Ministrul Sănătății a semnat contractele de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara și pentru Spitalul Municipal Lugoj/FOTO

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat, joi, la Timișoara, contractele de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara, respectiv noul Spital Municipal Lugoj. Sunt contracte de sute de milioane de euro, finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Joi, la Timișoara, s-a semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara. Este vorba de un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, destinat dezvoltării infrastructurii spitalicești în ceea ce privește asistența medicală în domeniul patologiei oncologice din Banat. Prin intermediul acestui proiect, parte a clădirii existente pe Calea Torontalului va fi demolată, urmând a fi construit și un corp nou de clădire.
Contractul, în valoare de aproximativ 197 milioane de euro, a fost semnat de Ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rafila și directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Județeană Timiș, doamna Florentina Radu.
Prin implementarea acestui proiect, se preconizează a se rezolva importante nevoi în domeniul sănătății publice din zona de vest a țării, urmând a polariza cazurile dificile și a oferi pacienților cu patologii oncologice acces la cele mai actuale metode de tratament personalizat.

De asemenea, a fost semnat și contractul de finanțare prin care la Lugoj va fi ridicatun nou Spital Municipal. Vorbim de o investiție de aproape 150 de milioane de euro.

Tot la Timișoara a avut loc parafarea înțelegerii de finanțare pentru ”Construcția de secții de obstetrică și ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică și pediatrie, Arad”.

La ceremonie au fost prezenți și Alfred Simonis, deputat de Timiș din partea PSD, IPS Selejan, Mitropolitul Banatului,  prefectul Mihai Ritivoiu, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, Alin Nica, președintele Consililui Județean Timiș.

„Aici avem o oportunitate pentru Banat, cred că există toată nevoia și, pe de altă parte, toate resursele, nu numai de natură materială, ci și de natura resurselor umane înalt calificate care să facă ca aceste trei obiective de investiții să se concretizeze. Astăzi semnăm aceste contracte de finanțare, și nu sunt doar niște foi de hârtie, în spatele lor sunt și sumele integrale de finanțare, sunt 2, 5 miliarde de lei pentru aceste trei obiective, jumătate la Institutul Oncologic și jumătate la celelalte două obiective. Eu nu am dorința să rămân până la finalizarea acestor obiective,  dar aș vrea să fiu sigur că împreună cu echipa mea, și vreau să îi mulțumesc prietenului meu, Alexandru Rogobete, care este de aici din Timișoara, și care a fost esențial pentru realizarea la timp a tuturor acestor proiecte, Vreau să știu că aceste proiecte au început efectiv. Cu siguranță că ele se vor finaliza”, a declarat, la Timișoara Rafila.

Alfred Simonis a spus că este pentru prima dată când toate forțele politice din Timișoara sunt împreună pentru un proiect, iar în perioada următoare ar trebui să fie organizate permanent astfel de întâlniri în care să se pună toată lumea de acord pentru rezolvarea problemelor comunității.

Alexandru Rogobete a anunțat și demararea în scurt timp a construcției pentru un centru la Timișoara pentru mari arși.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Dinu a spus: (martie 30th, 2023 at 15:58 )

Modificați/corectați titlul domnule Hoster! Deși sper să aveți cuvântul aurit și să se facă ce ați scris. Sănătate!

Maricica a spus: (martie 31st, 2023 at 09:41 )

taică-su îi vindeca de capitalism pe burghezii și chiaburii arădeni, el vindecă timișenii de cancer. Ciuma roșie de scapă de boli mai ușoare!

Uneori te întrebi dacă decembrie 1989 n-a fost o sărbătorire a revoluției franceze, regizată de Sergiu Nicolaescu, integrând numeroase elemente de specific național, conform indicațiilor prețioase ale Partidului și brațului său înarmat (între timp și îmbogățit), Ochiu’ & Timpanu’.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)

Economic vezi arhiva Economic

Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Art Encounters organizează, sâmbătă şi duminică, două evenimente dedicate copiilor. Astfel, sâmbătă va avea loc atelierul “Picasso şi formele deschise”, iar duminică un atelier de modelaj în plastilină inspirat din cubism. Ambele acţiuni implică şi vizite în expoziția Picasso en visite. Sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00–12:00, va avea loc atelierul pentru copii între 8...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Varianta finală a designului exterior al viitorului stadion “Dan Păltinișanu” se va decide în perioada viitoare, a anunțat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a purtat discuții pe această temă, la București, cu proiectanții. Întâlnirea a avut loc la sediul Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind cea de a doua astfel de întâlnire, după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În perioada viitoare vom avea varianta finală a designului pentru noul stadion “Dan Păltinișanu”
Activitatea Societății de Transport Public Timișoara (STPT) merge tot mai bine. Societatea a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 151,5 milioane de lei, în creștere cu 10,3% față de aceeași perioadă din 2025 și un profit de 6,19 milioane de lei, comparativ cu 0,93 milioane de lei în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profitul obținut de STPT, de peste șase ori mai mare. S-au înregistrat mai mulți kilometri parcurși și costuri de operare reduse
Municipalitatea timișoreană nu se lasă și vrea să cumpere noi clădiri aflate pe malul Begăi. Acum le vizează pe cele de pe splaiul Tudor Vladimirescu nr. 19A, acolo unde sunt clădiri private, dar pe un teren al orașului. Aici funcționa clubul sportiv Voința. Acolo există un teren cu o suprafață de 4.981 de metri pătrați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea noi clădiri în proprietate. Acum vizează baza Voința, de pe malul Begăi
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu, îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după comentariile acestea legate de datul afară a Prefecturii din Palatul Administrativ. Iar răspunsul vede acea postare doar ca o nouă luptă cu iz politic, spunând despre cei de la USR că atunci când nu au parte de un scandal, improvizează unul. Adversarii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș răspunde acuzațiilor lui Romocean, despre datul afară a Prefecturii. Iovescu acuză USR de talentul de a crea scandaluri
Demisia așteptată a prefectului de Timiș, USR-istul Paul Finta, urmare a schimbărilor guvernamentale, a venit miercuri la orele prânzului. El și-a anunțat plecarea din funcție printr-o postare pe Facebook. Gestul său nu a fost dublat și de plecarea subprefectului Liliana Oneț, chiar dacă ea reprezintă PNL, partid intrat în opoziție. Finta i-a urmat în funcție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta și-a anunțat demisia din funcția de prefect de Timiș, după doar câteva luni de activitate
În perioada 19–20 octombrie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara a devenit centrul dezbaterilor naționale privind reziliența climatică, găzduind prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare. Sub tema „Adaptarea la schimbările climatice în România: de la date la decizii”, evenimentul a reunit peste 70 de specialiști, cercetători, oficiali guvernamentali și experți europeni. Dincolo de analizele tehnice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Declarația de la Timișoara”: O foaie de parcurs pentru adaptarea României la schimbările climatice (2026–2030)
Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.