Debut de congres cu urări de bine. Ciolacu și Ciucă au promovat, la congresul național al UDMR, ideea familiei fericite de la guvernare/FOTO

Congresul național al Uniunii Naționale Maghiare din România a debutat, vineri, la Timișoara, cu o parte mai mult decât oficială. Oaspeți de vază ai liderului Kelemen Hunor au fost șefii celor două partide cu care formațiunea guvernează, PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

Cei doi invitați, prin discursurile lor, au arătat (cel puțin pentru public) ca o mare familie fericită care duce guvernarea spre culmi tot mai favorabile românilor, aceasta în ciuda frecușurilor care preced marea schimbare guvernamentală, prin celebra deja ”rotativă”.

Multiculturalitate și congres la Timișoara

Înaintea celor doi a vorbit și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care a folosit în discursul său laitmotivul folosit în ultimele sale cuvântări publice, cel al multiculturalității. În susținerea ideilor sale a abordat chiar și punctul 4 al Proclamației de la Timișoara, unul mai puțin cunoscut.

Acest congres organizat la Timișoara e un semnal către maghiarii din România, dar și către toți cetățenii români. Timișoara nu ar exista în frumusețea ei fără comunitatea maghiară. (…) Dați-mi voie să vă citesc punctul 4 al Proclamației de la Timișora, unul mai puțin cunoscut. entru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alături de români, și maghiari, și germani, și sârbi și membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în orașul nostru pașnic, în buna înțelegere. Timișoara este un oraș românesc și european, în care naționalitățile au refuzat și refuză naționalismul. Invităm pe toți șovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timișoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei. (…)Tradiția româniei nu este de ură, ci de conviețuire. Ne dorim cât mai multe întâlniri de acest gen care să sublinieze acest mesaj”, a fost discursul primarului Timișoarei, care a adresat câteva cuvinte în limba maghiară celor prezenți la Centrul Regional de Afaceri, de această dată mult mai bine decât a reușit la deschiderea oficială a TM2023.

Felicitări pentru succesele pe linie ale lui Hunor

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a avut un discurs mobilizator, plin de ”glumițe”, În primul rând a dorit să îl felicite pe Kelemen Hunor, care a reușit să aducă la la congres toate cele trei formațiuni membre ale actualei guvernări, ceea ce nici PNL și nici PSD nu au reușit la congresul lor. De asemenea, a remarcat că actualul președinte al UDMR va fi singurul candidat la funcția pe care o ocupă, și la aceste alegeri. Ciolacu i-a garantat lui Hunor că nu va candida la funcția de șef a UDMR pentru că nu cunoaște limba maghiară.

Nu ştiu cum reuşeşte domnul preşedinte Kelemen Hunor întotdeauna să îi iasă toate. A reuşit şi de această dată să vă lămurească, să nu aibă contracandidat şi a reuşit atât preşedintele PSD, cât şi preşedintele PNL, să fie astăzi aici. Nu s-a întâmplat nici la PSD, nici la PNL, să fim toţi trei. Mă bucur că s-a ales Timișoara, data trecută am fost invitat la Mureş şi după ce am rezolvat problema cu Ardealul am venit să rezolv şi problema cu Banatul, dacă sunteţi interesaţi.”, a fost debutul ”jucăuș” al discursului lui Ciolacu.

În cadrul discursului a încercat să combată subiectele fetiș din mediul politic actual, cum ar fi pensiile speciale, pe care le-a numit ciumă, respectiv introducerea impozitului progresiv, despre care a spus că sunt doar ”breaking news”

”Este normal să fie discuţii între noi, este normal ca între noi să ne susţinem sau să nu ne susţinem anumite proiecte dar acest lucru face parte din politică şi chiar dacă veţi auzi diverse breaking news-uri, cu dispute între noi, mai nou şi înregistrări între noi, să ştiţi că suntem trei oameni serioşi, trei oameni care iubim România.” , a continuat Ciolacu.

El a cerut obținerea unei administrații mai suple în România. A spus că nu trebuie să se vorbească despre dat oamenii afară, dar a insistat pe subiectul secretarilor de stat, unul în care România excelează la număr.

Trebuie să ne aşezăm toţi trei la masă şi să găsim cele mai bune soluţii şi să vorbim despre secretarii de stat, trebuie să înţelegem că ăsta este rolul nostru, nu putem în continuare doar să cerem de la români.”, a spus liderul PSD.

El a transmis celor din sală că e nevoie de UDMR la guvernare și, urmând aceiași linie a glumițelor, a vorbit despre bancul cu alegerile generale, care ar avea ca scop stabilirea partidului care va guverna un nou mandat cu UDMR, iar acum PSD și PNL s-au unit și UDMR trebuie să se roage de cele două formațiuni să fie primită la guvernare.

Succesele guvernării tripartite și moderație în acțiuni

Primul ministru al României, Nicolae Ciucă, a avut un discurs în care mai mult de jumătate a prezentat realizările guvernării tripartite actuale, s-a referit la provocările pe care le ridică îndeplinirea numeroaselor reforme ce trebuie îndeplinite. De asemenea, prin cele spuse a lăsat să se înțeleagă că, chiar și după alegeri, s-ar putea continua pe aceiași linie tripartită.

Ciucă a cerut moderație în acțiunile întreprinse în manifestarea membrilor coaliției.

Am vorbit de stabilitate, de echilibru. Eu cred că tot ceea ce s-a întâmplat bun în această perioadă de timp s-a datorat moderației, și dna. consilier prezidențial a menționat în mesajul transmis de către dl. Președinte, că a face ceea ce este necesar pentru a păstra moderația și pentru a nu cădea în acele limite ale extremelor. Trebuie să facem în așa fel încât să înțelegem că prin moderație reușim să respectăm valorile, valorile noastre naționale, valorile României și să respectăm valorile Uniunii Europene, ale țărilor democratice. Sunt valori care sunt cât se poate de simple. Sunt valori ale Uniunii Europene, sunt valori ale libertății individuale, sunt valori ale fiecăruia dintre noi, cu care am crescut și cu care ne educăm copiii”, a spus celor prezenți la congres, Nicolae Ciucă.

Retorica radicală și extremismul trebuie evitat cu orice preț a spus oficialul

”Trebuie să evităm, așa cum am spus, acea alunecare către retorica radicală. Din păcate, aceste voci ale radicalismului sunt din ce în ce mai auzite, atât la noi în țară, cât și în țări cu valori democratice mai bine consolidate decât ale noastre. Avem nevoie să le vorbim oamenilor despre ceea ce înseamnă pericolul, extremismul lui, despre ceea ce înseamnă pericolul radicalismului. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să luăm poziție și să facem în așa fel încât extremismul, fie el etnic, economic, identitar sau religios, să nu se dezvolte. Va fi foarte greu după aceea să putem să controlăm acest fenomen. Asemenea că în continuare, pe aceste fundamente despre care am vorbit cu toții, trebuie să realizăm viitoarea construcție politică din România și să asigurăm viitoarea perioadă de guvernare până în anul 2024. Și să facem în așa fel încât să găsim o linie de continuitate și după alegerile din 2020. (…) Eu am convingerea, de asemenea, că, în acest context complicat, prezența celor trei partide într-o coaliție nu face altceva decât să ne determine să strângem rândurile pentru a putea ca împreună să facem față tuturor acestor provocări. Și, privind nu departe de granița României, privind la ceea ce se întâmplă, tot împreună trebuie să facem față nu doar provocărilor, dar și amenințărilor”, a încheiat Ciucă.

Lucrările congresului UDMR continuă sâmbătă dimineața, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, cu partea mai puțin oficială, cu prezentarea activității partidului, dar și cu votul pe care delegații îl vor acorda candidatului unic la un nou mandat de președinte, Kelemen Hunor.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

olteanu din roma a spus: (aprilie 29th, 2023 at 08:10 )

sa te duci la congresul udmr si sa incepi cu Hristos a inviat!, inseamna sa fii din buzau, dar nu din centru, ci din marginea dinspre camp a mahalalei!
n-a fost si tabara sa transmita salutul sincer al vetrei romanesti si al punr-ului patern?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi

Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate

CSC Dumbrăvița se concentrează de acum doar pe duelurile din Liga 2, iar următorul joc vine la doar trei zile distanță după meciul de 120 de minute, din Cupa României, cu Politehnica Timișoara. Sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00, primește vizita nou-promovatei SC Popești-Leordeni. Jocul se dispută pe stadionul „Ștefan Dobay”, în cadrul etapei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic

Joi, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului privind creșterea eficienței energetice la Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Cele două contracte cumulează in investiţii de pete 1,6 milioane de lei, fără TVA. Prin acest proiect vor fi realizate lucrări importante pentru creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Joi, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului privind creșterea eficienței energetice la Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Cele două contracte cumulează in investiţii de pete 1,6 milioane de lei, fără TVA. Prin acest proiect vor fi realizate lucrări importante pentru creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala şi Grădiniţa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă, vor fi eficientizate energetic
Un apel la 112 a anunțat un teribil accident lângă Lugoj, astfel că pompierii salvatori și oamenii legii s-au prezentat de urgență în localitatea Jena. A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident foarte grav lângă Lugoj! O persoană a murit, altele sunt rănite/FOTO
CSC Dumbrăvița se concentrează de acum doar pe duelurile din Liga 2, iar următorul joc vine la doar trei zile distanță după meciul de 120 de minute, din Cupa României, cu Politehnica Timișoara. Sâmbătă, 15 august, de la ora 11.00, primește vizita nou-promovatei SC Popești-Leordeni. Jocul se dispută pe stadionul „Ștefan Dobay”, în cadrul etapei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută prima victorie a sezonului. Echipa de la Pădurea Verde a jucat până acum doar cu nou promovate/rechemate
Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat joi o listă cu 27 de persoane care ocupă în prezent funcții importante în instituțiile statului și despre care afirmă că au avut legături politice, guvernamentale sau profesionale cu PSD. Intervenţia vine duopă ce președintelui PSD, Sorin Grindeanu, a repetat de mai multe ori că social-democraţii ar fi în opoziţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu
Cupa Poli la handbal se joacă vineri, 14 august, și sâmbătă, 15 august, la sala Constantin Jude. Competiția precede primele meciuri oficiale și a ajuns la ediția a 49-a. Programul turneului: Vineri, ora 17:00 – CSM Bucuresti – CSM Constanța Prezentarea lotului SCM Politehnica Timișoara, în prezentarea actorului Matei Chioariu, de la Teatrul Național Mihai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat
Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.