Un timişorean la curtea regelui Charles al III-lea! Din culisele încoronării şi ce nu s-a văzut la televizor/FOTO

Încoronarea regelui Charles al III-lea va rămâne in istorie probabil drept una dintre cele mai urmărite transmisiuni tv din toate timpurile. Milioane de oameni de pe întreg mapamondul au vrut sa vadă întreaga ceremonie, fascinați de traditiile si obiceiurile vechi de peste 500 de ani care au fost respectate cu strictețe in Abatia Westminster.

O lume întreaga s-a întrebat ce a fost in sufletul regelui Charles al III-lea atunci când arhiepiscopul de Canterbury i-a pus coroana pe cap după o așteptare de 70 de ani. O echipa TVR l-a intervievat în exclusivitate imediat după slujba de la Abatia Westminster pe omul care l-a încoronat pe suveranul britanic.

Jurnalistul Vlad Ungar i-a adresat câteva întrebări arhiepiscopului de Canterbury atunci când acesta a plecat de la ceremonie. Liderul mondial al Bisericii Anglicane a răspuns si s-a bucurat sa întâlnească la Londra o echipa de televiziune din Romania. El a recunoscut ca in timpul slujbei regele Charles al III-lea a fost calm și relaxat. Iată dialogul, conform stiriletvr.ro:

Reporter TVR: „Cum a fost ceremonia? Suntem din România!”

Arhiepiscopul de Canterbury: „O, din România! A fost minunată. S-a desfăşurat perfect, exact cum era prevăzut. A fost într-adevăr o slujbă minunată. Mă bucur să văd Televiziune Română aici. Am fost în România acum 6 săptămâni.”

Reporter TVR: „Cum l-aţi simţit pe Rege?”

Arhiepiscopul de Canterbury: „A fost foarte calm şi relaxat. Pur şi simplu extraordinar.”

Reporter TVR: „Am văzut şi noi transmisia BBC, dar Excelenţa voastră a fost acolo.”

Arhiepiscopul de Canterbury: „Da, eu i-am pus coroana pe cap!”

Reporter TVR: „Cum a fost acest moment? Cum l-aţi simţit?”

Arhiepiscopul de Canterbury:  „Foarte, foarte profund!

“A fost un moment extraordinar și o șansa unica să pot sta de vorba cu omul care i-a pus regelui Charles coroana pe cap. Noi asteptam sa iasă invitații pe una dintre porțile laterale ale Abației Westminster, iar atunci cand a apărut Arhiepiscopul de Canterbury pur și simplu am inceput sa ii adresez întrebările și el a răspuns. În toată această perioadă în care am transmis de la Londra am simțit ca suntem martorii istoriei”, spune jurnalistul TVR.

Vlad Ungar a fost trimisul special al TVR la Londra atât la funeraliile reginei Elisabeta a II-a cât și la încoronarea regelui Charles al III-lea.

Vlad Ungar lucrează în televiziune din 2014 (Antena 3, Digi24 şi TVR), a acoperit ca trimis special criza refugiaţilor din anul 2015 şi a realizat reportaje în Ungaria, Austria şi Serbia, la punctele de frontieră, dar şi în centrele de azil şi în adăposturile clandestine. A relatat de la funeraliile Regelui Mihai, de la cutremurul din Croaţia din anul 2020 şi de la incendiile de vegetaţie care au mistuit Grecia în anul 2021.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Padelul de clasă mondială revine în Banat! FIP Silver Timișoara începe joi

După ce în 2025 a adus pentru prima dată circuitul FIP în România, Federația Internațională de Padel revine la Timișoara și consacră regiunea drept unul dintre noile centre ale padelului european. Succesul ediției inaugurale din 2025 a determinat Federația Internațională de Padel să readucă la Timișoara competiția FIP SILVER TIMISOARA 2026, consolidând poziția orașului, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Padelul de clasă mondială revine în Banat! FIP Silver Timișoara începe joi
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările de reparații pe DN 59A continuă în zona Beregsău

Din această săptămână au început lucrări de reparații pe DN 59A. Constructorul a demarat investiția din localitatea Beregsău Mare spre Cărpiniș. În aceste zile, reparațiile au până la intersecția cu drumul comunal spre Beregsău Mic. Echipele executantului, PORR Construct efectuează lucrări de eliminare a tasărilor locale, prin decaparea zonelor afectate, refacerea fundației drumului și stabilizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reparații pe DN 59A continuă în zona Beregsău

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Senatorul USR de Timiş, Sorin Șipos, anunţă că PSD a votat astăzi, alături de AUR și SOS, abrogarea legii antifasciste. Proiectul a fost propus de SOS şi votat de aleşii  PSD, AUR, SOS și PACE. Şipoş, care este şi liderul senatorilor USR, le-a cerut public PSD să se răzgândească până la votul din plen. Comisia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş semnalează: “Un moment grav pentru democrația românească: PSD a votat alături de AUR, SOS și PACE abrogarea legii antifasciste”
Trei zile de muzică, idei și experiențe între generații, asta propune UPT cu ocazia unei sărbători mult așteptate. În zilele de 21, 22 și 23 mai 2026, Campusul UPT devine din nou un spațiu al energiei studențești, al dialogului și al întâlnirilor dintre generații. Studenți, absolvenți, alumni și membri ai comunității timișorene sunt invitați la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se apropie Zilele Studenților UPT! Zile de neuitat și invitați unul și unul, printre care și Traian Băsescu
Primăria Timișoara începe procesul de reabilitare completă a Ceasului Floral. Construit în anii ’70, acesta nu a beneficiat niciodată de reparații capitale. Proiectul include reabilitarea clădirii decorativ-funcționale, cu o suprafață de aproape 330 mp, care cuprinde camera mecanismului ceasului, o cameră de depozit și două magazii, reamenajarea unei suprafețe de peste 4.300 mp și integrarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara demarează procesul de reabilitare completă a Ceasului Floral
Consiliul Județean Timiș a aprobat, marți, în cadrul unei ședințe de plen extraordinare, darea în folosință gratuită către 23 de UAT și trei școli speciale a unor microbuze dobândite de instituție printr-o finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu, destinate transportului școlar. Un punct simplu, am putea spune birocratic, care nu ar fi trebuit să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăriile din 23 de localități și trei școli speciale din Timiș pot primi microbuze școlare noi. Proiectul, aprobat după discuții lungite
Premierul interimar Ilie Bolojan va ajunge sâmbătă la Timişoara, urmând să aibă o întâlnire cu activul de partid al PNL Timiş. De menţionat că PNL Timiş este o filială cu suspiciuni de dependenţă faţă de PSD, cele două formaţiuni având de altfel un pact de colaborare la nivelul Consiliului Judeţean. La începutul acestei săptămâni, preşedintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan ajunge, sâmbătă, la Timişoara. Se va întâlni cu liderii PNL Timiş, o organizaţie problematică
Trendyol, marketplace online internațional de top, devine partener al celui mai mare festival studențesc din România, Zilele Studenților Timișoarei, care va avea loc între 21 și 23 mai 2026, pe Stadionul Știința în Timișoara. Așteptat să adune aproximativ 80.000 de participanți pe parcursul celor trei zile de festival, evenimentul promite un mix de muzică, energie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trendyol devine partener al celui mai mare festival studențesc din România. Iată ce surprize te așteaptă!
Potrivit sondajului proiectului ”Barometrul Informat.ro – INSCOP Research”, Emanuel Macron conduce în topul încrederii în lideri internaționali, urmat de Maia Sandu și Donald Trump. Votanţii PNL şi USR au mai multă încredere în Macron şi Sandu, în timp ce suporterii PSD şi AUR au mai multă încredere în Donald Trump. Emanuel Macron conduce în topul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emanuel Macron şi Maia Sandu conduc în topul încrederii românilor în lideri politici internaţionali. Sondaj INSCOP
Din această săptămână au început lucrări de reparații pe DN 59A. Constructorul a demarat investiția din localitatea Beregsău Mare spre Cărpiniș. În aceste zile, reparațiile au până la intersecția cu drumul comunal spre Beregsău Mic. Echipele executantului, PORR Construct efectuează lucrări de eliminare a tasărilor locale, prin decaparea zonelor afectate, refacerea fundației drumului și stabilizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reparații pe DN 59A continuă în zona Beregsău
În urmă cu câteva zile a avut loc inaugurarea Pavilionului României în cadrul Bienalei de Artă de la Veneția. Participarea UVT în calitate de partener instituțional la această ediție a Bienalei de Artă de la Veneția depășește sfera unei simple colaborări formale. Ea reflectă un angajament asumat față de valorile culturii și un sprijin activ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Timișoara la Giardini della Biennale: O poveste despre continuitate și succes la Veneția
Muzeul Național de Artă Timișoara continuă programul „Sezon de Grafică la MNArT” cu expoziția „Insectarium”, un demers artistic dedicat explorării universului sensibil și fascinant al insectelor, prin intermediul practicilor grafice contemporane. Realizată în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și susținută de Consiliul Județean Timiș, expoziția reunește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MNArT vernisează expoziția Insectarium
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.