Radu Țoancă avertizează din nou, Colterm e la un pas de faliment. Societatea de insolvență cere alocarea de urgență de bani pentru certificatele verzi/Documente

colterm

colterm

Societatea Colterm e (din nou) la un pas de la a schimba procedura de insolvență pe cea de faliment. O spune chiar societatea care se ocupă de derularea procedurii de insolvență, care cere, la pachet cu un avertisment imediat, primăriei, respectiv Consiliui Local Timișoara alocarea de bani de la bugetul local pentru plata certificatelor verzi aferent activității societății anul trecut. Fără plata acestor sume, falimentul devine o realitate, arată informațiile prezentate de consilerul local Radu Țoancă.

Suma necesară este una imensă, e vorba de 80 de milioane de lei, așa cum arătau și datele deja discutate în ședințele consiliului local (vezi mai jos documentele).

Faliment iminent la 1 mai pentru Colterm. Societatea solicită 80 de milioane de lei pentru cumpărarea unui număr de 227 000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Prin intermediul unei adrese oficiale, SC Colterm solicita Primăriei și Consiliului Local Timișoara suma aferentă cumpărării unui număr de 227 000 de cerificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2022. Valoarea estimativă a acestei tranzacții este de aproximativ 80 de milioane de lei. Trebuie menționat faptul că această sumă se adaugă celor 180 de milioane de lei – subvenții programate în bugetul pe anul 2023. În cazul în care Primăria și Consiliul Local Timișoara nu vor opta pentru una din cele 2 soluții sugerate de administratorul judiciar (mărirea capitalului social sau plata pierderilor tehnologice) în luna mai a acestui an Colterm va intra în faliment, iar cei 50 000 de abonați vor rămâne fără apă caldă și caldură! Firma de insolvență atrage atenția administrației publice locale că va fi acționată în instanță de către Colterm pentru prejudiciile unui faliment iminent!”, a anunțat Țoancă.

Reprezentantul PSD cere conducerii primăriei convocarea unei ședințe a CLT și găsirea urgentă a unor măsuri rapide pentru alocarea de bani care să oprească acest faliment posibil.

Solicităm conducerii Primăriei Timișoara convocarea de urgență a unei ședințe de Consiliu Local, înainte de adoptarea Bugetului pe anul 2023, unde să se stabilească o modalitate legală de sprijin financiar care să împiedice falimentul societății de termoficare. Atragem atenția că o adresă similară trimisă PMT la începutul anului 2022 a fost ignorată de edili, iar consecințele pentru Colterm au fost catrastrofale : încasarea unei amenzi de 14,5 milioane de euro!”, a mai anunțat Țoancă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

bla bla a spus: (ianuarie 30th, 2023 at 14:43 )

in sfarsit! sa inchida odata coltermul

Costel a spus: (ianuarie 30th, 2023 at 15:56 )

Dar Toanca in ce calitate solicita convocarea unei sedinte? De consilier local sau de reprezentant al unui partid? Daca solicitatarea e in calitate de consilier local, cam ce solutii intrevede? Sau vorbeste doar in calitate de politician, in sensul in care „uite, eu am vrut, dar am asteptat solutii de la altii”? Asta e rostul CL, sa gaseasca solutii, nu sa se planga.

Reos a spus: (ianuarie 30th, 2023 at 17:00 )

Dacă nici Roxana nu are soluții suntem pierduți deci merge Coltermul pe drumul cel drept pe care trebuia să meargă cu mulți ani în urmă pe cînd domnul profesor o ținea artificial în viață pentru voturi .

Dan A. a spus: (ianuarie 30th, 2023 at 17:36 )

Domnule Țoancă: stim. Dar iacata, articolele despre falimentul Coltermului sunt publicate (adunand toate ziarele timisorene) cam de 2-3 ori pe saptamana si strang cateva comentarii de fiecare data. Faptul ca un copil de 10 ani a fost calcat de o masina a strans peste 100 de comentarii intr-o sinura zi. Ar trebui sa-ti dea ce gandit. Mai bine spune-ne daca Coltermul are aviz de descarcare arheologica, ca stiu ca te preocupa problema.

Gfddd a spus: (ianuarie 30th, 2023 at 17:40 )

Toata religia asta cu schimbarea climatica e cam o mare teapa.

Cum tot teapa sunt certificatele verzi pe care trebuie sa le cumperi daca arzi carbune ca sa te incalzesti. Cam cum vindea indulgente biserica catolica( marci banul si nu mai ai pacate/ nu mai esti poluator).

Sa insisti cu aberatiile astea in conditiile in care nu mai este gaz ieftin rusesc e o prostie. Arzi carbuni si nu mai stai in frig!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii

USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul unei ample campanii de selecție destinate formării loturilor județene de juniori, proiect care adună la un loc crema tinerelor talente din regiune. Cluburile din întreg județul au răspuns prompt apelului, trimițând în jur de 100 de copii, doar la generația 2014, dornici să facă pasul spre excelență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean se decide acum: AJF Timiș a demarat o campanie masivă de selecție. Sunt peste 100 de copii doar la Generația 2014
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș și Visit Timiș participă la BIAS 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de aviație din România, care are loc în 28 și 29 august, la Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu”. Prezența Timișului la BIAS pune în prim-plan gastronomia Banatului și caracterul multicultural al regiunii. Sub conceptul „One shared table”, publicul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul aduce gusturile Banatului la BIAS 2026
Constructorul lucrează intens la realizarea viitorului pasaj de la strada Polonă, peste calea ferată, care asigură legătura cu Parcul Industrial Freidorf, dar și drumul spre Utvin și Sânmihai. Viceprimarul Ruben Lațcău cere un ritm susținut din partea firmei care se ocupă de investiție și finalizarea cât mai rapidă a reabilitării. În acest moment se forează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ritm de lucru bun la pasajul de la strada Polonă. Se așteaptă avizul CFR pentru un drum provizoriu/VIDEO
Municipalitatea timișoreană continuă lucrările de refacere a carosabilului pe bulevardul Liviu Rebreanu, cu intervenții în intersecția cu bulevardul Constantin Brâncoveanu. Lucrările sunt realizate de Societatea Drumuri Municipale (SDM) și acestea presupun introducerea de restricții etapizate de circulație până în 6 septembrie 2026. Astfel, până la data de 3 septembrie, circulația rutieră va fi închisă pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de pe bulevardul Rebreanu aduc mai multe restricții în circulația rutieră
În doar câteva zile se trage cortina peste Programul Național de Redresare și Reziliență, iar Timișoara trage concluziile în urma acestui mod de finanțare. Concluzia principală: orașul a atras o sută de milioane de euro, cu proiecte de succes dar și eșecuri importante. Primarul Dominic Fritz ne arată, la primele ore ale zilei, că nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara duce la final proiectul PNRR. O sută de milioane de euro atrași, proiecte reușite și proiecte eșuate
  Născută în 1954, Brîndușa Armanca a fost o cunoscută ziaristă și profesoară universitară din Timișoara. A lucrat la revistele „Expres”, „Orizont”, „Averea”. A fost director coordonator editorial la Grupul de presă „Ziua”. Între 1997-2003 a fost directoare a studioului din Timișoara a TVR, iar între 1997-1999 a fost membră a Comitetului Director al Societății...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit cunoscuta ziaristă Brîndușa Armanca
Reabilitarea majoră a drumului județean care pornește de la nodul Giarmata de pe A1 și merge spre Lipova, până la ieșirea din județ spre Arad durează mai mult, dar aceasta este motivată de complexitatea lucrărilor, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Dar, investiția, care are termen de finalizare jumătatea anului viitor, este mult mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a drumului județean spre Lipova au ajuns la 60 la sută din total. Investiția una complexă/VIDEO
Compania E.ON Energie România avertizează clienții că au fost sesizate mai multe tentative de înșelătorie, în cadrul  unei campanii de phishing. Persoane neautorizate folosesc în mod fraudulos numele și identitatea vizuală ale companiei pentru a transmite e-mailuri false privind presupuse facturi neachitate. Mesajele respective nu sunt transmise de E.ON Energie România și nu reprezintă comunicări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tentative de phishing. De această dată escrocii se folosesc de numele companiei E.ON Energie România
De săptămâna viitoare, mansarda Bastionului Theresia va fi gazdă bună pentru expoziția „Gărâna 2026 – Atelier de creație”. Organizatori sunt Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Fundația Herczeg și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Egeria. Evenimentul va prezenta realizările ediției din acest an a Atelierului de creație de la Gărâna. Publicul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi opere de artă realizate la Atelierul de creație de la Gărâna vor fi prezentate la Bastionul Theresia
Un număr de 11 dintre obiectivele prezente la Muzeul Satului Bănățean Timișoara vor fi restaurate, în cadrul proiectului „Restaurarea unei părți a ansamblului de vizitare al Muzeului Satului Bănățean Timișoara”. Proiectul este finanțat de Institutul Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice, și cofinanțat de Consiliul Județean Timiș. În cadrul acestui proiect, pe linia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe case de la Muzeul Satului Bănățean vor fi restaurate. Acoperișurile, afectate de poluare și umiditate
Un grav accident rutier s-a petrecut în dimineața zilei de vineri, 28 august 2026, pe drumul județean DJ 608, pe raza localității Cornereva. În urma impactului violent, un adolescent de 18 ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost transportate de urgență la spital. Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în zori de zi în Banat: un tânăr de doar 18 ani a murit după ce mașina în care se afla s-a izbit violent de un zid de beton
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.