În această săptămână au demarat lucrările la investiția care constă în extinderea rețelelor de apă uzată și a rețelelor de distribuție a apei în comuna Moșnița Nouă. Primăria Moşniţa Nouă a făcut publică lista actualizată a străzilor prinse în acest proiect.
De la data aprobării Studiului de Fezabilitate și până acum, la faza de execuție, ca urmare a elaborării documentației tehnice, au intervenit modificări ce au determinat actualizarea listei aprobate inițial, anunţă reprezentanţii Primăriei Moşniţa Nouă
Motivele care au stat la baza actualizării sunt:
- pe unele străzi, de la data depunerii proiectului și până la semnarea contractului de execuție, au fost realizate investiții de către dezvoltatori în rețelele de apă și canalizare;
- au fost relocate străzi care erau private (cota parte UAT / privat);
- au fost realocate rețelele de apă și canalizare pe străzile unde gradul de locuire este mai mare de 80%.
“Echipa de implementare a proiectului, împreună cu echipa de elaborare a proiectului tehnic, a identificat aceste situații și a găsit soluții în așa fel încât acest proiect, de importanță majoră pentru comunitatea noastră, să aibă un impact pozitiv din perspectivă social”, au mai anunţat cei din primăria comunei limitrofe Timişoarei.














































Comentarii prin facebook