Primăria Timișoara anunță oficial că va tăia 43 de posturi din schema de personal. Economia realizată ar fi de peste șapte milioane de lei

Primăria Timișoara intră din nou în ”hora” reorganizării, vineri, primarul Dominic Fritz a anunțat desființarea a 43 de posturi din primărie, dintre care 32 sunt efectiv ocupate cu angajați. Prin această decizie, administrația timișoreană spune că va economisi peste șapte milioane de lei și că precede o modificare care prevedea, oricum, scăderea schemei de personal, prin pachetul 2 de măsuri de austeritate luate de guvernul din care și USR face parte.

Cei de la primărie spun că această reducere nu va afecta calitatea serviciilor oferite timișorenilor. Măsura va aduce o economie anuală de peste 7,3 milioane de lei la bugetul local. Impactul asupra funcționării serviciilor furnizate de primărie va fi atenuat prin digitalizarea accelerată și reorganizarea internă, care permit o mai bună utilizare a resurselor umane, mai susțin cei de la municipalitate.

”Astăzi vom pune, din partea Primăriei Timișoara, în transparență publică un proiect de reorganizare pentru aparatul de specialitate al primarului în Timișoara, unde vom desființa în total 43 de posturi, cam 10% din personalul pe care îl avem. Marea majoritate a acestor posturi, într-adevăr, sunt posturi ocupate momentan, deci nu este doar o reducere simbolică. Cu această măsură, împreună cu celelalte măsuri deja dispuse de guvern, vom face o economie de peste 7 milioane de lei pe an. Și o spun și foarte clar, nu va fi ultima reorganizare. Acum asta este doar pentru primărie. Într-o a doua etapă va trebui să ne uităm și la instituțiile subordonate, cum putem să eficientizăm munca noastră. Toate aceste reorganizări au ca scop, pe de o parte, da, să facem economii la buget, dar pe de altă parte să eficientizăm lucrurile, să digitalizăm mai mult și să îmbunătățim serviciile publice”, a declarat Dominic Fritz.

El susține că schimbarea este o trecere de la hârtii și rezultate și nevoi.

„România are nevoie de o reformă reală a administrației publice, iar această transformare trebuie să înceapă în marile orașe. La Timișoara, am arătat că se poate: cu mai puține posturi și mai puțină birocrație avem mai multă eficiență. Trecem de la o administrație centrată pe hârtii, la una centrată pe rezultate și pe nevoile cetățenilor și a mediului de afaceri”, a mai declarat primarul Dominic Fritz.

Schimbările nu vor fi doar la număr de persoane, ci și la sumele acordate ca și sporuri. Este vorba despre reducerea cu 10% a plafonului maxim pentru sporurile acordate pentru proiecte europene, acordarea indemnizației de hrană în funcție de nivelul salariului net, precum și desființarea unor structuri care nu au avut rezultate, cum este cazul Centrului Regional de Competențe și Dezvoltare a Furnizorilor în Sectorul Automotive (CERC).

Analiza detaliată a activității interne a evidențiat diferențe majore între volumele de muncă și resursa umană alocată. În timp ce unele compartimente funcționează la limită, altele pot susține activitatea cu un număr mai redus de angajați. În acest context, reorganizarea prevede desființarea a patru funcții publice de conducere, dintre care două ocupate în prezent, reducerea a 39 de funcții de execuție, 30 dintre acestea fiind în prezent ocupate. În același timp, unele posturi vacante au fost transformate prin scăderea gradului profesional, atât pentru a reduce cheltuielile, cât și pentru a atrage mai ușor tineri profesioniști în administrație.

”Sunt tăieri în mai multe echipe, se micșorează în primul rând echipe, adică nu renunțăm la nici o funcție anume, ci de obicei sunt peste tot unde se micșorează, la servicii suport, care nu au direct legătura cu cetățenii, dar cam de peste tot va trebui să tăiem din personal. Și asta, bineînțeles, înseamnă că cei care rămân au mai multe responsabilitate. Asta înseamna că trebuie să și parțial să lucrăm cu o digitalizare și mai apăsată. (…) Sunt ocazii unde, de exemplu, sunt cinci consilieri superiori într-o anumită echipă, Și rămân 3 posturi, toți trebuie să dea un examen și 2 o să pice și 3 o să promoveze”, mai spune primarul.
O parte din posturi erau libere, altele erau persoane angajate. Acestea vor primi o ”ofertă” , să se transfere pe alte posturi libere dacă sunt, dar li s-a sugerat destul de clar că ar fi mai recomandat să se ducă în mediul privat.

”Posturile vor fi desființate și asta înseamnă că într-un prim pas sunt obligați să pun la dispoziție, dacă există alte posturi similare, vacante, trebuie să le pun la dispoziție. În cazul acesta nu se va prea întâmpla, tocmai pentru că desființăm și posturi vacante și transformăm multe posturi și în posturi de debutanți și de asistenți, ca să și acolo să facem o economie, pentru că salariile sunt mult mai mici pentru tinerii. Și în al doilea pas, funcționarii publici într-adevăr vor trebui să plece. Bineînțeles, există și posibilitatea de a se transfera, asta este dreptul lor legal, dar, încă o dată, fiind vorba despre o mișcare națională, să zicem, va fi din ce în ce mai greu, bineînțeles, să se mute de la un scaun la altul și până la urmă de aceea încurajez și oamenii să-și caute activ ceva în privat”, continuă Fritz.

Salarii compensatorii nu sunt prevăzute în codul administrativ pentru funcționarii publici, spune primarul. Interesant este că posturile vizate sunt pentru consilieri superiori, adică personal superior, dar care și costă mai mult, au salarii mai mari.

Conform datelor municipalității, în 2020 erau 640 de posturi în primărie, iar acum se va ajunge la 494 de posturi.

Proiectul de hotărâre privind reorganizarea Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara poate fi consultat online . Primăria va organiza, conform cerințelor legale, o dezbatere publică pe care o va anunța curând.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

A. Iorgovan a spus: (august 8th, 2025 at 20:55 )

Ar trebui niste…. digitalizare de-asta ca sa dureze mai putin lucrarile unde se sparge si apoi nu vezi cu saptamanile sa lucreze cineva. Poate un Gantt chart macar, sa se vada acolo etapele lucrarilor si dependentele intre ele, caci „drumul critic” e cam… sub orice critica. Poate debutantii care probabil vor fi niste useristi inteligenti sa stie cu planificarea, or fi invatat ceva pe la vreun MBA facut la f.f. sau prin corporatii. Desi nici acolo nu cred ca mai e la moda Gantt chartul, e prea de moda veche, as putea zice ca reprezinta conservatorismul, iar acum e mai pe progresism, mai pe unii care ii „manage-uiesc” pe altii fara sa aiba habar de nimic, necum sa arate cuiva cum se face. De, stofa de sefi. Pardon, leaderi, aia cu gura, ca sefii sunt cei care pot la o adica sa faca mai bine sau macar la fel de bine ca subalternii, dar sunt „rara avis” in zi de azi.

Digitalizare… Zic sa se mai cumpere niste licente si niste echipamente, desi banii seriosi vin din mentenanta cu abonament lunar… M-am uitat la un moment dat cat costa unele „digitalizari” de-astea lunar si ce firme sunt „mufate” (la multe primarii, nu doar la Timisoara, cam aceleasi). Si nu ca nu s-ar putea face mai ieftin si mai bun, dar care ar mai fi „gheseftul” atunci? Lasa ca se taie de la salarii si cetatenii sunt multumiti, nu se uita ei la costurile totale care de fapt cresc prin asa-zisa „digitalizare” iar calitatea serviciilor nu prea tine pasul.

Mihai a spus: (august 9th, 2025 at 07:48 )

Parcă am fi la numărarea steagurilor lui Pristanda. Se anunță 43 dar de fapt sunt 32 din care cine știe câți pleacă voluntar iar restul se transferă tot sub cupola primăriei. Rezultatele se văd în buget și în taxare iar cat timp astea nu se opresc din creștere, tot degeaba.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După 17 ani! Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros în anul de adio din lumea tenisului

Sorana Cîrstea s-a calificat oficial în sferturile de finală de la Roland Garros. Românca a învins-o pe chinezoaica Xiyu Wang în două seturi, scor 6-3, 7-6 (7-4), într-un meci disputat pe Arena Suzanne-Lenglen. Românca ajunsă la 36 de ani a dominat meciul putea termina și primul set mai repede, dar și în manșa secundă, însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 17 ani! Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros în anul de adio din lumea tenisului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile interesate de dezvoltarea relațiilor economice internaționale să participe la misiunea economică multisectorială organizată în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Această inițiativă are un caracter tradițional, fiind organizată anual de peste un deceniu, și reflectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbătă, la granița dintre România, Serbia și Ungaria a avut loc o nouă ediție a evenimentelor organizate anual la Triplex Confinium. Acțiunea pare să fi devenit una banală pentru mulți, de această dată Adunarea Generală a Euroregiunea Dunărea-Criș-Mureș-Timiș (DKMT) a avut loc la Kubekhaza, pe partea maghiară. În acest an, partea română a fost reprezentată la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regiunea DKMT a bifat o nouă ediție a evenimentelor organizate anual la Triplex Confinium
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile interesate de dezvoltarea relațiilor economice internaționale să participe la misiunea economică multisectorială organizată în Statele Unite ale Americii, la New York și Miami, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2026. Această inițiativă are un caracter tradițional, fiind organizată anual de peste un deceniu, și reflectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o nouă excursie economică la New York și Miami
Construirea unei piste de bob pe structură metalică în zona Bogda ar putea deveni unul dintre proiectele turistice ale județului Timiș în următorii ani. Propunerea aparține consilierului județean liberal Nicolae Bitea, care susține că o astfel de investiție ar putea atrage un număr semnificativ de turiști și ar genera beneficii economice pentru comunitatea locală. Potrivit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pistă de bob în Timiș. Proiectul ar atrage numeroși turiști în zona Bogda
Inovație și sustenabilitate în construcții. Amfiteatrul „Victor Vlad” al Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit vineri, 29 mai 2026, cea de-a doua ediție a simpozionului național „Building Construct” și etapa finală a concursului studențesc cu același nume, ajuns la cea de-a IX-a ediție. Dedicată studenților din anul I, competiția a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de studenți la „Building Construct”, simpozion național sub egida UPT
În inima Banatului, acolo unde tradiția, credința și spiritul comunitar se întâlnesc, Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara continuă să fie un reper al voluntariatului creștin. Înființată în anul 1991, organizația reunește femei implicate active în viața Bisericii și a comunității, unite de dorința de a aduce sprijin concret celor aflați în nevoie. De-a lungul anilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeile care transformă credința în faptă: misiunea Societății Femeilor Creștin – Ortodoxe din Timișoara
La 50 de zile după Învierea Domnului se celebrează Pogorârea Duhului Sfânt, numită în popor Rusaliile. Numele sărbătorii de Rusalii vine de la Rosalia, sărbătoarea romană a trandafirilor sau rozelor, peste care se suprapune sărbătoarea creștină, ce în vechime era închinată și strămoșilor. Odată cu această sărbătoare se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rusaliile, mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi. Tradiţii şi obiceiuri
După un sezon lung, cu multe partide, 14 în sezonul regular și alte 12 în play-off, Poli Femina închide campionatul cu un succes muncit împotriva tradiționalei rivale, U Olimpia Cluj și urcă pe loul 3 în clasament. Se putea mai mult, desigur, pentru că unele puncte s-au pierdut ușor, însă per-total pentru o nou-promovată, podium...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Medalie națională pentru fetele de la Poli. Victorie cu U Cluj în ultima etapă și bronz în Superligă
Sute de ani de istorie, într-o primă ediție de excepție. Centrul Multifuncțional din Reșița a găzduit lansarea volumului „Encyclopædia Bannatica. Valori ale Banatului – Personalități, Volumul I. De la origini până la Imperiul Austriac”, semnat de Adrian Bădescu, un proiect editorial de anvergură dedicat personalităților care au construit, de-a lungul secolelor, identitatea uneia dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița a avut parte de un eveniment excepțional: lansarea în inima de foc a orașului a almanahului istoric ENCYCLOPÆDIA BANNATICA/FOTO
Până la termenul limită pentru depunerea ofertelor la procedura simplificată pentru realizarea unui sens giratoriu la Lugoj, la intersecția străzii Tapia cu centura de ocolire a orașului, au fost depuse oferte patru firme asocieri de operatori economici. Acestea sunt depuse de Strabag S.R.L.;Asocierea Black Roads S.R.L. & Maxagro Center S.R.L. & Group D.C.M. S.R.L.; Asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru sensul giratoriu din Lugoj, pe centura orașului, au fost depuse patru oferte
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.