Viceprimarul Lațcău ne arată că în pasajul Solventul e loc pentru toată lumea. Va apărea o superintersecție/VIDEO

Pasaj Solventul

Pasaj Solventul

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, vrea să îndepărteze orice dubii legate de dimensiunile pasajului Solventul și a decis să facă o incursiune pe șantier pentru a demonstra scepticilor că e loc destul și pentru pietoni și bicicliști, dar și pentru autovehicule sau tramvai.

E loc destul, pasajul pare din poze mai mic decât este, ne prezintă Lațcău investiția, elarată care e dimensiunea traversării subterane.

”Cum dubiile și întrebările pe care le-am primit legate de dimensiune, dacă încap pietoni, dacă încape tramvaiul, dacă dacă încap camioane… Nu sunt susținute, pasajul este mult mai mare la față locului decât părea în imagini. Pe mijloc vom avea linia de tramvai, cum puteți vedea acolo deja sunt prepoziționate fundațiile pentru stâlpii care vor susține catenarele de tramvai. Avem, de asemenea, aici, vedeți benzile auto, două la număr, care sunt turnate, avem o placă mare de beton. Acest pasaj este unul destul de consistent și va trebui să reziste multe, multe decenii. Noi suntem deja aici pe un trotuar la o înălțime considerabil mai mare decât va fi înălțimea de călcare a mașinilor, iar pe măsură ce vom intra în pasaj, va exista acest spațiu, această înălțime, această diferență între cota de călcare a pietonilor şi a bicicliștilor şi cota de călcare a mașinilor tocmai ca să ne asigurăm că pasajul oferă condiții de siguranță şi în cazul unui accident pietonii nu vor fi afectaţi”, spune Lațcău.

Odată demarat pasajul, capătul dinspre partea de sud a orașului va deveni parte a unei importante intersecții.

”Avem aici intersecția între strada Gării și pasajul Solventul. Intersecția aceasta deja are geometria finalizată. Vom avea, de fapt, o intersecție de patru drumuri mari, principale. Un singur drum este existent în acest moment, strada Gării, care va intra într-un proces de reabilitare pe fonduri europene. Al doilea este în proces de finalizare, în spatele meu, pasajul Solventul, după care cele două drumuri care vor începe de anul viitor, va fi drumul peste platforma Solventul înspre Dâmbovița cu podul de peste Bega și drumul care va merge de aici, în această intersecție, continuarea străzi Gării peste Calea Ferată până în centura de vest.”, mai transmite viceprimarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

dan a spus: (august 18th, 2025 at 12:04 )

Bravo. Excelent.

Wanda89 a spus: (august 18th, 2025 at 12:17 )

Nu arată nimic.
Un video cretin.
Humanoidul trebuia să se plimbe, cu brațele întinse, alternativ, pe orizontală și pe verticală – pe toate traseele (auto, tramvai, pietoni) ca să putem să ne facem o imagine cât de cât corectă despre lățimi și înălțimi.

Kroko a spus: (august 18th, 2025 at 14:00 )

Camioanele vor putea întra doar în patru labe,asa e proiectul !

@wanduca a spus: (august 18th, 2025 at 14:25 )

Trebuie sa fi ori putin retard, ori analfabet functional sa nu iti dai seama de dimensiuni. Da, ca analfabet functional poti si sa nu intelegi ceea ce vezi, nu doar ceea ce citesti.
Daca intradevar ai nelamuriri, ia o ruleta (stii, un instrument ce masoara distanta) si mergi la fata locului.
E usor sa iti dai cu parerea despre orice, nu? Toate wandele si toti danieii, vrajelij, dapii si gogii ce comentati zilnic si va pricepeti la tot fara sa intelegeti nimic, unul mai comunistoid ca altul, unul mai patriotard ca altul, care din prostie sau din interes v-ati fi vandut pe voi si tara unui mincinos rusofil ce se crede guru si unui huligan bataus care in viata lui nu a realizat nimic. Mai luati o pauza, o vacanta, bucurati-va de viata, incercati sa fiți cu ceva utili societatii ipocritilor, frustratilor, babelor

Mihai a spus: (august 18th, 2025 at 15:29 )

Nu e fum fără foc deci ceva este acolo, iar acum vine vicele cu abureala să mai păcălească pe cine poate.

Wanda89 a spus: (august 19th, 2025 at 13:24 )

@ @wanduca
Domnule, scuze banale, n-am vrut să te inflamez și să te fac scrum… Serios?! Nu te-aș plăti, mai degrabă te-aș pune să dai banii înapoi la partid pentru asemenea postare/părere jenantă, plină de venin, lipsită de orice argument rațional… Domnule, nu îți dai seama de dimensiunea neuronului tău, mic, mic… Am parcurs, în timpul vieții, multe lecții de geometrie, pictură, arta fotografică, un deget ridicat pentru tine. Creierașul tău pare mare, prin perspectiva ta politică, adică zero. N-ai văzut, niciodată, un elefant sau o piramidă – ținute în palmă?!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasajul de la Fabrica de Zahăr începe forarea viitorilor piloni

Primăria Timișoara ne informează că se mai bifează o etapă la reconstrucția pasajului de la Fabrica de Zahăr. Mai precis, constructorul a început etapa de execuție a fundației noii structuri, prin forarea piloților de susținere. Lucrările sunt realizate în lateralul pasajului și nu afectează traficul rutier. Pe rampa dinspre strada Polonă către strada Ovidiu Cotruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasajul de la Fabrica de Zahăr începe forarea viitorilor piloni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș

Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate
Primăria Timișoara ne informează că se mai bifează o etapă la reconstrucția pasajului de la Fabrica de Zahăr. Mai precis, constructorul a început etapa de execuție a fundației noii structuri, prin forarea piloților de susținere. Lucrările sunt realizate în lateralul pasajului și nu afectează traficul rutier. Pe rampa dinspre strada Polonă către strada Ovidiu Cotruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasajul de la Fabrica de Zahăr începe forarea viitorilor piloni
Pentru a obține un machiaj armonios și bine definit, este important să alegeți produse cosmetice potrivite. O paletă de machiaj este una dintre cele mai practice și eficiente opțiuni, deoarece reunește într-un singur ambalaj compact mai multe nuanțe, texturi și subtonuri. În majoritatea cazurilor, culorile dintr-o paletă sunt concepute astfel încât să se combine armonios....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palete de machiaj: ghid pentru un machiaj complet și armonios
Fapte reprobabile făcute de doi oameni „fără niciun Dumnezeu”, dintr-un celebru clan care se ocupă cu fărădelegi. Poliția a efectuat o operațiune în forță și au arestat două persoane învinuite de mai multe capete de acuzare. În urma activităților desfășurate de polițiști și procurori, în luna martie 2026, în baza unui Ordin European de Anchetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi membri ai unui celebru clan infracțional din Timișoara, arestați! Sunt acuzați că au ținut o persoană în sclavie și l-au forțat să doneze un rinichi
Consiliul Județean Timiș încearcă din nou să cumpere un număr total de 53 de biciclete. Licitația a fost relansată pe SEAP, după ce încercările precedente pornite pe portalul de licitații nu au avut succes. Finanțarea este asigurată în principal prin fonduri europene transfrontaliere. În cadrul proiectului se dorește furnizarea a trei tipuri de biciclete, împărțite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș caută furnizor pentru zeci de biciclete
Societatea Drumuri Municipale Timișoara a lansat pe SEAP o licitație în vederea achiziției a mai multe tipuri de borduri, zeci de mii de metri liniari, și pavaj pentru 20.000 de metri pătrați. Suma alocată este una importantă, depășește două milioane de lei. Vânzarea este împărțită pe patru loturi distincte: Lot 1 – Bordură mare 50x20x25...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea de Drumuri a Primăriei Timișoara caută furnizor pentru zeci de mii de metri de borduri și 20.000 de metri pătrați de pavaj, pentru două milioane de lei
Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare organizează la Timișoara, în perioada 9-11 octombrie, cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, o invitație de a încetini ritmul pentru a redescoperi valoarea hranei, a dialogului și a comunității. Evenimentul va avea loc în grădina Institutului Francez din Timișoara, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă ediție a festivalului LA PAS va avea loc în luna octombrie
Cel mai bogat industriaș al Rusiei a vorbit aproape 60 de ore, cu The Economist. Nu este un disident. Fabricile lui alimentează economia de război, amoniacul lui intră în muniție, iar averea și-a construit-o respectând singura regulă a sistemului: fă bani, nu face politică. Tocmai de aceea merită citit. Nu pentru curaj, ci pentru diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei suveranităţi
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.