Societatea Timișoara solicită solidaritate cu jurnaliștii Recorder

societatea timisoara

societatea timisoara

Societatea Timișoara, orgaanizaţie fondată în zilele revoluției din decembrie 1989 de un grup de intelectuali timișoreni care au participat la acele evenimente, solicită soliidarite cu jurnaliştii de la Recorder, care au relevat într-un documuntar corupţia din justiţie.  

Societatea Timișoara a premiat în 2020 Grupul de investigații Recorder pentru contribuția la promovarea valorilor democratice prin jurnalism. Documentarul “Justiția capturată” realizat în 2025 de Andreea Pocotilă și Mihai Voinea a reușit să suscite un imens interes din partea societății românești.

“Dezvăluirile argumentate cu mijloace jurnalistice, în urma unor verificări rezonabile și sprijinite de declarații din interiorul sistemului judiciar, arată că un grup de magistrați a capturat Justiția și poate determina inclusiv achitarea marilor corupți prin metoda tergiversării proceselor și a prescrierii. Recorder și magistrații care au îndrăznit să vorbească despre criza justiției sunt în prezent supuși unor amenințări și unor campanii de denigrare la care contribuie magistrați, politicieni și presă”, transmit reprezentanţii Societăţii Timişoara, printr-un comunicat de presă.

Ei menţionează că şefa Curții de Apel București a afirmat că investigația reprezintă „o instigare publică împotriva ordinii constituționale”.

“Un judecător membru al CSM vorbește despre actul jurnalistic de la Recorder în termeni de conspirație politică, Realitatea TV îi numește pe tinerii autori „jurnaliști vopsiți”, iar RTV îi acuză că sunt „soroșiști”, „#reziști”, „oamenii lui Coldea” etc. Voci din AUR și din PSD încearcă decredibilizarea echipei de la Recorder, prin minimalizarea faptelor prezentate. Aceste atacuri trebuie să înceteze. Ele vin tocmai de la instituții media care fac propagandă în apărarea patronilor urmăriți penali, unii fugari, sau de la magistrații implicați în acapararea justiției”, se continuă în comunicat.

Jurnalismul de investigație este o necesitate într-o lume unde adesea transparența lipsește, spun reprezentanţii organizaţiei.

“Publicul așteaptă dezvăluiri relevante de la mass-media. De aceea, Societatea Timișoara cheamă atât breasla jurnaliștilor, cât și societatea civilă, la solidaritate cu echipa jurnaliștilor de la Recorder și le cere să respingă campaniile denigratoare care au depășit limitele oricărei decențe”, se mai arată în comunicat.

.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Cine sunteti voi? a spus: (decembrie 12th, 2025 at 22:07 )

Cine este Societatea Timisoara ?

Pistruiat a spus: (decembrie 13th, 2025 at 09:34 )

Niste infractori si lepre care se dau niste sfinti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități

Întrunit vineri după-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârșitor să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean

Premieri de echipe, jocuri amicale, aplauze deschise campioanelor din Timiș, invitați speciali din Italia, și apoi marele meci, finala Cupei Româniai, faza județeană, între Ripensia Timișoara și CSC Săcălaz. Salvați data, 17 iunie. Începând cu ora 16, Asociația Județeană de Fotbal Timiș va sărbători sportul rege într-un cadru natural, pe iarba arenei Electrica. Vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT

După faptă și răsplată! o platformă IoT și AI de agricultură de precizie, care folosește senzori solari pe teren și modele predictive în cloud pentru a reduce pierderile de recolte și a optimiza deciziile fermierilor a fost „biletul” câștigător. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Centrul Multimedia și Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, a desemnat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De ce expertiza fără responsabilitate politică nu poate schimba guvernarea. Întrebarea pare corectă. Nu este. Pentru că pleacă de la premisa că problema principală este cine ajunge la Palatul Victoria. În realitate, uneori întrebarea mai importantă este cine își asumă ce se întâmplă acolo. România ajunge din nou în fața tentației guvernului tehnocrat. După negocieri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul tehnocrat: impotență politică sau criză de competență?
Într-o perioadă în care industria ospitalității traversează transformări profunde, de la schimbarea comportamentului consumatorilor și deficitul de forță de muncă până la nevoia de digitalizare și adaptare la standarde europene tot mai exigente, existența unor organizații reprezentative și puternice devine esențială. În județul Timiș și în regiunea Banatului, acest rol este îndeplinit de Asociația Patronală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul HORETIM – Vocea industriei ospitalității din Banat și un motor al dezvoltării economice, gastronomice și comunitare
Premieri de echipe, jocuri amicale, aplauze deschise campioanelor din Timiș, invitați speciali din Italia, și apoi marele meci, finala Cupei Româniai, faza județeană, între Ripensia Timișoara și CSC Săcălaz. Salvați data, 17 iunie. Începând cu ora 16, Asociația Județeană de Fotbal Timiș va sărbători sportul rege într-un cadru natural, pe iarba arenei Electrica. Vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci, mai mult decât un spectacol! Finala Cupei României, faza județeană va fi o odă dedicată fotbalului județean
După faptă și răsplată! o platformă IoT și AI de agricultură de precizie, care folosește senzori solari pe teren și modele predictive în cloud pentru a reduce pierderile de recolte și a optimiza deciziile fermierilor a fost „biletul” câștigător. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Centrul Multimedia și Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, a desemnat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premii în bani pentru câștigătorii concursului studențesc IDMSC 2026, la UPT
Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, la aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro
La Universitatea de Vest Timișoara găzduiește Conferința Națională de Comunicare a Științei, un eveniment prin care participanții se implică în sesiuni plenare și de tip open-space orientate spre tematica schimbului și interpretării de informații științifice asociate unei agende de actualitate. În cadrul sesiunii de deschidere a evenimentului, au fost invitați să conferențieze trei invitați speciali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e gazdă a Conferinței Naționale de Comunicare a Științei
Primăria Timișoara, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe dorește organizarea „Timișoara Forum for European Values”, un forum internațional dedicat unor teme de interes major pentru regiune și pentru viitorul Europei, un eveniment în premieră. Iar pentru aceasta cere alocarea a jumătate de milion de lei din bugetul local. Forumul va aborda teme cum ar fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dă o jumătate de milion de lei pentru un forum pe teme europene
Zeci de oameni dintr-un bloc de patru etaje de pe strada Versului s-au trezit într-un mod extrem de neplăcut. O explozie urmată de un incendiu puternic, la un apartament de la parter a produs panică. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Explozie urmată de un incendiu în Timișoara. Trei persoane au fost rănite, zeci de oameni s-au autoevacuat din blocul afectat

Top