Aproape 150 elevi au fost premiați de Universitatea Politehnica Timișoara

Cea de-a zecea edițe a manifestării „Politehnica Timișoara – Un pas spre viitorul tău!” și-a desemnat câștigătorii. Aproape 1.500 de elevi din toată țara au participat, și în acest an, la concursurile organizate în cadrul acțiunii, iar pentru cei mai buni dintre ei a venit și vremea recompensei.

Universitatea Politehnica Timișoara a organizat vineri, 12 mai, în Auditoriumul Centrului de Conferințe UPT, festivitatea de premiere a celor 148 de câștigători ai celor 10 concursuri naționale organizate între 8 aprilie – 12 mai 2023: Concursul de arhitectură „Hans Fackelmann”, organizat de Facultatea de Arhitectură și Urbanism; Concursurile de matematică „Valeriu Alaci” și proba de algoritmică din cadrul competiției iTEC, organizate de Facultatea de Automatică și Calculatoare; Concursul EcoSmarTim, organizat de Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului; Concursul „Construcţiile – Tradiţie și Viitor”, organizat de Facultatea de Construcții; Concursul „Electronica între hardware și software”, organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale; Concursul Profesional de Idei „Intelligent Electricity Generation”, organizat de Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică; Concursul „Anton Saimac”, organizat de Facultatea de Inginerie din Hunedoara; Escape Game – Acceptă provocarea MPT, organizat de Facultatea de Management în Producție și Transporturi; Concursul de proiecte tehnice „Leonardo da Vinci”, organizat de Facultatea de Mecanică; Olimpiadele comunicării, organizat de Facultatea de Științe ale Comunicării.

Pe lângă premiile și diplomele ce le recompensează munca depusă până acum, câștigătorii acestor concursuri pot fi admiși fără concurs de admitere (conform metodologiei) în facultățile Universității Politehnica Timișoara, care le asigură cele mai bune condiții pentru pregătire și o viitoare carieră de succes.

La festivitatea de premiere au participat elevii câștigători, profesorii care i-au pregătit și părinții care i-au susținut, alături de gazdele din UPT.

În debutul evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, i-a felicitat pe elevi și le-a vorbit despre oportunitățile pe care le au ca studenți și, ulterior, absolvenți ai UPT, îndemnându-i să rămână în țară, în Timișoara, unde au toate premisele pentru o carieră de succes.

Mediul de afaceri a fost reprezentat la eveniment de Ilie Vlaicu, director general al Aquatim membru în Comitetul Director al Universității Politehnica Timișoara, care le-a vorbit elevilor despre perspectivele frumoase ale meseriei de inginer în lumea tot mai tehnologizată de astăzi.

Din partea studenților Universității Politehnica Timișoara, Roxana Alexandru le-a prezentat elevilor experiența ei personală, ca fostă participantă, în perioada liceului, în proiectul „Politehnica 100% performanță”.

Elevii câștigători, din județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Satu Mare, Timiș, Vâlcea și din București, au avut la Timișoara un program bogat, ce a inclus, timp de două zile, pe lângă festivitatea de premiere, participarea la workshop-uri pregătite de UPT.

 

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Wanda89 a spus: (mai 13th, 2023 at 15:30 )

UPT, UVT, ETC… Circ pe pâine, strict racolare de fonduri nemeritate. Educație, știință, liniște academică – ZERO. Mare păcat. Doar circ.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului

Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii

Etapa a III-a din C7 a adus rezultate bune pentru echipele din Timiș. Cele trei formații ce reprezintă cel mai vestic județ al țării au obținut 7 puncte în această rundă. Timișul Șag a produs surpriza, arătând că rezultatele anterioare nu au fost întâmplătoare. Echipa timișeană s-a impus pe un teren unde puține gupări termină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei

Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

vama moravita

Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei

Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei
Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei
Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor va avea loc în data de 17 octombrie, la Giarmata Vii. Cei cărora le place să gătească și vor să-şi pună rețeta la încercare sunt așteptaţi în concurs. Au început deja înscrierile care sunt deschise până pe data la 14 octombrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasionații de gastronomie sunt invitaţi să se înscrie la Festivalul Ceaunelor din Giarmata Vii
Cei doi lideri ai administrației Timișoarei și Timișului au pornit un nou conflict, care s-a amplificat după ultima conferință de presă a lui Alfred Simonis, în care a spus că cei doi ar fi avut relații familiale apropiate, că s-ar fi vizitat acasă, dar că Dominic Fritz nu recunoaște asta. La două zile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz și Simonis se ceartă public după momentul sincerității social-democratului. Acuzații dure și lovituri sub centură, politice și administrative
50 de pacienți oncologici din județul Timiș participă în acest weekend la o excursie gratuită la Sibiu, un eveniment organizat de Centrul de Suport Oncologic „Nu Ești Singur”, în parteneriat cu clinica OncoCenter Timișoara. Ajunsă deja la cea de-a IV-a ediție, această inițiativă a devenit o adevărată tradiție a asociației și o zi așteptată cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viața, dincolo de diagnostic: zeci de pacienți oncologici, într-o excursie dedicată bucuriei de a fi împreună
CSM Slatina își continuă parcursul foarte bun în actuala stagiune a Ligii 2. Oltenii s-au impus fără emoții, scor 2-0, pe terenul celor de la CSC Dumbrăvița, confirmându-și statutul de cea mai în formă echipă a campionatului. Băieții din Slatina au bifat astfel a șasea victorie a sezonului, o performanță care îi menține pe locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.