La Prefectura Timiș s-a discutat despre Planul de acțiune împotriva violenței şcolare

La Palatul Administrativ din Timișoara la sediul Prefecturii Timiș a avut loc ședința, condusă de subprefectul Raul Ambruș, în cadrul căreia au fost stabilite acțiunile care trebuie întreprinse pentru implementarea Planului de acțiune împotriva violenței şcolare.

“Obiectivele acestei inițiative includ prevenirea și combaterea violenței de orice tip – verbală, fizică, psihologică (bullying), emoțională, sexuală, socială, culturală sau cibernetică”, a spus Ambruș.

În cadrul întâlniii s-au discutat măsuri pentru prevenirea consumului de droguri, a traficului de persoane și a altor comportamente ce pun în pericol sănătatea și siguranța elevilor și a personalului din școli.

În perioada octombrie-decembrie 2024, acțiunile de informare și prevenție se vor desfășura în următoarele unități de învățământ: Colegiul Tehnic „Ion I.C. Brătianu” Timișoara; Liceul Teoretic Gătaia; Școala Gimnazială Nr. 19 Timișoara; Liceul de Arte Plastice Timișoara; Școala Gimnazială Săcălaz; Liceul Tehnologic „Spiru Haret”

Timișoara; Școala Gimnazială Nr. 25 Timișoara; Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timișoara; Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu” Timișoara – Școala Gimnazială Nr. 1 Timișoara; Liceul cu Program Sportiv „Banatul” Timișoara.

După vacanța de iarnă, acțiunile vor continua și în celelalte unități școlare.

Instituțiile implicate în acest demers sunt Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara, Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara, Penitenciarul Timișoara, ISU „Banat”, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș, Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Timiș, CJRAE Timiș, DGASPC Timiș, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiş.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Prefectura Timis

Timișul are din nou post de administrator public. Cel mai probabil viitor ocupant, un cunoscut om politic local

Consilierii județeni timișeni au corectat, în ultima ședință de plen, soluția neortodoxă adoptată pentru a putea scăpa de Marian Constantin Vasile, cel adus pe post chiar de președintele Alin Nica, dar care devenise de nedorit pentru conducerea CJT. Cei care se ocupau de destinul instituției i-au retras lui Vasile toate atribuțiile, ”mutându-l” șef peste serverele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are din nou post de administrator public. Cel mai probabil viitor ocupant, un cunoscut om politic local
iuliustown-primark

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

În căutarea punctelor! Dumbrăvița, meci greu acasă cu Slatina

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița revine pe stadionul „Ștefan Dobay”, cu prilejul meciului cu CSM Slatina, din etapa a 8-a a Ligii 2. Partida e programată sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 11.00. Alb-verzii au revenit miercuri dimineață de la Miercurea Ciuc, acolo unde au cedat la limită, 0-1 în fața liderului FK Csikszereda, la capătul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În căutarea punctelor! Dumbrăvița, meci greu acasă cu Slatina
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

Firmele timișene invitate să afle despre beneficiile listării la bursă ca modalitate de dezvoltare și creștere a afacerii

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Bursa de Valori București (BVB), în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României, organizează în data de 2 octombrie 2024, între orele 10.00 – 12.00, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din B-dul Eroilor de la Tisa nr.22, Sala Banat (et.I), un eveniment complex de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele timișene invitate să afle despre beneficiile listării la bursă ca modalitate de dezvoltare și creștere a afacerii

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consilierii județeni timișeni au corectat, în ultima ședință de plen, soluția neortodoxă adoptată pentru a putea scăpa de Marian Constantin Vasile, cel adus pe post chiar de președintele Alin Nica, dar care devenise de nedorit pentru conducerea CJT. Cei care se ocupau de destinul instituției i-au retras lui Vasile toate atribuțiile, ”mutându-l” șef peste serverele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are din nou post de administrator public. Cel mai probabil viitor ocupant, un cunoscut om politic local
Departamentul de Asistență Socială de la Facultatea de Sociologie și Psihologie din UVT organizează înscrieri, până în data de 3 octombrie 2024, la cursurile postuniversitare din programul Asistență Socială Militară. Școala universitară de Asistență Socială de la UVT are o tradiție de peste 30 de ani, formând profesioniști care activează în domeniile serviciilor sociale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest lansează un nou curs postuniversitar inedit, cu specializare în  Asistență Socială Militară
Cel mai mare cinematograf al Primăriei Timișoara, Timiș, a ajuns la primul an de activitate. În weekendul 11-13 octombrie, publicul este invitat să se bucure de un program special, care cuprinde un concert de jazz live și cinci proiecții de film, cu unele dintre cele mai noi și așteptate titluri ale anului, dar și cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș a ajuns la un an de activitate: 323 de proiecții de film și evenimente, cu 54.000 de spectatori/FOTO
Pe data de 3 octombrie, de la ora 18, Fundația Art Encounters, împreună cu Librăria La Două Bufnițe, Comuna 30 și Alex Higyed, organizează un workshop creative unde puteţi învăța să creaţi dincolo de cuvinte. În acest proces artistic, vă puteţi alege o pagină de text și, cu atenție, veţi decide ce cuvinte să rămână...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creaţie dincolo de cuvinte. Fundația Art Encounters vă invită la un workshop de Blackout Poetry
La mai mult de un an de când a terminat de reparat acoperișul clădirii, Primăria Timișoara a finalizat și lucrările de reabilitare a acoperișului corpului de clădire de pe str. C. Sălceanu, care aparține de Liceul Teoretic „J. L. Calderon”. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 120.000 de euro. „Am făcut lucrări la acoperișul clădirii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a finalizat lucrările de reabilitare de la fosta școală 28
Mandala este o cosmogramă mistică ce concentrează energie spirituală și pentru cel care o creează, și pentru cei care o contemplă, iar pentru cei care-și doresc să-i descopere virtuțile, un loc perfect este splendida expoziție de pictură arabă deschisă în aceste zile la Galeria POD a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzică de handpan și atelier de mandale printre Aripi! O expoziție de neratat
Universitatea Politehnica Timișoara organizează Gala aniversară ELITh, prin care marchează 100 de ani de la prima generație de absolvenți ai Politehnicii. Evenimentul va avea loc pe data de 27 septembrie 2024, începând cu ora 17:00, la Cinema Timiș. Gala va aduce în prim-plan realizările remarcabile ale comunității Alumni UPT și impactul lor la nivel global,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gala Aniversară ELITh UPT are loc vineri
Societatea de Transport Public Timișoara primește cadou, de la Primărie, un cămin vechi și nefolosit, pe care ar trebui să îl repare și să îl folosească sub formă de soluție de cazare pentru șoferii și vatmanii pe care i-a atras la Timișoara din alte localități, pentru a acoperi necesarul pe aceste posturi. Locația era nefolosită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria oferă STPT un cămin pentru găzduirea șoferilor și vatmanilor din afara orașului. Societatea va trebui să îl renoveze
Top