Adio Schengen? Lucian Bode şi Alina Gorghiu s-au dus degeaba la Viena

Cancelarul austriac Karl Nehammer a anunțat, marți, la Tirana, că Austria se va opune aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. În timp ce Nehammer a făcut această declaraţie în Albania, ministrul de Interne, Lucian Bode, şi senatoarea PNL de Timiş, Alina Gorghiu, preşedinte interimar al Senatului, se află la Viena pentru a-i îndupleca pe oficialii austrieci să nu se mai opună intrării României în Spaţiul Schengen.

Austra a rămas ultima ţară care se opune intrării României în Spaţiul Schengen, după ce Olanda şi Suedia n-au mai ridicat obiecţii. Cancelarul austriac Karl Nehammer rămâne însă pe poziţii, afirmând că este nevoie de mai mult timp pentru a se asigura că frontierele sunt securizate.

„Ministrul de Interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria și România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria. Asta înseamnă că au sărit granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a spus Nehammer, înainte de a intra la lucrările Summit-ului UE-Balcanii de Vest de la Tirana.

De menţionat că ministrul de Interne român Lucian Bode, afirma cu, două săptămâni în urmă, că a “rezolvat” problema cu omologul său austriac, Gergard Karner. De altfel, Bode se află în aceste zile în Austria, cu mandat de la preşedintele Klaus Iohannis, fiind însoţit de şefa interimară a Senatului, Alin Gorghiu, senatoare de Timiş.

„Alina Gorghiu a precizat că participarea deplină a României la spaţiul Schengen va aduce, în mod cert, o valoare adăugată frontierelor externe ale Uniunii Europene şi consolidării rolului UE la nivel global. Totodată, a arătat că extinderea spaţiului va aduce beneficii tuturor cetăţenilor UE, economiilor statelor membre şi firmelor austriece din România. Înaltul oficial român a mai menţionat că starea de fapt actuală înseamnă timpi ridicaţi de aşteptare pentru transportatori şi proceduri mai complicate.

Alina Gorghiu a arătat că cifrele Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă, la care ar trebui să se raporteze toate statele, confirmă foarte clar faptul că România nu a fost şi nu este sursa migraţiei din Austria şi nu este rută de tranzit pentru migraţia din această ţară. Preşedintele interimar al Senatului a subliniat că susţinerea fermă a instituţiilor europene şi concluziile lipsite de echivoc ale experţilor europeni, materializate prin vizite încheiate cu rapoarte extrem de pozitive pentru ţara noastră, îndreptăţesc România să obţină un sprijin unanim pentru adoptarea Deciziei de aderare a ţării noastre la Schengen”, s-a arătat, într-un comunicat al Senatului, ce a făcut Gorghiu la Viena.

Soarta aderării României la Spaţiul Schengen va fi stabilită joi, 8 decembrie, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI). Alături de România mai sunt două ţări pretendente, Bulgaria şi Croaţia. Împotriva Bulgariei s-a pronunţat şi Olanda, în tinmp ce Croaţia are sprijinul tuturor statelor UE.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Ion a spus: (decembrie 6th, 2022 at 15:59 )

S-a intrat in faza conflictului deschis cu Austria. Era de așteptat. Era inevitabil. Si trebuie sa se spargă odată buba asta cu puroi.

Cancelarul ălora a spus clar ca ne dau veto pe Schengen. Motivul e o minciuna pe care a inventat-o: că ruta principala de migrație nu ar fi prin Balcanii de vest ci prin Bulgaria-Romania-Ungaria. O nebunie, o minciuna sfruntată, inventata din disperare in ultima secundă. E pur si simplu complet fals.

Va spun însă care e adevarul. Ce condiții de fapt pun austriecii ca sa ne accepte in Schengen. Ne șantajează așa: votam Schengen si începem extragerea gazelor din Marea Neagră DOAR DACĂ toate gazele alea ajung in Viena prin Borealis (firma de petrochimice a OMV), si nu rămâne nimic in Romania. Evident chestie imposibil de acceptat. Toată lumea știe treaba asta in Bucuresti si toată lumea e profund revoltata. Nu mai merge așa.

Ce trebuie făcut in cazul asta – care e o mizerie de nedescris? Ca nu mai merge așa. Austria a furat aici in nestire de 20 de ani si acuma vrea sa ne fure si mai mult si sa ne si violeze in public, sa ne umilească?

E simplu. Două decizii ușor de luat, din pix, prin Ordonanțe de urgenta:
– Crescute Redevențele exponențial pe petrol (oricum trebuia sa ajustam formula de ani de zile, i-am lăsat cu niște redevențe ridicole). Deci, de la sute de milioane profit la PETROM pe an, trec la pierderi uriașe.
– Analiza pe activele si pasivele BCR. Imediat trebuie sa mai aduceți un miliard de Euro la BCR de la Erste ca sunteți sub-capitalizati.

Asta omoară amândouă business-urile austriecilor, scad pe bursa OMV si Erste 40% instant. Disperare maxima. Si după aceea, PETROM sa fie cumpărat de Romgaz si BCR cumpărat de BT. Frumos, elegant si perfect legal.

In paralel pot fi imediat lansate anchete penale pe managerii si executivii austrieci care au trecut prin România si au furat (practic toti). Plus marii șmecheri din boardurile din Viena ca la aia au ajuns de fapt banii. Cei care chiar au furat sa meargă pe bune la pușcărie, asta e, ghinion, se aplica pur si simplu legea nimic mai mult.

Deci, Iohannis sa cheme frumos pe inteligentul de cancelar de rahat urgent la Cotroceni. Ii arată frumos toate deciziile astea, gata de semnat. Si ii zice așa : Bai, ai 2 optiuni. Avem conferința de presa in 10 minute. Sau spui ca ne votezi in Schengen (si cine știe, poate suntem si noi drăguți după aceea cu voi, dar nu garantez). Sau dacă nu, anunț eu deciziile astea cu tine lângă mine sa te umilesc in 10 minute. Si se prăbușește bursa la voi, se duce economia Austriei in cap, si intrați toti la pușcărie. Ce vrei sa faci? ai 10 minute de gândire. Tic toc tic toc.

Cred ca acum Iohannis nu mai are optiuni si chiar dacă nu vrea tot va trebui sa facă asta. E prea multă lume suparata rău pe situație si nu poate sa nu acționeze, ar însemna ca ii protejează si se enervează sistemul de la noi rău de tot. Deci, cred ca o va face.

Oricum ar fi si oricum iese, austriecii trebuie scoși de aici. Sunt deja o problema de securitate pentru Romania. Nu poți da atâta din economia ta unora care vor doar sa fure si lucrează direct pentru ruși. Am încercat sa fim prieteni cu ei, sa colaboram. Nu se poate si asta e. Acum, spargem buba oricum ca e super infectată si după aceea o tratăm ce sa facem, asta e.

Ps: cea mai mare greșeala ar fi amânarea votului pe Schengen din 8 Decembrie. În nici un caz !

George a spus: (decembrie 6th, 2022 at 19:10 )

@Ioane, ai scris mult și aiurea. Folosește și creierul, nu doar umorile tale. Mai puțin și-l întreci pe Creangă.

Cofrut a spus: (decembrie 6th, 2022 at 21:26 )

D-l Ion ,foarte frumos comentariu,jos pălăria, singura hibă pe care o vad este ca noi nu stim exact daca asta a cerut cancelarul Austriei si nu ar fii elegant sa facem cele enumerate de dvs decat daca asa ceva s-a cerut.AcumCe va pot spune este ca aproximativ acum ceva luni,pentru a salva petrochimia austriaca( Borealis,care apropo,prin Borealis LAT Romania,fosta Linzer AgroTrade importa cantitati uriase de ingrasaminte in Romania pe Dunare,aici daca doriti va pot da multe detalii),guvernul Austriei a inceput negocierile cu Norvegia pt a preda pur si simplu o parte mare din OMV sau Borealis catre norvegieni in schimbul promisiunilor ca Norvegia va asigura 80% din necesarul de gaze al Austriei.
De aceea eu ma cam indoiesc ca au cerut toate gazele din M Neagră,dar nu este exclus,apetitul lor pt imperialism nu prea a scazut din intensitate,vezi extinderile Raiffeisen,Omv,Holzindustrie Schweighofer,Omniasig,Asirom,Uniqa,etc..Dar daca este asa( asta doar dl Presedinte poate stii si probabil un cerc restrans de oameni) ,atunci da,se merita sa incepem si noi sa-i sîcîim cum.putem,de ex. printr-un simplu boicot de „proba” de vreo 2 saptamani al firmelor austriece ,ar fii un inceput…Păcat de acesta decizie a guvernului Austriei,majoritatea oamenilor din vestul tarii au un mare drag de aceasta țară, multi conationali de-ai nostrii lucreaza si traiesc acolo,iar multi dintre noi isi faceau concediile acolo….Dar da,daca ne refuza intrarea,cu siguranta trebuie sa facem ceva,nu doar guvernul,ci si noi ca si simplii cetateni.

Cofrut a spus: (decembrie 6th, 2022 at 21:33 )

D-l Ion ,foarte frumos comentariu,jos pălăria, singura hibă pe care o vad este ca noi nu stim exact daca asta a cerut cancelarul Austriei si nu ar fii elegant sa facem cele enumerate de dvs decat daca asa ceva s-a cerut.Acum ce va pot spune este ca in urma cu ceva luni,pentru a salva petrochimia austriaca( Borealis,care apropo,prin Borealis LAT Romania,fosta Linzer AgroTrade importa cantitati uriase de ingrasaminte in Romania pe Dunare,aici daca doriti va pot da multe detalii),guvernul Austriei a inceput negocierile cu Norvegia pt a preda pur si simplu o parte mare din OMV sau Borealis catre norvegieni in schimbul promisiunilor ca Norvegia va asigura 80% din necesarul de gaze al Austriei.
De aceea eu ma cam indoiesc ca au cerut toate gazele din M Neagră,dar nu este exclus,apetitul lor pt imperialism nu prea a scazut din intensitate,vezi extinderile Raiffeisen,Omv,Holzindustrie Schweighofer,Omniasig,Asirom,Uniqa,etc..Dar daca este asa( asta doar dl Presedinte poate stii si probabil un cerc restrans de oameni) ,atunci da,se merita sa incepem si noi sa-i sîcîim cum.putem,de ex. printr-un simplu boicot de „proba” de vreo 2 saptamani al firmelor austriece ,ar fii un inceput…Păcat de acesta decizie a guvernului Austriei,majoritatea oamenilor din vestul tarii au un mare drag de aceasta țară, multi conationali de-ai nostrii lucreaza si traiesc acolo,iar multi dintre noi isi faceau concediile acolo….Dar da,daca ne refuza intrarea( invocand minciuna evidenta cu migrantii),cu siguranta trebuie sa facem ceva,nu doar guvernul,ci si noi ca si simplii cetateni.

Bodea Cârțan din Plagienii Mari a spus: (decembrie 6th, 2022 at 23:52 )

Să-i trimiți să negocieze pe Bode și pe Gorghiu (altă ineptă care folosește „valoare adăugată” aiurea; a aduce valoare adăugată = a adăuga valoare adăugată!!!), cică liberali, cu urmașii lui Hayek cred că este o jignire suficientă pentru austrieci ca să nu ne primească în Schengen!
Iar dacă serviciile secrete austriece au ceva cunoștință de implicarea unor înalt oficiali români în treburi murdare, așteptăm reportajul pe Arte!!!
Nouă ne rămâne să rezolvăm dilema asta: să ținem cu ai noștri, chiar dacă-s hoți, sau să ținem cu străinii? Poate-ar trebui să ținem cu noi, după ce ne arestăm hoții…

BODE un POLITRUC SERVIL și INCOMPETENT a spus: (decembrie 7th, 2022 at 00:58 )

Din gașca de LACHEI a lui Johannis, incapabil să rezolve CARNAGIUL DE PE ȘOSELE..Oare citi oameni nevinovați mai trebuie sa moară,pina va lua și Poliția Română măsurile necesare?! Cum se aplică de ani buni in toate țările UE…

liviu a spus: (decembrie 7th, 2022 at 09:44 )

Au trecut precum o boare 75.000 de emi ilegali.Pe unde au trecut ? pe unde nu este gard facut de statul mafiot esuat. Cine A PERMIS? CINE A LUAT BANII ? Ca intotdeauna ALTII. Toti cei platiti sa apere granita sunt curati ca lacrima. NU RECUNOSC NIMIC. TOTUSI UNDE SUNT BANII ? CINE
S-A IMBOGATIT PESTE MASURA ? POATE ALEX VA INVESTIGA SI VA AFLA SI EL SECRETUL LUI POLICHINELE.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa

Întărire în atac, acolo unde era mare nevoie, mai ales că formația bănățeană nu a impresionat la acest capitol până acum. Vârful de lance italian Davide Massaro va juca în alb-verde, la CSC Dumbrăvița în liga secundă. A avut nevoie de jumătate de oră să arate ce poate. A jucat pe finalul amicalului de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara se dotează cu două noi autovehicule destinate transportului persoanelor vârstnice, prin intermediul proiectului european HEARTS – HEalthy Aging care Resources and pracTiceS. De asemenea, la Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein” au fost realizate primele dotări prevăzute în proiect: 25 de paturi moderne cu telecomandă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara se dotează cu două noi autovehicule destinate transportului persoanelor vârstnice, prin intermediul proiectului european HEARTS – HEalthy Aging care Resources and pracTiceS. De asemenea, la Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein” au fost realizate primele dotări prevăzute în proiect: 25 de paturi moderne cu telecomandă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro
Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la ediția a XIII-a (2026) a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Evenimentul le oferă liceenilor ocazia să descopere mediul universitar tehnic timișorean, să cunoască oferta educațională a UPT, să-și testeze cunoștințele în domeniile de interes prin concursurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs
Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută meciuri tari în Liga Națională, iar cele două înfruntări au fost programate în cuplaj. Primii intră în joc handbaliștii. SCM Poli Timișoara va fi gazdă pentru una dintre reprezentantele României în actuala ediție a cupelor europene, Potaissa Turda. Meciul contează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude
“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Timp de trei zile, Iulius Town devine punctul de întâlnire al viitorilor miri care își doresc o nuntă de vis. Târgul pentru Mirese are loc în perioada 6 – 8 februarie, la Iulius Congress Hall, și reunește cei mai importanți furnizori din domeniul organizării de evenimente. În cadrul evenimentului se desfășoară și programul „Mărită-ți rochia!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru nunta perfectă, la Târgul pentru Mirese. În acest weekend, la Iulius Congress Hall
Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest an, la Palatul Victoria. Prim-ministrul a anunțat că Guvernul închide perioada măsurilor care au generat contracție economică și trece la un pachet de relansare, axat pe buget, investiții și sprijin pentru companii. Executivul lucrează la bugetul pe acest an, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.