Un portal de lumini va oferi timișorenilor imaginile Revoluției, la 35 de la evenimentele din 1989

La Timișoara vor avea loc în perioada 16-20 decembrie, mai multe evenimente în aer liber, dedicate comemorării Revoluției din 1989. Acestea fac parte din programul „35 de ani de libertate” și sunt organizate de mai multe instituții și organizații din Timișoara.

Punctul principal al evenimentelor va fi Portalul Libertății, o instalație luminoasă de dimensiuni impresionante (15x5x10 metri), lucrare a studioului britanic Lucid Creates, care funcționează ca un pasaj de legătură cu trecutul, cu istoria noastră. La Timișoara, lucrarea integrează o coloană sonoră compusă de artiștii timișoreni Petre Ionuțescu și Cristian Văduva, care recreează sunetele Revoluției din Decembrie 1989.

„La 35 de ani de la Revoluție pregătim o ediție-jubileu, a cărei țintă este să ne reamintească de momentul Decembrie 1989 într-o valență contemporană, răspunzând temelor care produc neliniște și speranță în societatea noastră. În felul acesta ne dorim să ajungem la generațiile tinere care știu prea puține despre perioada comunistă și Revoluție. Dar și să recâștigăm emoția și interesul generației care a fost atunci în stradă pentru libertatea noastră, a tuturor”, spune primarul Dominic Fritz.

Principalele puncte de interes din programul care are loc în aer liber sunt:

– Portalul Libertății: o instalație luminoasă de dimensiuni impresionante (15x5x10 metri), cu mărturii sonore, înregistrări de pe străzile Timișoarei din zilele Revoluției în care se aud scandări, focuri de armă, strigătele timișorenilor. Lucrarea are scopul de a ne aduce aminte de curajul și jertfa de acum 35 de ani. Lucrarea va fi amplasată într-un spațiu simbolic, pe malul Begăi, în zona verde nou creată anul acesta, în perioada 16 decembrie 2024 – 2 ianuarie 2025. Pornirea instalației va avea loc în 16 decembrie 2024, ora 18,00. Participanții sunt apoi invitați să se alăture tradiționalului Marș al Eroilor.

Organizatori: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, Asociația Timișoara 2023, Asociația Daisler

– Marșul Eroilor – 16 decembrie, ora 18:30, punctul de plecare: Piața Maria. Este un marș al timișorenilor la care sunt așteptate toate generațiile de timișoreni.

Traseul include opriri la locuri încărcate de semnificație, precum Catedrala Mitropolitană, Opera Națională Română, Memorialul Revoluției sau Cimitirul Eroilor. Parcurgerea întregului traseu durează în jur de două ore și jumătate.

Oricine e binevenit pentru orice parte din traseu.

Organizator: Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria.

– Expoziții outdoor:

Expoziții de fotografie Constantin Duma. Locații: Pod Andrei Șaguna (perioadă 06.12 – 07.01.2025) și lângă Vila Mal (perioadă 16.12 – 07.01.2025).

Expoziție de fotografie Cătălin Regea – Podul de la Maria (10.12 – 06.01 2025).

Expozițiile de fotografie reconstituie prin imagini de arhivă emoțiile și atmosfera lui Decembrie 1989 într-un oraș flămând de libertate.

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Expoziția de desene a lui Dan Perjovschi – lucrările amplasate pe fațadele clădirii fostei Garnizoane (str. Alba Iulia și str. Lucian Blaga) și pe cuburile publicitare din oraș prezintă printr-o serie de cuvinte cheie sau imagini sugestive, miza lui Decembrie 1989, dar și provocările prin care trece Europa acum (perioada: 10 decembrie – 07.01.2025).

Organizatori: Centrul de Proiecte și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

– Simboluri luminoase amplasate pe școli – 15 unități de învățământ, care și-au dorit să fie parte a misiunii de păstrare a memoriei lui Decembrie 1989, vor avea amplasate semne luminoase de mari dimensiuni, care reproduc unul din simbolurile Revoluției, semnul victoriei (perioada 09.12 – 07.01.2025).

Organizator: Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara.

– Turul ghidat al Revoluției din 1989 – Parcurgerea unui traseu de 1,5 kilometri în centrul orașului, prin locurile cele mai importante ale acelor zile, împreună cu un ghid autorizat și pe baza informațiilor lui Adrian Kali, revoluționar și doctor în istorie specializat în Revoluția de la Timișoara. Tururile sunt gratuite, dar e obligatorie înscrierea pe: https://visit-timisoara.com/ro/oras-liber/ (perioada: 15-16 decembrie, ora 15:00 | 18-21 decembrie, ora 16:00).

Organizator: Visit Timișoara (Organizația de Management al Destinației Timișoara).

Concertul Rock for Revolution – Eveniment deja tradițional, concertul va avea loc în 20 decembrie, de la ora 19,00, în Piața Victoriei. Urcă pe scenă: Implant pentru Refuz, Spitalul de Urgență, Marco Mendoza, Doomsday Astronaut.

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Întreg programul este centralizat pe site-ul https://35libertate.primariatm.ro/, de unde cei interesați pot afla detalii despre expozițiile, conferințele, piesele de teatru, concertele, tururile ghidate, filmele sau dezbaterile care au loc în Timișoara în această perioadă. Site-ul este actualizat periodic, în funcție de programarea următoarelor evenimente.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO

Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare

Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
La doar 18 ani, Nicolas Benea a semnat una dintre cele mai frumoase povești ale sezonului din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Pilotul Canova Racing a câștigat Grupa 3 la Trofeul Sinaia, stabilind și un nou record al traseului pentru această categorie, după ce cu numai o zi înainte a fost foarte aproape de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ca pasărea Phoenix, după un accident, pe prima treaptă a podiumului. Timișoreanul Nicolas Benea, cursă fabuloasă la Sinaia/FOTO
Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
Primul trofeu al sezonului, Supercupa, se dă într-o zonă pitorească a țării. Federația Română de Handbal a anunțat că orașul Bistrița va deveni capitala handbalului românesc în această vară. Sala polivalentă va găzdui în mod consecutiv atât turneul masculin, cât și pe cel feminin. Competiția masculină reunește patru echipe de top, CS Dinamo București, SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a anunțat locul unde se va desfășura Supercupa României la handbal masculin
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.