Doar se știe, gospodarului îi stă bine cu drumul

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Când te doare capul bei un algocalmin, întrebarea e ce faci când nu te doare. Bei o bere, o oranjadă, o cafea, dar dacă ești primărie poți lua decizii neinspirate ca apoi să te doară capul pentru a lua acel algocalmin. Municipalitatea n-ar trebui să trateze atât de lejer problema ridicării deșeurilor vegetale adunate din gospodării de oameni, pentru că n-are cum să câștige ceva pentru colectivitate sau pentru imaginea edililor săi de pe urma dezvoltării acestui subiect. În aprilie expiră contractul cu prestatorul Trans Clean, iar primăria nu intenționează să ofere altul timișorenilor, soluția fiind ducerea sacilor cu iarbă tăiată, a crengilor uscate etc către cele patru centre Retim din oraș.

Când tu ai o grămadă de spațiu public în proprietatea primăriei pe care crește sălbatic de la ambrozie și până la alte vegetale, iar cetățeanul își face rânduială în curte, ba chiar și pe peluzele din fața casei, adică pe domeniul public, atunci chiar că cineva a ales neinspirat tocmai în an electoral. Și nu numai în an electoral, dar măcar în alți ani mai ai timp să te cerți cu poporul, acum nu îți permiți acest lucru. Iar dacă ți-l permiți, vei avea surpriza să vezi că toate proiectele duse la capăt cu panglici zâmbitor tăiate, considerate puncte tari în campania ta electorală, nu vor valora cât mii de saci de iarbă și crengi adunate în deponee ilegale.

Nu vreau să spun că ideea curățeniei voluntare până la capăt, cu dusul resturilor vegetale la centre Retim, nu ar fi o chestiune de un civism desăvârșit. Multe lucruri le vom face pe viitor fără să stăm holbați la primărie. Dar nu e încă momentul, nu avem încă asta în sânge și nici infrastructura nu te încurajeză să faci asta. Ce ar însemna să meargă mii de mașini să parcheze în fața centrului Retim din Torontalului, de pildă, să lase resturile vegetale? Și să presupunem că toți timișorenii ar avea mașină cu care să transporte așa ceva, unde staționezi cu acele mașini în zonă?

Experiențele cu aceste centre Retim sunt deseori de riscante. Am dus anul trecut un cuptor cu microunde stricat la un astfel de centru. Pentru că nu am găsit loc unde să las mașina, am dat câteva ocoluri până am găsit ceva între blocuri. Aparatul nu e nici prea greu, dar nici ușor nu este. Când am ajuns cu el în brațe după poarta centrului un angajat de acolo numai că nu rotea boata deasupra capului urlând la mine că nu se poate lăsa nimic până nu e gata șantierul în zonă. Dar șantierul dura de câteva luni, iar eu am fost certat că am adus electrice vechi acolo unde mi s-a spus să le aduc. L-am lăsat jos și am plecat, fiind amenințat că voi fi amendat pentru asta.

Nu am fost amendat, dar de ce să participi la astfel de scene, de ce să te cerți pentru locuri de parcare, de ce să îngreunezi traficul, de ce să îți umpli mașina de resturi vegetale, de miros de iarbă în putrefacție, când o autoutilitară destinată unui altfel de serviciu se poate plimba una, în loc de mii de mașini mici, să colecteze ce e de colectat? La fel a fost povestea și cu brazii după sărbătorile de iarnă, care până la urmă s-au ridicat, oficial sau nu, cu contract sau nu, dar ai oferit acele dureri de cap unor oameni, poate și din considerentul ecologic de a renunța la bradul viu pentru unul de plastic. Acum însă e altceva.

Dacă astfel de locuri de depunere a resturilor ar fi ca și clopotele pentru sticle la colț de stradă sau unul la un cvartal poate că nu s-ar mai supăra nimeni. Da, în acest caz putem vorbi de voluntariat, dar să mergi săptămânal atâta drum să lași iarba tăiată la unul dintre cele doar patru centre e o absurditate. În câteva zile, acel deponeu va fi făcut de oameni în mod ilegal în zeci, de zone din oraș, iar municipalitatea va plăti altă firmă cu contract să curețe și ne învârtim în jurul cozii.

Tot o firmă va veni să ridice acel gunoi ilegal, dar senzația cetățeanului e că primăria îl pune inutil pe drumuri. Exact când și-a propus să nu-l mai pună, oferind digitalizare, portal unic și alte delicii moderne. Cineva nu gândește eficient acolo sus. Nici pentru timișorean, nici pentru rezultatul campaniei electorale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

#reciclez a spus: (martie 7th, 2024 at 07:38 )

Poate-ar fi bine să mai aruncăm o privire și la alții, să nu ne mai învârtim în cotețele ideologice pe care ni le construiesc urmașii (în linie ideologică) lui Stalin. Poate-ar fi bine compostare? În mai multe puncte din oraș? Poate instalații mici în grădinile individuale? Poate biogaz? Nu știu. Să mai citim.

Ia uitați-vă, spre exemplu ce zice dl. ChatGPT:
Managing organic waste from cities is a critical aspect of sustainable urban development. Several solutions can be implemented to effectively manage organic waste:
Composting: Encourage composting at both household and community levels. Composting can turn organic waste into nutrient-rich soil amendment, reducing the amount of waste sent to landfills.
Anaerobic Digestion: Implement anaerobic digestion systems, which break down organic waste in the absence of oxygen, producing biogas (a renewable energy source) and digestate (a nutrient-rich fertilizer).
Source Separation: Promote source separation programs where residents segregate organic waste from other types of waste at the point of generation. This makes organic waste management more efficient and enables easier processing.
Community-Based Initiatives: Support community-based initiatives such as community composting programs, urban farming projects utilizing compost, or food waste collection programs in residential areas.
Municipal Composting Facilities: Invest in municipal-scale composting facilities equipped with modern technologies for efficient processing of organic waste collected from households and businesses.
Educational Campaigns: Conduct educational campaigns to raise awareness about the importance of organic waste management and to encourage behavioral changes, such as reducing food waste and proper sorting of organic waste.
Policy and Regulation: Implement policies and regulations that mandate organic waste diversion from landfills, set targets for organic waste reduction, and incentivize businesses and households to adopt sustainable waste management practices.
Public-Private Partnerships: Foster partnerships between local governments, private sector entities, and non-profit organizations to develop and implement comprehensive organic waste management solutions.
Technology Integration: Explore innovative technologies such as smart waste management systems, which use sensors and data analytics to optimize waste collection routes and schedules, reducing costs and environmental impact.
Circular Economy Approaches: Promote the concept of a circular economy where organic waste is viewed as a valuable resource to be recycled and reused, rather than discarded. This may involve initiatives like upcycling organic waste into new products or using it to generate renewable energy.
Implementing a combination of these solutions tailored to the specific context and needs of each city can lead to effective organic waste management, reducing environmental pollution, conserving resources, and contributing to the transition towards more sustainable urban environments.

(Nu apare nimic despre încheierea de contracte care ne scapă miraculos de iarbă, crengi și coji de cartofi.)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului

România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient
Ziua de miercuri va aduce pentru specialiștii de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat, dar și pentru alte instituții, desfășurarea unui exercițiu de anvergură. Acțiunea are ca scop testarea capacității de reacție rapidă, a fluxului de informații și a modului de conlucrare între instituțiile-cheie în cazul unei poluări accidentale pe râul Bega, eveniment care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române Banat testează modul de reacție al autorităților la apariția unei poluări accidentale pe Bega. Scenariul, o cisternă căzută de pe pod
Primăria Moșnița Nouă organizează Ediția a III‑a a evenimentului „Ceaunul Moșnițean”, competiție culinară care reunește locuitorii comunei într-o atmosferă prietenoasă și plină de savoare. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie, în parcarea after school din Moșnița Nouă, iar participarea la concurs este gratuită. Organizatorii invită să participe la eveniment echipe formate din vecini de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.