E vânzoleală mare în PSD, cel mai important partid din istoria postdecembristă şi cel mai longeviv aflat la guvernare. Acum PSD este „copilul problemă” al actualei guvernări, fiind şi în opoziţie şi la putere, lucru demonstrat inclusiv de discursul preşedintelui interimar, Sorin Grindeanu, la moţiunea de cenzură de duminică. Unii lideri urlă că trebuie să iasă acum din coaliţie, alţii insistă să rămână. Sigur, acest joc de glezne este cauzat şi de apropierea alegerilor interne. Alegeri care vin într-o perioadă în care, indiscutabil, PSD se află în cel mai prost moment al istoriei sale postdecembriste, fie că s-a numit FSN, FDSN sau PDSR.
O spun acest lucru inclusiv rezultatele ultimelor alegeri, PSD neavând pentru prima dată candidat în turul II al prezidenţialelor sau, pur şi simplu n-a avut deloc, cum s-a întâmplat la repetarea scrutinului din primăvară. Nu e un secret, mare parte a electoratului PSD s-a mutat către AUR, iar o altă parte importantă dispare biologic.
Dincolo de a-şi vota noul preşedinte, PSD trebuie să-şi caute calea, să-şi găsească o identitate. Da, inclusiv o reformare a partidului, lucru care pare însă imposibil pentru PSD. Deşi se prezintă ca un partid social-democrat/socialist, PSD nu a fost niciodată aşa ceva. E un amalgam, o şaormă cu de toate, dar în care a prevalat populismul-conservator şi chiar alunecări spre fundamentalism religios. De exemplu, n-a avut niciodată politici publice de stânga pentru eradicarea sărăciei. S-a rezumat tot timpul la pomeni prin care a ţinut captivă electoral o clasă pauperă. PSD nu le-a dat celor săraci undiţă, ci din când în când le-a aruncat nişte peşti. Mai mult, guvernările PSD au adâncit clivajul dintre o mare pătură săracă şi o îngustă clasă privilegiată, ai cărei membri s-au îmbogăţit din afaceri cu statul sau pur şi simplu erau angajaţi la stat.
Dacă ne uităm la istoria PSD, singurul preşedinte cu adevărat social-democrat a fost Ion Iliescu, dar şi acesta a încurajat în jurul lui „capitalismul de cumetrie”. Cel mai lăudat premier, Adrian Năstase, a fost un oligarh putred de bogat şi corupt până în măduva oaselor, asemenea lui Putin. Sigur, mai puţin violent decât tiranul de la Kremlin, dar atunci când situaţia o impunea nu se dădea la o parte să mai radă din testiculele unora. Inclusiv la propriu, cu puşca.
Şi acum, în PSD sunt diverse orientări, tabere sau găşti. Evident că în toate partidele, în toată lumea, există divergenţe, diferenţe de viziuni, de abordare a problemelor. Însă în PSD sunt adevărate prăpastii între tabere. Sunt tineri social-democraţi cu valenţe europene, precum Victor Negrescu, Victoria Stoiciu şi, oarecum, Florin Manole. Sunt tineri reformatori precum Alexandru Rogobete sau Alfred Simonis. Dar există şi un Paul Stănescu şi clica sa de baroni medievali, grobieni fără doctrină, precum Tudose, veşnic pus pe băşcălie etc. Chiar aş fi curios cum ar decurge o discuţie doctrinară între o intelectuală gauchistă ca Stoiciu şi tractoristul Stănescu. Totuşi e vorba de o vicepreşedintă a partidului şi secretarul general.
Cât priveşte funcţia de preşedinte, până acum s-au înscris în cursă doi candidaţi. Mare favorit e Sorin Grindeanu, un om care ar vrea să preia câte ceva din fiecare tabără, să prezerve actuala bălteală, animat probabil de vorbele filozofului Hagi: “Să fie bine, ca să nu fie rău”. A doua opţiune, chiar mai nefericită, este Titus Corlăţean, un fundamentalist religios, MAGA-iot, adică un conservator spre extrema dreaptă. Sunt însă unii care spun că ar mai putea apărea ceva.
Şi fiindcă i-am pomenit numele, câteva cuvinte despre surpriza plăcută din acest guvern, cu atât mai mult că vine de la PSD. Mă refer la ministrul Sănătăţii, timişoreanul Alexandru Rogobete, un om determinat să reformeze un sistem fosilizat, obtuz, controlat de câteva găşti. Primii care s-au plâns au fost chiar din interiorul partidului, iar apoi au început să urle şi baronii din sistem. Iar faptul că ţipă astfel de indivizi, înseamnă că Rogobete face bine, este pe drumul cel bun. Şi fiindcă există chiar şi în PSD astfel de reformişti, poate că în partid e necesară o dezbatere mai intensă dacă nu aceasta e calea. Oricum mult mai bună decât să copiezi narativul AUR, fiindcă lumea întotdeauna votează originalul, nu copia. Iar primarii, vechea forţă electorală a partidului, se pare că nu mai au tracţiune…
Comentarii prin facebook