Un tânăr şi-a găsit sfârşitul în bazinul de înot din zona Dacia, marţi seara în jurul orei 20. Se pare că aceasta a făcut un infarct în timp ce înota şi nu a mai putut fi salvat deşi instructorii de înot şi medicii veniţi rapid la faţa locului au încercat să-l ţină în viaţă.
„La data de 28 mai, în jurul orei 19:51, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost găsită într-un bazin de înot din municipiu, inconștientă. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 31 de ani. Echipajul medical prezent la fața locului au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, dar fără rezultat, bărbatul fiind declarat decedat. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii întregii situații de fapt”, este mesajul IPJ Timiş.
Nu au fost găsite urme de violenţă pe corpul victimei, iar cauzele morţii vor fi stabilite cu precizie de către medicii legişti în urma autopsiei.
Tânărul era înscris în programul ,,Mișcarea pentru sănătate”
„Bazinul de înot din zona Dacia este închis astăzi, 29 mai 2024, în urma tragicului incident produs aseară, când un tânăr în vârstă de 31 ani și-a pierdut viața. Ne exprimăm întreaga compasiune și transmitem condoleanțe familiei și apropiaților săi.
Tânărul era înscris în programul ,,Mișcarea pentru sănătate”, care se derulează conform orarului stabilit prin HCLMT nr. 631 din 23.12.2019.
Din păcate, manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, bărbatul fiind declarat decedat. Acesta a fost preluat de Institutul de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei decesului, iar reprezentanții poliției au demarat cercetări. Nu deținem deocamdată alte informații.
Primăria Timișoara colaborează cu instituțiile abilitate pentru a facilita derularea cercetărilor. Totodată, se va declanșa o verificare internă, pentru a se stabili dacă au fost respectate toate normele procedurale și de siguranță privind desfășurarea programului de sport”, a transmis Primăria Timişoara.
Comentarii prin facebook