Se sparge din nou intersecția Cetății cu Torontalului. Constructorul va reface până la fundație traseul liniei de tramvai, montată greșit

Problema descoperită la testele de circulație ale tramvaiului efectuate pe proaspăt reabilitatul traseu de pe bulevardul Cetății se va rezolva prin spargerea lucrării și refacerea integrală a lucrării din curba unde mijloacele de transport nu puteau trece de stâlpul de susținere a rețelei de alimentare, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. În concluzie, la intersecția Torontalului cu Cetății se va închide din nou circulația, traficul rutier se va desfășura pe o singură bandă, iar constructorul are timp până pe 28 decembrie să rezolve problema, mai spune acesta.

Oficialul susține că nu a fost o problemă de proiectare ci o problemă de montare a șinelor, care au fost instalate prea aproape de stâlp. Pentru a se rezolva problema definitiv și a nu apărea deficiențe în viitor a fost solicitată spargerea lucrării până la fundație, pe cheltuiala constructorului.

În urma testelor pe care le-am efectuat pe bulevardul Cetății, mai ales în ceea ce privește linia și modul în care tramvaiul circulă pe linia cea nouă, am identificat niște probleme. Am avut săptămâna trecută discuții mai multe cu antreprenorul general și cu echipa care a lucrat pe acest proiect. Am așteptat să treacă acest weekend să vedem care sunt cauzele și care sunt motivele reale pentru aceste probleme și, mai ales, în cazul în care aceste probleme se dovedesc a fi probleme care să necesite refaceri, care este calendarul de refacere și ce implică acest lucru. Este o eroare de execuție care a fost făcută în faza inițială de montare a liniei, problema nu este la stâlpii de catenară sau la stâlpii care susțin linia. Am avut discuții cu cei de la Porr (n.r executantul lucrărilor). Problema este efectiv la linia cale.”, a declarat Ruben Lațcău.

După discuțiile purtate s-a decis ca de miercuri să se înceapă lucrările

Marți, noi vom face o ședință extraordinară a Comisiei de Circulație și vom aproba o închidere începând cu ziua de miercuri, iar ei vor trebui să refacă această intersecție în întregime, de la fundație înapoi, în așa fel încât să ne asigurăm că avem o intersecție funcțională unde se poate circula atât cu tramvaiul, cât și cu mașina. Și mai ales că nu vom avea peste cinci ani probleme acolo. Ei vor fi nevoiți să refacă acea intersecție”, a mai declarat Lațcău.

O cerință expresă a primăriei este ca acea problemă să fie rezolvată până pe 28 decembrie.

Nu vor primi nicio zi în plus. Cu siguranță că dacă va fi depășit acest termen, vor exista și penalități”, a mai precizat viceprimarul

Afectată va fi doar partea unde a fost descoperită problema, imediat după bucla de întoarcere.

Vom avea închisă doar porțiunea de capăt, de pe Torontalului, doar acel viraj pe care îl face tramvaiul. Vom circula pe un singur sens pe mers. Practic, ne întoarcem la modul în care se circula acum șapte-opt luni de zile. Pe partea dreaptă, cum ieșim înspre Torontalului, partea stângă cum intrăm pe Cetății, circulația va fi permisă în continuare pe un fir pe sens. Practic, vom avea acolo o reducere a traficului. Bucata opusă, practic partea stângă cum ieșim de pe Cetății, dreapta cum intrăm, va fi închisă pentru refacerea acestei zone de intersecții”, a subliniat Lațcău.

Eroarea pe care o avem noi este una de execuție, nu de proiectare. Adică lucrările executate, nu corespund cu proiectul avizat și documentat. Ca urmare, nu vorbim de modificări care ar fi fost făcute și care au creat anumite probleme sau care au generat un lanț de alte modificări. Vorbim de o eroare de execuție în șantier și nu de o eroare de proiectare sau de lucruri care țin de proiectul tehnic avizat, aprobat, care au dus la acest punct. În acest context specific, nu contează proiectul, în sensul în care nu proiectul a fost cel care a produs această eroare, ci execuția. Altfel spus, execuția nu a fost conform proiectului”, conform lui Lațcău.

Vor fi penalități? Lațcău a evitat un răspuns clar, spunând doar că important este ca lucrarea să fie dusă la bun sfârșit.

Primăria a început corespondența de săptămâna trecută, atât cu dirigintele, cât și cu antreprenorul general. În acest moment, preocuparea noastră este ca lucrările să fie finalizate în termenul stabilit. Până la urmă, termenul contractual este în vigoare. Constructorul mai are încă o lună, sub o lună, undeva la 25 de zile, să finalizeze lucrările. Ele sunt finalizate în întregime, cu excepția acestei probleme pe care am identificat-o. Testele pe care le-am făcut până acum arată că nu există alte probleme nici la intersecția cu Bogdăneștilor, nici în întoarcerea de pe Torontalului. Singura problemă este aici, la virajul la stânga pe care îl face tramvaiul. Așteptarea noastră este ca, contractual, executantul, până la finalul contractului, să rezolve această problemă conform contractului. În cazul în care ea nu va fi rezolvată, atunci nu se vor pune în discuție penalități și, în mod evident, responsabilitățile, nu doar ale executantului, antreprenorul general, cât și ale echipei din antrepriză și ale dirigintelui. În acest moment, preocuparea noastră este să vedem că această problemă este rezolvată”, a mai subliniat viceprimarul.

El a mai subliniat că nu au mai fost descoperite probleme și pe alte părți din traseul reabilitat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

VacaVerde a spus: (decembrie 4th, 2023 at 16:24 )

Cine plm îi angajează pe cretinii ăștia? La mulți ani România???
Timișoara la vest de granița căcărezei de țară de azi.

Reos a spus: (decembrie 4th, 2023 at 16:25 )

Fritz este de vină cînd a montat noaptea șinele ,clar este sabotaj finanțat de Germania.

Gligor a spus: (decembrie 4th, 2023 at 18:34 )

Mari proști!
Trebuie puși să plătească din buzunarele lor!
Doare prostia,

Gica a spus: (decembrie 4th, 2023 at 18:34 )

Amplasamentul a fost predat de administratia Robu septembrie 2020. Insa, proiectul pentru modernizarea Bulevardului Cetatii a fost revizuit si modificat de catre specialistii lui Fritz inainte de a incepe lucrarile. Printre modificarile realizate s-au numarat redimensionarea trotuarelor si pistelor de biciclete, care urmeaza sa fie mai mari decat prevedea planul initial, dar si realizarea unor treceri de pietoni in plus si o usoara mutare a liniilor de tramvai. Trebuia sa fie loc pentru pomi plantați pe margine deoarece doar din îngustarea benzilor nu era suficient.

Eu a spus: (decembrie 4th, 2023 at 18:48 )

Daca era Robu primar ar fi uitat sa monteze sinele. Sau firele de curent. Sunt celebre lucrarile marca Robu-PNL ce uitau chestii esentiale. Remeber str. Podeanu la care s-au inceput lucrarile intr-un aprilie si trebuia sa tina 3 luni. A fost gata peste un an si ceva pentru ca „a venit vremea rece” 🙂 De fapt au fost ceva utilitati ce n-au fost incluse in proiect.
In cazul asta e o eroare de executie si se corecteaza de constructor, probabil in timp util.
Si sa nu uitam ca pe vremea PNL-ului niciodata nu am vazut penalitati platite de un constructor ce intarziat. Dar niciodata chiar daca intarzierile erau de ordinul anilor. Asta spune multe.

Wanda89 a spus: (decembrie 4th, 2023 at 19:50 )

Tot felul de comentarii de partid(e)… Adică foarte cretine. PORR Construct, constructorul austriac (ăia de nu ne vor în Schengen) va reface tronsonul, de aia s-au făcut teste. Dacă era eroare de proiectare, ridicați mâna sus toți tâmpiții care credeți că austriecii (constructorii) ar fi de acord să plătească pentru alții (adică pentru o eventuală vină a proiectanților).

eo55 a spus: (decembrie 4th, 2023 at 21:02 )

@Gica
Așa. Și ce legătură are asta cu eroarea de execuție?

Iulia a spus: (decembrie 6th, 2023 at 21:52 )

@ Gică Nu pot să cred ca beneficiarul a intervenit în planșele proiectantului și verificate de verificator.
Mai mult planșele la DTAC sunt vizate spre neschimbare. apar modificări de temă și proiectul trebuie reautorizat. Nu e așa de simplu cum crede lumea. 🤭

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări

În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic, care a dat deja roade. Vorbim de Generația 2015 (U11), care deja are rezultate bune pe plan național și internațional și este considerată una din cele mai bune din România. 14 copii, alături de antrenori și staff au ajuns astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți cei care vor să pornească într-o nouă aventură prin frumosul nostru județ. Și ce loc poate fi mai potrivit decât Jimbolia, 6 muzee, doar o oră de mers cu mașina din Timișoara și o zonă naturală cu bălțile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic, care a dat deja roade. Vorbim de Generația 2015 (U11), care deja are rezultate bune pe plan național și internațional și este considerată una din cele mai bune din România. 14 copii, alături de antrenori și staff au ajuns astăzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări
În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această dată nu într-o gospodărie sau o crescătorie profesională, ci la mistreții de pe un fond de vânătoare. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că joi a fost confirmat un caz de Pestă Porcină Africană la mistreți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri
Administrația județeană e dispusă să investească sume suplimentare, dacă va fi nevoie, pentru finalizarea stadionului Eroii Timișoarei. Deocamdată, spre acest proiect au plecat de la CJ Timiș 10 milioane din cele 20 stabilite în buget. Pentru restul banilor se așteaptă la decontat noi facturi. Șantierul viitorului stadion din Calea Buziașului este un adevărat magnet pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș cere noi facturi la decontat de la Primăria Timișoara, pentru stadionul LEGO/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș deschide calendarul 2026 al sesiunilor de informare pentru agenții economici cu un seminar dedicat reglementărilor din domeniul legislației muncii, derulat sub genericul „Noutăți și modificări legislative ale Codului Muncii”. Evenimentul este organizat de CCIA Timiș în calitate de partener Enterprise Europe Network, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legislația muncii, în dezbatere la CCIA Timiș
Timișorenii care vor să ajute la susținerea Asociației Poli, organizația dedicată salvării și îngrijirii animalelor, sunt așteptați la Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, un eveniment caritabil găzduit de Toffee Coffee din Timișoara. Dragostea se sărbătorește cel mai frumos cu muzică bună, o cafea aromată și zâmbete din inimă. Acțiunea va avea loc joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutați la salvarea animalelor, participați la evenimentul caritabil Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day
Consilierii județeni timișeni au aprobat în cadrul ultimei ședințe de plen ca o parte dintr-un drum județean să fie transferat municipiului Timișoara. Modificarea de administrare se face în favoarea cetățenilor care locuiesc pe Calea Ghirodei din orașul de pe Bega. Odată transferate acele porțiuni de drum vor intra în reparații și vor asigura un carosabil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș ”donează” o parte dintr-un drum județean municipiului Timișoara
Prima fază s-a terminat cu bine, urmează „live-urile”, iar cel mai bun va pleca acasă cu marele premiu. Municipiul Lugoj găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în memoria dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate de anvergură a vieții muzicale timișene. Prin activitatea sa artistică și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut de proba eliminatorie, iar acum se știu finaliștii Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, ediția a VIII-a, 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.