Accident cu victime în Sânandrei

Un bărbat a condus un microbuz pe strada Sfântul Andrei din localitatea Sânandrei dinspre Satchinez înspre municipiul Timișoara, iar la intersecție cu strada Primăverii a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 ani.

În urma impactului au rezultat 3 victime, respectiv ambii șoferi și un bărbat în vârstă de 27 de ani, pasager în microbuz, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

A fost alertat şi Detașamentul 1 Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat: o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și două echipaje SMURD. La fața locului au fost alocate și două ambulanțe SAJ. În sprijin a fost solicitat elicopterul SMURD CS.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Din primele cercetări, se pare că şoferul microbuzului nu a acordat prioritate de trecere.

Foto: FB INFO TRAFIC jud. TIMIŞ

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală

Prima fază din Conferința de Vest a Jr. NBA League România s-a încheiat recent, când au fost programate ultimele meciuri din divizia Southwest. În celelalte două divizii, Northwest și Pacific, situația era deja clară, jucându-se toate partidele programate, rămânând de lămurit doar ierarhia finală din Southwest. Locul desfășurării ultimelor reuniuni a fost sala de sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, participă și în acest an la evenimentul național „Noaptea Muzeelor 2024”. Sâmbătă, 18 mai, sub sloganul „Cerem respect și echitate pentru salariile din cultură!”, timișorenii nu vor avea parte de expozițiile instituției de cultură vor fi închise, ca urmare a protestului salariaților, dar în curtea Bastionului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem și în acest an Noaptea Muzeelor, de această dată sub auspiciile protestelor salariale de la MNaB
Prima fază din Conferința de Vest a Jr. NBA League România s-a încheiat recent, când au fost programate ultimele meciuri din divizia Southwest. În celelalte două divizii, Northwest și Pacific, situația era deja clară, jucându-se toate partidele programate, rămânând de lămurit doar ierarhia finală din Southwest. Locul desfășurării ultimelor reuniuni a fost sala de sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală
În luna mai, Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara organizează Festivalul Muzicii de Cameră. Acesta are loc  în trei locații, sala Orpheum (Sediul FMT din Piața Libertății), sala Barocă (Sediul MNART din Piața Unirii), Mansarda Bastionului Maria Theresia (sediul Muzeului Național al Banatului din Bastionul Maria Theresia). Cea de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc Festivalul Muzicii de Cameră, în organizarea UVT
La Timișoara continuă campania de salubrizare stradală începută pe străzi, în luna aprilie. Această campanie constă în operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului pentru îndepărtarea stratului de praf și nisip acumulat la rigolele de la marginea șoselei. Pentru că există străzi pe care se parchează în permanență pe prima bandă de circulație, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă operațiunile de măturat stradal. E necesară parcarea alternativă
Incident rutier grav, marţi în jurul orei 9.30 pe Calea Buziaşului. Un muncitor care lucrează la Centura de Sud, a fost lovit de o autoutilitară şi se află în stare gravă. Poliţia va stabili împrejurările în care s-a produs acest accident. „Din primele informaţii, este vorba despre o autoutilitară care ar fi surprins un pieton...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident pe Calea Buziaşului. Un pieton, în stare gravă după ce a fost acroşat de o autoutilitară
Proiectul de hotărâre propus de consilierii PSD în Consiliul Județean, de realocare a banilor pentru întreținerea drumurilor din județ, prin care suma alocată era micșorată de la 14 la două milioane de lei a picat la un vot. Acum cei de la PSD acuză conducerea instituției că a manipulate votul, două dintre cele exprimate nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș acuză conducerea CJT de “manevre tehnice” pentru a pica proiectul de realocare a banilor pentru drumuri
Dominic Fritz spune ca nu are la îndemână pârghii cu care să facă societatea Retim să respecte contractele de salubrizare semnate. Societatea are contract cu ADID, nu cu primăria, se justifică primarul. Acum, Primăria Timișoara lansează un nou apel spre Retim și ADID, responsabile de colectarea deșeurilor, să ia măsuri eficiente astfel încât echipele să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM, sancţionată de Poliţia Locală cu amenzi totalizând 137.000 de lei
Top