Neatenția continuă să producă pagube pe străzile orașului și din păcate și victime. Unele cu adevărat nevinovate, căzute pradă șoferilor tot timpul grăbiți.
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a condus un autoturism pe Calea Circumvalațiunii, dinspre strada Chișinău înspre strada Republicii, iar la intersecția cu strada Nera a surprins și accidentat un tânăr în vârstă de 27 de ani, în calitate de pieton, angajat în traversarea regulamentară a drumului public prin loc marcat și semnalizat corespunzător.
În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, fiind transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani a condus un autoturism pe Calea Circumvalațiunii, dinspre Calea Bogdăneștilor înspre strada A.I. Cuza , iar la intersecția cu strada Gheorghe Lazăr a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 34 de ani.
În urma impactului ambii conducători auto au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: arhivă
Comentarii prin facebook