Scandal cât Rusia în “familia tradiţională” Şoşoacă. Ea vrea să-l păzească de servicii, el îi cere să-şi ia pastilele

De câteva zile, a izbucnit  un imens scandal în familia Şoşoacă, după ce senatoarea a decis să-şi revoce soţul din funcţia de prim-viocepreşedinte al partidului fondat de cei doi. Ea şi-a motivat demersul prin faptul că vrea să-şi apere soţul de servicii. În al 12-ceas, Silvestru Şoşoacă a realizat că soţia din dotare ar avea problem psihice.

La finalul săptămânii trecute a apărut ca un trăznet ştirea că în familia tradiţională a Dianei Şoşoacă şi-a băgat Necuratul coada. Senatoarea şi-a suspendat soţul din funcţia de prim-vicepreşedinte al SOS, în timp ce soţul Silvestru nu acceptă această izgonire. Soaţa şi-a motivat demersul prin faptul că vrea să-l păzească pe Silvestru Şoşoacă deghearele serviociilor”.

”Pentru a putea să-mi salvez familia a trebuit să iau cea mai cruntă decizie. Pentru a putea salva sufletul unui om şi viaţa lui, pentru a-l scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat, a trebuit să îl suspend din funcţia de prim-vicepreşedinte, astfel încât semnătura lui să nu mai însemne nimic, şi în momentul ăla, nu mai înseamnă nimic pentru ăia care l-au înconjurat”, a anunţat Diana Şoşoacă.

Reacţia lui Silvestru Şoşoacă a venit printr-un comunicat, el precizând că decizia soţiei sale este ilegală. Silvestru Şoşoacă scrie în comunicat că decizia „este de neînţeles” şi nu se pot accepta acţiunile abuzive” ale acesteia „împotriva membrilor şi liderilor din partid”.

”Am aflat despre această Decizie din presă. Decizia este ilegală, membrii partidelor putând fi sancţionaţi numai în condiţiile legii partidelor politice, care garantează dreptul la apărare în faţa forurilor statutare şi în faţa instanţelor de judecată. Potrivit art. 16 (1) din Statutul S.O.S. „Suspendarea ori destituirea din funcţia de conducere pe care o îndeplineşte (un membru) se face de către organul care l-a ales, cu votul majorităţii simple a acestuia”. Suspendarea mea din funcţia de Prim-vicepreşedinte al partidului se poate face numai de Congresul partidului. Decizia nu are consecinţe juridice, subsemnatul deţinând în continuare funcţia de Prim-vicepreşedinte al partidului”, afirmă Silvestru Şoşoacă.

El a continuat şi în această dimineaţă printr-o postare pe Facebook: „Abuzurile, toanele, fițele de tot felul și, peste toate, lipsa de perspectivă a mișcării S.O.S., condus aiuristic și discreționar de către d-na senator, Diana Iovanovici Șoșoacă, vor conduce la înfrângerea catastrofală a partidului în viitoarele alegeri. S.O.S.-ul trebuie redresat”,

Potrivit unor mesaje apărute în presă, ruptura dintre cei doi soți s-a produs în 12 februarie, după ce a apărut un clip video în carte soţul dansa pasional cu o altă femeie.

În presă a mai apărut şi un mesaj dur al lui Silvestru la adresa soţiei:„Tot nu încetezi cu crizele astea de isterie, Diana?! (…) MAI ÎNCURCI MULT LUCRURILE ÎN ACEST PARTID? Vezi că așa ai făcut și pe AUR de te-au dat ăia afară. De ce ai ieșit de pe toate grupurile? Iarăși ai căzut psihic? Tratează-te! Ia pastile dacă altfel nu mai poți, dar nu te mai stropșește la oameni!” .

Amintim că partidul condus de Dina Şoşoacă a trecut în mai toate sondajele de pragul electoral de 5%. Şoşoacă nu şi-a ascuns simpatia pentru Putin, mergând de mai multe ori la Ambasada Rusiei la Bucureşti.

Foto Libertatea

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Psycho a spus: (februarie 19th, 2024 at 14:54 )

Un pas spre bine pînă și soțul și-a dat seama că nu-i întreagă la bibi oare dacă ne gândim bine cine stă prin parlament am putea rîde în hohote dacă ar fi un banc ,din păcate nu-i banc.😳

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni

Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării

Un număr de 200 de studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) au parcurs un curs de alfabetizare digitală, organizat în cadrul proiectului „Profesorii 4.0 în era digitală: combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare în sălile de clasă europene”, finanțat prin programul Erasmus+. Teachers 4.0 Digital oferă o activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Weekendul recent încheiat (18–20 septembrie) a transformat complet Piața Libertății din Timișoara, care a devenit epicentrul unei competiții sportive spectaculoase: un turneu internațional de Beach Rugby organizat chiar în centrul istoric al orașului. Evenimentul a adunat la start sute de participanți, de la copii plini de energie până la seniori cu multă pasiune pentru sportul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festival Beach Rugby în inima Timișoarei: Sute de sportivi au transformat Piața Libertății în arenă/FOTO
Un număr de 200 de studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) au parcurs un curs de alfabetizare digitală, organizat în cadrul proiectului „Profesorii 4.0 în era digitală: combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare în sălile de clasă europene”, finanțat prin programul Erasmus+. Teachers 4.0 Digital oferă o activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării
Cu doar nouă zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de rezistenţa întâmpinată în momentul în care a încercat să reorganizeze instituţia. El menţionează că, atunci când a preluat mandatul în 2020, Primăria avea 644 de posture, iar acum doar 423, în timp ce numărul de șefi a scăzut cu 46%. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu nouă zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz evocă rezistenţa la reforme
Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Primăria Timișoara are în vedere găsirea unei noi posibilități de încasare alternativă a taxelor și impozitelor de la contribuabili. Direcția Fiscală a lansat în licitație un contract prin care terții să încaseze sumele datorate bugetului local. Va fi un contract de peste nouă milioane de lei, întins pe durata a patru ani, durată în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara pregătește nouă milioane de lei, pe patru ani, pentru găsirea unui nou încasator al taxelor și impozite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.