Chiar în 17 decembrie, ziua în care Timişoara îşi plângea eroii căzuţi la Revoluţia din 1989, justiţia din România mai dădea o achitare de răsunet. Una cu legătură directă cu acele zile. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, fieff al celebrei Lia Savonea, a decis că dosarul fostului deputat PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut şi ca „Mitralieră”, s-a prescris. În acest dosar “Mitralieră” era acuzat de DNA că a primit ilegal certificat de revoluţionar. Pe scurt, un impostor.
Se ştie că un certificat de revoluţionar vine la pachet cu nenumărate privilegii: terenuri virane şi intravilane, spaţii comerciale, locuinţe, indemnizaţii, scutiri de impozit etc. De toate acestea a beneficiat “Mitralieră”, a fost prins de procurori, pentru ca în final justiţia Liei Savonea să-l scoată curat ca la Nufărul. Precum pe mulţi alţii care au furat pe brânci. Apropo, se mai aude ceva despre dosarul de impostor al lui Marcel Ciolacu, tot privind un certificat de revoluţionar într-un oraş fără revoluţie, Buzău? Evident, nu.
Şi dacă tot am pomenit-o pe Lia Savonea, protectoarea infractorilor de orice speţă, inclusiv violatori de copii, aceasta se numără şi printre magistraţii care s-au opus, de-a lungul anilor, ca Dosarul Revoluţiei să ajungă în instanţe. Avem o revoluţie cu mii de morţi, zeci de mii de răniţi sau arestaţi şi maltrataţi în închisori. Dar niciun mare vinovat. Doar câţiva, şi aceia “reevaluaţi”.
Dincolo de justiţie, aici e şi vina a multor din cei denumiţi “revoluţionari”. Ion Iliescu le-a aruncat nişte privilegii, e drept consistente că nu erau de la din buzunar, iar ani la rândul aceşti “revoluţionari” şi-au arătat recunoştinţa necondiţionat. În loc să se bată pentru aflarea adevărului despre revoluţie, aceşti revoluţionari se băteau între ei pentru a prinde cât mai multe din privilegiile aruncate de Iliescu. Era o luptă pentru căpătuială, nu pentru adevăr.
Torţionarii şi victimele din decembrie pactizau într-un fel de “sindrom Stockholm”. Iar adevărul despre revoluţie a fost lăsat în plan secund. Şi cum nu prea exista vreo presiune de nicăieri, nici Justiţia nu şi-a bătut capul prea mult, mai ales că era evident cine au fost principalii vinovaţi pentru morţii de după 22 decembrie. Erau aceiaşi care au preluat România şi nici acum nu am scăpat cu totul de ei.
Iar când vorbeşti despre revoluţia de la Timişoara nu poţi să nu te referi la unul dintre cele mai enigmatice episoade ale sale. An de an, în luna decembrie, treptele Catedralei devin loc de pelerinaj pentru timişorenii care comemorează evenimentele din 1989. Se înalţă rugăciuni la cer, se depun lumânări, se ţin discursuri. sforăitoarea despre „treptele umplute de sânge ale sfintei Catedrale”, În timp s-a creat un fel de legătură spirituală între Catedrală şi Revoluţie, s-a format impresia că între revoluţionari şi Biserică a existat atunci o simbioză, un corp comun împotriva forţelor opresoare, Armata şi Securitatea. În ani, Catedrala a devenit chiar un simbol al revoluţiei.
În realitate, Catedrala a fost un simbol al morţii atunci, nu al vieţii. Pe 18 decembrie 1989 un grup de tineri curajoşi care au sfidat legea marţială, instituită la acea vreme, s-au adunat pe celebrele trepte scandând „Jos Ceaaşescu!”. Într-o primă fază, trupe conduse de Mihai Chiţac, ulterior ministru de Interne în regimul Iliescu, au dat cu gaze peste manifestanţi. Gazele au lăsat apoi locul gloanţelor. Tinerii au încercat să intre în catedrală. Dar Catedrala le-a închis porţile în faţă. Cei care au cercetat istoria acelei zile spun că responsabil cu închiderea porţilor a fost Ilie Sârbu, la acea vreme preot consilier al Mitropolitului Nicolae Corneanu. Ascensiunea fulminantă a lui Ilie Sârbu de după acele zile demonstra încă o dată că Revoluţia de la Timişoara a fost furată de Iliescu şi gaşca sa pentru a transforma într-o lovitură de stat.
Vorbim atât de mult despre morţii de pe treptele Catedralei, dar nici Justiţia nu a făcut nimic în această cauză. La începutul anilor 2000, ca ministru al Agriculturii, pe metoda deja implementată de Iliescu, Sârbu le-a aruncat revoluţionarilor timişoreni 400 hectare de teren la Giroc. Şi din opresor devenea “tovarăş” al revoluţionarilor de certificate.
Suntem, la 36 de ani distanţă de la revoluţie. Românii sunt acum din nou în stradă pentru o chestiune civică: Justiţia. Atunci era Libertatea. Da, nu sunt aşa mulţi precum atunci, dar şi acum se luptă cu o dictatură, care are şi un nume: Lia Savonea. O dictatură nu atât de brutală precum cea a lui Ceauşescu, dar mult mai sofisticată şi mai perversă. Identice au rămas doar cozile de topor care au justificat şi sprijinit cele două dictaturi. Unele sunt exact aceleaşi, plimbate fiind pe la Mănăstirea Secu…











































Comentarii prin facebook