Aleșii locali ai PSD vor aplicarea unor amendamente la proiectul taxelor și impozitelor ale Timișoarei: ”Primăria Timișoara nu vine deloc în sprijinul oamenilor”

Consilierii locali ai PSD au pregătit o serie de amendamente pentru proiectul de taxe și impozite locale pentru anul 2025, de la Timișoara. Acesta a trecut fără a fi afectat prin dezbaterea publică de marți, iar joi intră la vot în CLT.

Timișorenii plătesc cele mai mari taxe și impozite din România, iar acest lucru trebuie să se schimbe, spune reprezentanții Partidului Social Democrat Timiș, înaintea votului. Se pare că ”mugurele” de prietenie politică început cu USR la nivel local este deja dificil de a deveni realitate.

Impozitarea clădirilor nerezidențale deținute de proprietari în Timișoara e în prim planul amendamentelor, aici cota de impozitare ar putea ajunge la 1,95%.

”Consilierii municipali ai Partidului Social Democrat Timiș vor depune o serie de amendamente pentru reducerea taxelor și impozitelor percepute astăzi de Primăria Timișoara. S-a ajuns în situația în care municipalitatea pierde procese cu cei care atacă în instanță majorări absurde, fie că vorbim de persoane fizice sau juridice.   Cu titlu exemplificativ, pentru clădirile nerezidențiale, autoritatea publică locală a stabilit cota maximă de impozitare de 1,3%, în condițiile în care legea îi permite să stabilească o cotă între minimul de 0,2% și maximul de 1.3% din valoarea imobilului. Mai mult decât atât, administrația locală dorește majorarea cu o cota adițională de 50% din cota impozabilă stabilită la 1,3%, timișorenii – persoane fizice sau juridice – ajungând astfel să achite un impozit de 1,95% din valoarea impozabilă pentru clădirile nerezidențiale. Nu lipsit de importanță este faptul că mai multe persoane fizice și juridice, proprietari de clădiri nerezidențiale, au atacat în instanță majorarea cu cota adițională de 50% și au câștigat definitiv împotriva municipalității, demonstrându-se că această majorare a fost una abuzivă”, transmit cei de la PSD Timiș.

Se pare că lobby-ul susținut marți la dezbaterea publică a medicilor cu cabinete individuale a avut efect și asupra ideilor de amendamente ce ar putea fi propuse de PSD.

”Un alt exemplu de categorie împovărată de impozite ridicate este cea a cabinetelor medicale care au contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar solicitarea medicilor este ca impozitele pe care aceștia le plătesc municipalității să fie similare cu cele achitate de proprietarii clădirilor rezidențiale. Spre exemplu, un cabinet medical plătește astăzi aceeași sumă ca o casă de pariuri sau un cazino. Și aici consilierii PSD vor depune amendamente”, mai transmite PSD Timiș.

Primăria nu vine deloc în sprijinul oamenilor, spune Alfred Simonis.

Plătim cele mai mari taxe și impozite din România și considerăm că Primăria Timișoara nu vine deloc în sprijinul oamenilor ducând toate taxele și impozitele la limitele maxime admise. Mai mult, timișorenii se plâng pe bună dreptate că plătesc toate aceste dări, dar municipalitatea nu le oferă nimic. Consilierii noștri vor depune amendamente pentru eliminarea majorării cu cota adițională de 50% pentru persoanele fizice și juridice, proprietari de clădiri nerezidențiale și autoturisme”,  afirmă Alfred Simonis, președinte PSD Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (decembrie 11th, 2024 at 15:50 )

Foarte bune amendamente. CLT trebuie sa tina cont si sa scada imoozitele.

George a spus: (decembrie 11th, 2024 at 16:18 )

Dane, vezi că ai uitat să menționezi meritul lui Simonis.

ion a spus: (decembrie 12th, 2024 at 06:23 )

PSD a intrat din nou în campanie. Lupul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către asociația Seeds of Kenosis pentru suma modică de 482 de euro pe lună a fost contestată de Partidul Național Liberal la Prefectura Timiș, în contencios administrativ. Motivul, nerespectarea procedurii de atribuire a spațiilor publice către ONG în Timișoara. Fostul viceprimar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către asociația Seeds of Kenosis pentru suma modică de 482 de euro pe lună a fost contestată de Partidul Național Liberal la Prefectura Timiș, în contencios administrativ. Motivul, nerespectarea procedurii de atribuire a spațiilor publice către ONG în Timișoara. Fostul viceprimar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură
Zece proiecte care promovează consumul responsabil, alimentația sănătoasă, combaterea risipei alimentare și moda sustenabilă vor fi implementate în școlile din Timișoara prin programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, în anul școlar 2026-2027. Inițiativa aparține asociației CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, iar proiectul a ajuns cea de-a noua ediție. Profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep înscrierile la cea de a noua ediție a proiectului „LA PAS – Educație pentru schimbare”
Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi sunt inventariate în Registrul Local al Spațiilor Verzi, instrument recepționat de către municipalitate. Inventarul anterior, vechi de aproape 25 de ani, nu reflecta realitatea din teren în contextul dezvoltării urbane accelerate și extinderea cartierelor. Timișoara nu a dispus până acum de un registru funcțional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara are Registru Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate
În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
Recent, comunitatea academică și profesională din România a asistat la o recunoaștere de excepție a valorii Școlii timișorene de arhitectură. Proiectul clădirii liceului „Ana Şandor” din cadrul ansamblului British International School of Timișoara, semnat de prof. univ. dr. arh. Vlad Gaivoronschi și asist. univ. drd. arh. Simina Cuc, a fost distins cu două dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT și redefinirea spațiului educațional în secolul XXI: Arhitectura ca Pedagogie
Rectorul Universității de Vest TImișoara, Marilen Pirtea, vorbește din nou despre riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație. Fără cadre instituționale clare, utilizarea Inteligenței Artificiale poate încuraja accelerarea proceselor care golesc de sens învățarea, în detrimentul formării gândirii critice și autonomiei intelectuale, avertizează acesta. Deși Inteligența Artificială are un potențial educațional semnificativ, modul în care este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează din nou avantajele și riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.