John Malkovich urcă din nou pe scenă, la Timișoara, cu piesa Infamous Ramirez Hoffman

Cunoscutul actor american John Malkovich va urca din nou pe scena Teatrului Național Timișoara, în cadrul a trei reprezentații ale piesei ”Infamous Ramirez Hoffman”. Într-o piesă pe care artistul a numit-o ”proză” el abordează subiectul cărții Nazi Literature in the Americas, scrisă de Roberto Bolaño. Spectacolele sunt programate joi, două, de la ora 18.00 și de la ora 20,00, respectiv vineri de la ora 18.00.

O carte de necrologuri false ale naziștilor falși din America de Sud, așa a descries subiectul piesei, Malkovich. El spune că în ultimii ani a realizat numeroase colaborări cu diferiți artiști din lumea muzicii clasice, iar piesa ”Infamous Ramirez Hoffman” urmează, în mare măsură, un tipar asemănător. Deși dorea o adaptare pe scenă a întregii cărți a lui Roberto Bolaño, prestația ar fi fost una prea lungă.

„Mi-am dorit să fac o piesă nouă de muzică clasică sau, în mare parte, o piesă în colaborare cu pianista cu care lucrez, Anastasya Terenkova. Inițial am vrut să adaptez întreaga carte, Nazi Literature in the Americas. Este o carte scurtă, de 200 și ceva de pagini, de necrologuri false ale naziștilor falși, care nu au existat niciodată, și toți au un lucru în comun, de la un fel de absurd la obsesii literare idioate. Așa că am adaptat întreaga carte și apoi mi-am dat seama că dacă o fac așa cum o facem cu Ramirez Hoffman, ar dura o săptămână întreagă de spectacole, cam 14 ore.”, a declarat, miercuri, la Timișoara, Malkovich.

E ceva diferit, nu chiar actorie, susține acesta despre prestația din piesă.

“Este un domeniu care, într-un fel, nu prea exista înainte, este chiar proză, nu o piesă de teatru, pentru că nu există actorie în ea. Îmi place acest tip de colaborare; cred că puterea puternică pe care o poți exploata cu muzica live este mai mult sau mai puțin de neegalat”, a continuat actorul.

Întrebat de directorul Teatrului Național Timișoara, Ada Hausvater, dacă ar putea renunța la prestațiile teatrale, doar pentru a juca în filme, John Malkovich, a spus un nu clar unei asemenea opțiuni.

”Desigur, filmele pot face multe lucruri pe care teatrul le poate face, dar unele dintre lucrurile pe care teatrul le poate face, filmele nici măcar nu le pot visa, de fapt. Așa că nu aș renunța niciodată la teatru. Acum am o nepoată, așa că nu-mi place să fiu departe de ea. Și asta e o schimbare mare în viața mea, deși nu mi-a plăcut să fiu departe nici de familia sau de copiii mei. Desigur, când copiii ajung la o anumită vârstă, nu le mai pasă dacă ești prezent sau nu, dar așa e viața. Dar nu, niciodată nu m-am gândit cu adevărat să renunț la teatru”, a spus actorul.

El a mai subliniat că teatrul fără public nu există, iar la orice reprezentație va fi cineva care nu va fi încântat de aceasta. A comparat teatrul și publicul cu ”confruntarea” dintre un surfer și valurile mării.

De curând, Malkovich a susținut un spectacol și în Bulgaria. Iar acolo nu a beneficiat de o sală plină, ci de proteste din partea naționaliștilor bulgari, ei cerând ca piesa „Guns and the Man” de Bernard Shaw să fie interzisă, iar regizorul John Malkovich să fie expulzat din Bulgaria. Ce a fost acolo, Malkovich a evitat să spună direct, lăsând să se înțeleagă că nu a înțeles ce s-a întâmplat.

“Ar trebui să-i întrebați pe ei de ce au protestat. Înțelegerea mea foarte vagă și, probabil, una destul de inexactă a acestei situații este că există un anumit segment al societății bulgare, și cred că este unul destul de mic, sau cel puțin așa mi s-a spus. Piesa Guns and the Man de George Bernard Shaw, o comedie ușoară, satirică despre idealizarea războiului, despre căutarea iubirii ideale, să spunem, în câteva cuvinte, îi jignește pe bulgari. Dar, în mare parte, este o comedie ușoară, fermecătoare și plăcută, care face unele glume despre bulgari, având în vedere că este plasată în Bulgaria. Așa că nu știu de ce ai juca o piesă în Bulgaria și ai aștepta glume despre Islanda sau Ecuador. O parte din controversă a fost provocată de un grup numit Uniunea Scriitorilor Bulgari, care l-a exclus pe scriitorul bulgar foarte talentat din era sovietică, disidentul Georgi Markov. Nu prea înțeleg care e problema. Am avut toate biletele vândute în acea seară, dar nu au permis accesul publicului. Dar cred că sunt mai degrabă un spectator în această situație”, a răspuns apreciatul actor american.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.