Când armele au tăcut, doar mingea a contat! Meciul care a întrerupt Primul Război Mondial/VIDEO

Multă lume s-a întrebat de ce joacă britanicii fotbal de Crăciun, când la ei se desfăşoară meciurile de „Boxing Day”. Răspunsul este simplu şi se răgăseşte în istorie… În memoria unui Crăciun de demult, când războiul s-a oprit pentru a face loc unui meci de fotbal!

Aşadar, cel mai interesant joc de fotbal ce s-a disputat vreodată în istoria omenirii a avut loc în timpul „Armistițiului de Crăciun” primul Crăciun din perioada Primului Război Mondial (28 iulie 1914 – 11 noiembrie 1918), când soldații britanici și cei germani, inamici pe Frontul de Vest, au pus armele deoparte pentru o zi, oferindu-și cadouri, cântând colinde și jucând un meci de fotbal. Povestea este pe cât de fantastică, pe atât de reală, ea fiind descrisă de mai mulți supraviețuitori ai războiului în care au fost implicate Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman, pe de-o parte, și Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța, Rusia, Italia, Japonia și România, de cealaltă parte.

Iată, de pildă, detaliile prezentate de sergentul Clement Barker din Primul Batalion Grenadier Guards într-o scrisoare trimisă la vremea respectivă, însă descoperită destul de recent.: „Un german a privit peste șanț și a spus: Fără împușcături! Atunci, ai noștri au făcut la fel și apoi câțiva dintre oamenii noștri au ieșit și au adus trupurile celor care muriseră pentru a-i îngropa. Următorul lucru, cineva de la noi a aruncat o minge de fotbal și apoi germanii și britanicii au jucat un meci de fotbal.” Sergentul Clement Barker a fost unul dintre supraviețuitorii Primului Război Mondial, în timpul căruia au pierit peste 16 milioane de soldați și civili.

Armistiţiul, o minune pe timp de război

În multe sectoare, armistiţiul a durat doar în noaptea de Crăciun, în timp ce pentru alţii acesta a ţinut pănă în ziua de Anul Nou. Astăzi, Armistiţiul de Crăciun este văzut ca unul dintre puţinele momente frumoase ale Marelui Război. Ultimul supravieţuitor al armistiţiului, Sgt. Alfred Anderson a murit în anul 2005, la vârsta de 109 ani.

The New York Times relata ca o parte dintre scrisorile, jurnalele ţi memoriile celorlalţi participanti fac rezumatul unui armistiţiu care a devenit simbolul păcii în timpul perioadelor lungi de violenţă. Albert Moren îţi aminteţte o scenă din Ajunul Crăciunului în apropiere de satul francez La Chapelle d’Armentières: „A fost o noapte cu o lună frumoasă, gheaţă pe pământ, alb peste tot. La aproximativ 7 sau 8 seara era o mulţime de agitaţie în tranşeele germane şi erau aceste lumini – nu stiu ce erau. Ei au cântat -. Nu voi uita niciodată, este unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea. M-am gândit, ce sunet frumos…” Puşcasul britanic Graham Williams din Brigada a cincea şi-a reamintit de „răspândirea stării de spirit”: „Apoi, brusc, au început să apară lumini de-a lungul parapetului german, care în mod evident erau brazii, împodobit cu lumânări aprinse, care au ars constant în aerul rece… Prima oară germanii au cântat una dintre colindele lor şi după aceea noi am cântat una de-a noastră. Am început să cântăm „O Come, All Ye Faithfull” şi nemţii ni s-au alăturat imediat în cântec. Şi m-am gândit, acesta este într-adevar un lucru extraordinar – doua naţiuni să cânte acelaşi colind pe timp de război”.

Colindele comune l-au inspirat pe Căpitanul german Josef Sewwald să facă un gest îndrăzneţ: „Am strigat la duşmanii noştri că nu vrem să tragem şi că am vrea sa făcem un armistiţiu de Crăciun. Am spus că voi veni din partea mea şi vom putea vorbi unii cu alţii. La început a fost un moment de tăcere, apoi am mai strigat încă o dată, i-am invitat şi britanicii au strigat „nu trageţi”. Apoi, un bărbat a ieşit din tranşee, am făcut şi eu acelasi lucru şi ne-am dat mâna- cu prudenţă!”

În ziua de Crăciun, unii germani şi britanici au organizat înmormantari comune pentru morţii lor. „Parintele nostru a aranjat rugăciunile şi psalmii, iar un interpret le-a scris în limba germană. Au fost citite mai întâi în engleză de părintele nostru, iar apoi în germană de un băiat. A fost un moment extraordinar”, spunea Lt. Arthur Pelham Burn.

Soldaţii au jucat fotbal în zona neutră

„În cele din urmă, englezii au adus o minge de fotbal din tranşee şi în scurt timp a urmat un meci plin de viaţă. Cât de minunat, dar şi cât de ciudat a fost. Ofiţerii englezi au simţit la fel. Crăciunul, sărbătoarea iubirii, a reuşit să aducă împreună duşmanii”, îşi amintea Locotenentul german Kurt Zehmisch. Să joci fotbal de Crăciun, Boxing Day sau chiar pe 1 ianuarie este aşadar o tradiție ce continuă și în zilele noastre în Anglia, în ciuda tuturor celor ce se împacă mai greu cu ideea de a fi pe teren în zile de sărbătoare în care mai toate familiile se reunesc pentru a sărbători nașterea Domnului și trecerea în Noul An.

Ziua de Crăciun a rămas în istorie ca Ziua Armistițiului de Crăciun, fiind considerată un simbol al sărbătorilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Medicii Clinicii Odobescu au operat vineri prima pacientă folosind noul robot chirurgical, intrat în dotarea unității medicale timișorene. O tânără de doar 31 de ani, diagnosticată cu cancer. Operația a decurs în condiții bune, aceasta și pentru că cele 4 brațe ale robotului fac mișcări imposibil de realizat manual. Medicul controlează fiecare mișcare, iar robotul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.