I-a sunat Lia? Sau PSD-ul? Cum s-au transformat “suveraniştii” din „luptători” anti-sistem în slugile sistemului

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Poate aţi observat, după apariţia senzaţionalului documentar Recorder despre corupţia din justiţie, dinspre PSD a venit o linişte asurzitoare. Şi asta deşi, din punct de vedere politic, PSD era principalul partid vizat în domentar, fiind formaţiunea care a tot jonglat cu legile justiţiei pentru a fi exact pe gustul infractorilor. Mai ales a marilor infractori care au jefuit ţara în ultimii ani. Păţiţi, PSD-iştii probabil nu mai vreau să pună gaz pe foc, pe fondul protestelor care au urmat apariţiei documentarului. Mai ales că acum se află la un mimin istoric în ceea ce priveşte gradul de încredere în rândul românilor.

Amintesc doar că tot PSD şi tot pe chestiuni de justiţie a “reuşit” să scoată milioane de oameni în stradă la începutul anului 2017, când cu OUG 13, “operă” a lui Sorin Grindeanu, atunci premier, acum preşedinte PSD. Acum a bâguit ceva doar ministrul Justiţiei, avocatul preacuratei Olguţa Vasilescu, dar din limbajul de rumeguş nu prea a înţeles nimeni ce vrea să spună.

În schimb – ce să vezi! – s-a activat reţeaua “suveranistă”, AUR-istă etc. Cu tot cu cozile de topor ale Moscovei, idioţi mai mult sau mai puţin utili. Toate goarnele suveraniştilor, dar absolut toate, s-au pus în slujba sistemului cu care cică se lupta. Cei care urlau că se bat împotriva sistemului s-au metamorfozat în nişte căţeluşi de pază ai sistemului. Instant. În frunte cu “marele luptător” George Simion.

La fel au sărit şi cele două televiziuni “suveraniste”, conduse de tot atâţia infractori. Patronul „cocinei poporului”, principala voce a suveranismului, Maricel Păcurariu, are un dosar de corupţie pe rol cu prejudicii aduse statului de 4,5 milioane de euro. Un proces care urmează linia deja clasică de-a ajunge la prescripţie. (Oricum un mizilic pe lângă cele 5 miliarde de euro pierdute de stat prin prescrierea marilor dosare de corupţie.) Apropo, această hazna TV are datorii la stat 45 de milioane de euro. Sigur, e de înţeles ca infractorii să sară în apărarea mafiei din justiţiei. Dar chiar atâta ipocrizie, să tot dai din clanţă ani de zile împotriva sistemului, iar când sistemul are nevoie de tine să sari ca din baie şi să spui: “Prezent! Ordonaţi!”. S-au activat şi coloneii şi coloneleasa din presă şi “coroii” ciripitori la Secu, “gâzii”, “tucii” şi “ciutacii”, toată floarea cea vestită a susţinătorilor infractorilor. Unii dintre ei s-au enervat pentru faptul că investigaţia Recorder a fost dată şi de TVR, iar de aici tot felul de teorii conspiraţioniste. Din nou Soros, din nou Oculta, ba am văzut pe “Marş TV”, că şi Antifa ar fi în spatele Recorder, dar şi a protestelor care au urmat.

Culmea e că înjură Recorder şi TVR, cei care tot urlau despăre libertatea de exprimare. Se pare că aceasta e bună şi trebuie apărată doar atunci când se emit elucubraţii. Că omul n-a ajuns pe lună, că limba română este limba primordială, că dacii aveau tuneluri prin care ajungeau în Egipt, că Danemarca se numea Dacia etc. Şi peste toate astea când împingeau la greu toate conspiraţiile şi narativele lui Putin. Atunci, da, libertatea de exprimare e bună. Când vii cu o investigaţiae de presă făcută la modul cel mai profesionist, libertatea de exprimare nu mai este bună.

Revenind la AUR şi suveranişti cred că ar fi vreo trei variante pentru intrarea acestora în acest război în apărare a sistemului mafiot. În primul rând, s-a vorbit mult despre faptul că PSD a ajutat mult la înfiinţarea AUR, fie şi pentru a exista un partid mai nefrecventabil pe scena politică. La fel s-a întâmplat de-a lungul timpului cu PRM, PP-DD sau alte puroaie politice. Iar acum AUR trebuia să întoarcă bunăvoinţa PSD, care a intarta în silenzio stampa. Mia e varianta că AUR-iştii au fost activaţi de generalii rezervişti care stau în spatele curentului suveranist, pe mulţi dintre ei deranjându-i o justiţie onestă. Fiindcă, la urma urmei, AUR este o manifestare a sistemului. În al treilea rând, pur şi simplu, oamenii ăştia suferă de disonanţă cognitivă Fiindcă nu poţi să tot zbieri împotriva sistemului, fiind tu însuşi o creaţie sistemului.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (decembrie 15th, 2025 at 08:19 )

De fapt acest editorial ridica mai multe semne de intrebare, neavand nicio certitudina cum sta pe aici treaba cu psd. Doar ca na, e un trend sa atacam psd-ul ca da bine la banatenii batosi.

Daniel a spus: (decembrie 15th, 2025 at 09:16 )

Evident ca lucrurile stau așa cum sunt descrie în articol, iar gruparea de infracționalitate organizată P$D este prinsă între ciocan și nicovală pentru că lor le convine de minune cu stau lucrurile acum, după cum au fost stabilite de Ciordache, Gargamel Tudorel și Dragnea, apoi puse în practică de Ciucă și Ciolacu, alți doi clienți ai justiției, pentru a legaliza de facto corupția. Așa că P$D tace și împinge la înaintare oastea lui papuc care a fost votată de cei mai naivi dintre alegători care nu au fost în stare să învețe mai nimic din școală și lecturile obligatorii. Nu ca ar fi dificil în cazul de față pentru că este de ajuns să pricepi cum stă treaba în povestea Capra cu trei iezi, dar se pare că nu au atins nici măcar acest nivel intelectual.
Desigur că acum va veni troll-ul putinist antiVrajeāla sub mai multe pseudonime, după cum ne-a obișnuit, și ne va spune cât performantă este justiția acum spre deosebire de ca din vreme lui Kovesi care chinuia și acuza pe nedrept corupții. Pe deasupra va suține că Savonea, protectoarea interlopilor din Chiajna, este o vajnică luptătoare cu sistemul și merită pe deplin pensia specială, pentru că ocrotește cetățenii de abuzurile justiției. Sigur că doar anumiți cetățeni, cei care fură cât mai mult, că restul, nu contează, exact ca în Rusia.

Gogu a spus: (decembrie 15th, 2025 at 12:44 )

Asta e pentru olteanul de DAN: păi din partea cărui partid e Sinistrul Justiției? Cel care afirmă, nonșalant, că nu i s-au adus la cunoștință lucrurile astea. S-au adus la cunoștință CSM-ului, pentru că asta e datorita CSM-ului, nu a Sinistrului. Când a început modificarea legilor? Pe vremea când Sinistru Justiției era Tudorel, alt PSD-ist.
Nu poți accepta, în ruptul capului, că PSD ar putea fi un partid corupt, o gașcă de făcut bani pentru ea și doar pentru ea.

Nelu a spus: (decembrie 15th, 2025 at 14:12 )

În primul rând e penibil sa dai ministerul justiției pesedeului. Asta dovedeste ca atacul a fost pregatit si explica cum a inceput episodul actual din razboiul hibrid cu trista romanie.
In online e de speriat cu ce narative pentru persoane cu retard se sustin toate atacurile psd aur. Si vor tot curge pana baga rusii in tara, e singura scapare a mafiotilor gen savonea, voiculescu simion cg etc.

Robert_S. a spus: (decembrie 15th, 2025 at 15:29 )

Când unii incriminează fapte, vinovații răspund prin atacuri la persoană și discreditări. Problema nu e că tace PSD-ul (la ce v-ați fi așteptat, din moment ce are un leadership chiar mai slab decât pe vremea lui Ciolacu, când mai scăpa la o funcție Victoria Stoiciu ori vreun naiv ce credea în social-democrație?), ci că cei incriminați sunt profesioniști ai cercetării faptelor și ai căutării pe cale juridică a adevărului! Publicarea motivațiilor schimbării completurilor de judecată și a plimbării judecătorilor și procurorilor între parchete și instanțe ar fi lămurit deja lucrurile: cu demisii de la acuzați (acuzatori în timpul ne-liber) ori cu discreditarea acuzatorilor (care au înțeles riscurile jurnalismului de anchetă într-un asemenea mediu și la asemena nivel și au lucrat profi).
Și ca ridicolul să fie și mai abisal (cu Grindeanu se poate!), ei depun moțiune de cenzură împotriva … ministrei mediului. Nici măcar nu s-au trezit din pumni și să invite șefii instituțiilor vinovate la comisiile de specialitate din Parlament! (Nici cu Nicușor Dan nu mi-e rușine – mi-aduce aminte de eroul lui Zweig, care era campion mondial la șah, dar cam tut în alte domenii. De la Bolojan, „tehnocratul”, nu mă aștept la mare lucru: el are un bolnav anemic pe mână și-l vindecă prin sângerări abundente, pentru că asta predică medicina liberală feudală!)
Ploaia de explicații magice (francezii, globaliștii, soroșiștii, Antifa, woke-iștii etc.) este pur și simplu o fațetă bătătoare la ochi a războiului hibrid. Doar CSAȚ-ul nu vede. Pentru că unii joacă la două capete, inclusiv serviciile (alea care orientează prin noiembrie-decembrie radarul prea sus și trec pe sub el pitici de grădină și armate roșii). Fără ei în ecuațiile explicative, nici olimpicii nu pot găsi soluția corectă. (În caz că o caută.)

Eu însumi/însămi a spus: (decembrie 15th, 2025 at 16:12 )

Tu însuți/însăți*
El/ea însuși/însăși
Noi înșine/însene
Voi înșivă/însevă
Ei/ele inșiși/ (înseși/însele)

Wanda89 a spus: (decembrie 15th, 2025 at 18:45 )

Sigur că trebuie să fii naiv ca să speri că trollul putinist Daniel poate evolua la mai mult decât un papagal care se autosatisface prin tiradele stupide.
Marea problemă este CCR. Modul de numire a judecătorilor încalcă orice principiu sau gând de reală separare a puterilor în stat. De ce sunt propuși de partidele politice?! Culoarea politică este majoră în luarea deciziilor de către acești curați magiștri.
România mai are mult de luptat, dar nu cu papagali tâmpiți.

https://youtu.be/HbokBTEBEOE?si=jwb1iLRFVF3PDZnA

@tu insuti a spus: (decembrie 15th, 2025 at 19:49 )

Vrajeala, ai ramas fara argumente, tocmai tu? Ai ajuns sa faci analiza gramaticala?

Gigi a spus: (decembrie 15th, 2025 at 22:05 )

Perfect, Robert_Sz! 👍

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.