Investiția la baza sportivă Mircea cel Bătrân a ajuns la 70% din total/FOTO

Baza sportivă de pe strada Mircea cel Bătrân este tot mai aproape de finalizare a procesului de reabilitare. Baza sportivă a municipalității este realizată în proporție de aproximativ 70% și va fi deschisă în toamna acestui an.

Gazonul a fost montat și urmează să fie trasate marcajele, iar instalația de nocturnă este deja funcțională.

Pe lângă lucrările la terenul de fotbal, au fost montate panourile solare, au fost finisați pereții despărțitori, iar fațada clădirii a fost acoperită cu vopsea decorativă. Până la mijlocul lunii iulie, conform graficului asumat de constructor, terenul multifunțional va fi acoperit cu tartan. De asemenea, vor fi finalizate următoarele lucrări prevăzute în proiectul Primăriei Municipiului Timișoara: montare balustrade de protecție, montare aparate de climatizare, placare pardoseli, montare uși interioare, împrejmuire tribună.

La câteva zile după ce fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, prezenta imagini de la baza sportivă, primăria confirmă cu noi imagini stadiul avansat al lucrărilor.

Ne apropiem de finalizarea primei baze sportive construite de primărie după mulți ani. În paralel, avansăm cu documentațiile pentru o nouă bază sportivă, pe un teren abandonat de pe Bogdăneștilor, la intersecția cu strada Rațiu, unde vom amenaja mai multe terenuri pentru sport și recreere, accesibile întregii comunități. Lucrăm pentru a recupera deficitul de infrastructură sportivă din oraș. Timișoara are nevoie de astfel de investiții, nu doar pentru performanță, ci și pentru sănătatea comunității. Trebuie să le oferim copiilor și tinerilor locuri în care mișcarea și sportul să fie o parte firească a vieții lor, să își descopere pasiunile și talentele”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Noua bază sportivă este ridicată de municipalitate pe locul fostului teren de fotbal din cartierul Mehala, rămas în paragină ani buni de zile. Aceasta va cuprinde un teren de fotbal, un teren multifuncțional și o clădire cu tribună de 417 locuri, vestiare, cabinet medical și spații tehnice. Investiția, în valoare de aproape 5 milioane de lei, este realizată integral din bugetul local.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dan a spus: (iunie 13th, 2025 at 14:17 )

Aceste 2 baze sportive nu sunt cumva foarte apropiate ? Sau voi cum intelegeti ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp

Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele

Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru faza grupelor în Cupa României! Iată ce a ieșit… Grupa A: Politehnica Timișoara, Minerul Lupeni, Corvinul Hunedoara, AFC Botoșani, FC Rapid, UTA Arad Grupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, OSK Sepsi, Petrolul 52, FC CFR Cluj, U Cluj Grupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor Oradea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Veste bună de pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva, au fost turnați primii kilometri de asfalt. Șantierul continuă evoluția bună și a ajuns la un procent de execuție de 72 la sută din total. Antreprenorul român care lucrează acolo, UMB Spedition, așterne stratul de bază pe aproximativ 4 km, iar până acum a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Situația creată de fumul care a acoperit Timișoara în ultimele două zile a dus la convocarea, vineri, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș. În urma analizarii datelor existente s-a concluzionat că problemele au apărut în urma unui incendiu de vegetație în Serbia, fumul fiind purtat de vânt spre zona Timișului și a Timișoarei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fumul din Serbia a convocat autoritățile în ședință. Populatia, sfătuită să stea în casă
Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru faza grupelor în Cupa României! Iată ce a ieșit… Grupa A: Politehnica Timișoara, Minerul Lupeni, Corvinul Hunedoara, AFC Botoșani, FC Rapid, UTA Arad Grupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, OSK Sepsi, Petrolul 52, FC CFR Cluj, U Cluj Grupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor Oradea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele
Halterofilii de la CSM Timișoara au bifat o evoluție remarcabilă la Cupa României de Tineret, etapă obligatorie de Campionat Național, desfășurată recent în organizarea Clubului AMEFA Arad. Delegația de pe Bega se întoarce acasă cu un trofeu major și cu promisiunea unor performanțe de lungă durată pe scena internațională. Performanța de vârf a clubului timișorean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Timișoara strălucește la Cupa României de Tineret: Aur pentru Andreea Gogan și o revenire de succes pentru Alexandru Boțoacă
Consiliul Local Moşniţa Nouă a aprobat 𝐇𝐂𝐋-ul privind predarea către 𝐀𝐪𝐮𝐚𝐭𝐢𝐦 a rețelelor de canalizare executate prin proiectul 𝐏𝐍𝐑𝐑, pentru 70 de străzi din Moşniţa Nouă. Începând cu data de 26 august locuitorii de pe aceste străziu pot depune la Primăria Moșnița Nouă documentația necesară pentru obținerea avizului de spargere. Cele 70 de străzi sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reţelele de canalizare de pe alte 70 de străzi din Moşniţa Nouă au fost predate la Aquatim
Municipalitatea timișoreană își propune să sprijine asociațiile de proprietari interesate de programul național „Lift pentru viață”. Din păcate, legea privind programul a intrat în vigoare, însă programul poate debuta abia după ce Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va stabili mecanismul de finanțare, iar Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației normele de aplicare. Autoritățile centrale au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să sprijine asociațiile de proprietari pentru accesarea programului „Lift pentru viață”. Proiectul, funcțional doar teoretic
Timișoara este una dintre cele 300 de noi municipalități selectate pentru a participa la Youth Climate Action Fund, program derulat de Bloomberg Philanthropies. Primăria îi invită pe tinerii din oraș să se alăture acestei inițiative. Youth Climate Action Fund oferă finanțare și sprijin pentru consolidarea capacității administrațiilor locale de a mobiliza tinerii cu vârste între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost selectată în proiectul Youth Climate Action Fund, derulat de Bloomberg Philanthropies
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.