Etapa perfectă pentru Politehnica: victorie clară în derby și calificare în play-off. Programul ultimei etape

Politehnica a avut parte de o rundă excepțională. Și-a umilit rivala din Ghiroda în meci direct, a urcat pe primul loc, celelalte fruntașe s-au încurcat și trupa viola este prima din C9 care s-a calificat în play-off. Etapa a 18-a va decide și celelalte 3 echipe care merg în Top 4, iar patru formații vor lupta până în ultima secundă.

Veștile bune pentru alb-violeți au început de vineri: liderul Peciu Nou a pierdut acasă, pe final cu Timișul Șag, 2-3, iar o altă echipă cu pretenții, Pecica, a fost spulberată la Sînmartin, de Lotus Băile Felix cu 5-1! Sâmbătă, Lupeniul, aflată la egalitate de puncte cu Poli a obținut cu greu o remiză la Cermei, 2-2, așadar victoria cu 5-0 în fața Ghirodei a adus Politehnica pe prima poziție, iar bonusul a fost calificarea în play-off, la care puțini visau după un tur ți un început de retur destul de slab.

Dar iată, trupa lui Cristi Gălan a obținut șase victorii la rând, iar cele două obținute în 2025 au fost la scor, 4-0 la Arad cu Viitorul și 5-0 acasă cu Ghiroda, așadar și fără gol primit. Pentru celelate trei locuri disponibile în play-off se luptă Peciu Nou, care va avea o deplasare infernală în ultima rundă, Ghiroda, Pecica și Lupeni.

Iată programul rundei viitoare, dar și clasamentul după 17 runde

15 martie, ora 15:
Lupeni – Peciu Nou
Pecica – Cermei
Ghiroda – Viitorul Arad
Timișul Șag – Politehnica
Periam – Băile Felix

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După ce unii lideri s-au fotografiat alături de Alfred Simonis, PNL Timiş anunţă că rămâne alături de Ilie Bolojan. Deocamdată

Printr-o poziţie exprimată pe reţelele de socializare, PNL Timiş anunţă, prin intermediul preşedintelul interimar, Marilen Pirtea, că este alături de premierul Ilie Bolojan, în contextul moţiunii de cenzură. Anunţul a fost făcut la puţin timp după ce deBanat i-a prezentat pe mai mulţi lideri ai PNL Timiş fotografiindu-se alături de preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce unii lideri s-au fotografiat alături de Alfred Simonis, PNL Timiş anunţă că rămâne alături de Ilie Bolojan. Deocamdată
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările de reabilitare a drumului național dintre Cruceni și Deta avansează semnificativ/Foto

Constructorii înaintează semnificativ cu lucrările de reabilitare pe DN 58B, pe porțiunea dintre Deta și Cruceni, prin Livezile. Șantierul este împărțit pe două tronsoane. În această perioadă, în Timiș se desfășoară cele mai importante lucrări de reabilitare a unui drum național din ultima perioadă pe DN 58B, de la kilometrul 44 până la kilometrul 75,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a drumului național dintre Cruceni și Deta avansează semnificativ/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Problema energetică este una cu care țara noastră se confruntă din plin, însă sunt speranțe că această ecuație să fie rezolvată. UPT vine cu propuneri și soluții în acest sens. Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, avertizează că lipsa unor direcții strategice clar definite și asumate în energie blochează investițiile pe termen lung și lasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Energia, marea problemă care se poate rezolva doar asumată politic. Ce propune rectorul UPT, Florin Drăgan
Prima etapă din returul play-off-ului din Grupa a 4-a a Ligii a III-a a fost excepțională pentru Politehnica. Trupa viola și-a învins adversarul direct la prima poziție, chiar în deplasare, 1-0 la Cluj cu Sănătatea Cluj, iar Unirea Alba Iulia, contracandidata din sezonul regulat, a obținut doar o remiză la Baia Mare. Acestea fiind spuse,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a intrat în săptămâna în care își poate asigura matematic promovarea! Câte puncte mai are nevoie
Constructorii înaintează semnificativ cu lucrările de reabilitare pe DN 58B, pe porțiunea dintre Deta și Cruceni, prin Livezile. Șantierul este împărțit pe două tronsoane. În această perioadă, în Timiș se desfășoară cele mai importante lucrări de reabilitare a unui drum național din ultima perioadă pe DN 58B, de la kilometrul 44 până la kilometrul 75,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a drumului național dintre Cruceni și Deta avansează semnificativ/Foto
Performanțele sportivilor legitimați la Smartfit și Clubul Sportiv Martin Sports Timișoara sunt reconfirmate la nivel internațional, în cadrul Campionatului European de Culturism și Fitness IFBB 2026, desfășurat în perioada 30 aprilie – 2 mai, la Santa Susanna (Barcelona, Spania). Competiția a reunit unii dintre cei mai bine pregătiți sportivi din Europa, iar România a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită obținută de o antrenoare de la Smartfit! Bronz european pentru Mădălina Stanca
Un număr total de 53 de biciclete vor fi cumpărate de către Consiliul Județean Timiș în perioada următoare. Licitația a fost lansată pe SEAP, finanțarea fiind asigurată în principal prin fonduri europene transfrontaliere. În cadrul proiectului se dorește furnizarea a trei tipuri de biciclete, împărțite pe loturi. Primul lot include 30 de biciclete pentru adulți,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș caută furnizor pentru zeci de biciclete
Deși o chirie la un apartament din Timișoara nu e deloc una mică, nivelul acesteia este sub cel practicat în alte orașe mari. Bugetul mediu necesar închirierii unui apartament cu 2 camere în Timișoara a fost, în primul trimestru din 2026, de 450 euro/lună, potrivit datelor Imobiliare.ro. Acesta nivel este similar cu cel solicitat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nivelul chiriei pentru un apartament din Timișoara rămâne sub cel din Brașov, București sau Cluj
Dinamo București tocmai a câștigat un nou titlui de campioană național la handbal masculin, după ce a învins sâmbătă cu 36-27 HC Buzău, a doua clasată. Este al 22-lea titlu pentru „dulăi”, care obțin și al zecelea campionat la rând, un adevărat record! Câștigarea titlului de trupa bucureșteană, este o veste bună și pentru SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dinamo bate, Timișoara se bucură! Bucureștenii au ajuns la al 22-lea titlu, SCM Poli revine în Europa
Printr-o poziţie exprimată pe reţelele de socializare, PNL Timiş anunţă, prin intermediul preşedintelul interimar, Marilen Pirtea, că este alături de premierul Ilie Bolojan, în contextul moţiunii de cenzură. Anunţul a fost făcut la puţin timp după ce deBanat i-a prezentat pe mai mulţi lideri ai PNL Timiş fotografiindu-se alături de preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce unii lideri s-au fotografiat alături de Alfred Simonis, PNL Timiş anunţă că rămâne alături de Ilie Bolojan. Deocamdată
Sâmbătă, polițiștii rutieri, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DN 59/E70, la km 27+300 m, au oprit un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, care se deplasa din direcția localității Voiteg către Jebel. Autoturismul a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 211 km/h, pe un sector de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A depășit cu peste 110 km viteza leagă, probabil se pregătea să zboare! Vezi ce amendă a primit „vitezomanul Gică”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.