săditor și au susținut scurte sesiuni educative, legate de modalitățile de plantare și de întreținere a copacilor plantați.
Grădinița din Albina și liceul din Giroc sunt acum mai bogate prin puieți de mesteacăn, tei și stejar.
Comentarii prin facebook