Care e stadiul implementării Regio Vest în Timiș? Contracte de 250 de milioane de euro, 35 de milioane deja plătiți

Introducerea managementului la nivel local pentru fondurile europene nerambursabile acordate la nivel local sau regional a fost un enorm pas înainte. Aceasta se vede și în rapiditatea cu care proiectele sunt implementate. ADR Vest, organismul care se ocupă cu implementarea Programul Regional Vest prezintă situația actualizată permanent pentru inițiativele finanțate prin acest program.

Timișul are, în actuala ediție a Regio Vest un număr de 40 de programe, cu o valoare contractată de 249,17 milioane de euro. Până în acest moment, au fost deja decontate fonduri de 39,92 milioane de euro.

Timișoara este principalul beneficiar din județ, conform datelor prezentate oficial de ADR Vest, are 13 proiecte deja semnate, cu o valoare de 133,38 de milioane de euro. Din această sumă, efectiv plătite sunt fonduri în valoare de 31,98 de milioane de euro. Depuse spre decontare au fost fonduri de 32,43 milioane de euro. Pe lista proiectelor semnate se numără reabilitarea Pieței Kuttel, noua linie de tramvai de la Solventul la Gara de Nord, conexiunea Solventul – bulevardul Dâmboviței, cumpărarea de firobuze, autobuze și tramvaie, regenerarea urbană pentru Piața Traian, reabilitarea Stan Vidrighin și bulevardul Cetății.

Județul Timiș, administrația județului, are trei proiecte, în valoare de 68,79 milioane de euro. Inițiativele finanțate prin Regio Vest sunt Modernizare DJ 684 pe traseul DN68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – Ruschița – Voislova (DN 68A): legătură cu județul Hunedoara la DJ 687D , Modernizare DJ 691 sector Nod de descărcare A1 – limită județ Arad și Modernizare DJ 691: lărgirea la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu)-Centura Timișoara și Centura Timișoara- Autostrada A1 (km. 12+975). Conform datelor ADR Vest, nu au fost depuse încă cereri de rambursare, deci nu au fost rambursați bani.

Lugojul, al doilea municipiu din județ, are cinci proiecte, cu o valoare de 24,01 milioane de euro. Acestea se referă la regenerarea urbană pentru cartierul Drăgan și a străzii Mocioni, eficientizarea unui bloc, realizarea unor parcuri sau realizarea de piste de biciclete și zone pietonale.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Jebeleanu Constantin a spus: (ianuarie 11th, 2026 at 13:35 )

Observatie: ADR Vest exista din 1999. Pana la aderarea la UE a gestionat programe PHARE (fonduri preaderare) NERAMBURSABILE gandite pentru reforme administrative si institutionale, modernizare infrastructura, edicatie, reducere disparitati. In regiunea noastra cine sa faca reforma in acea perioada? Nu e mai usor sa dam vina pe oricine altcineva si sa fim cu nasul pe sus? Ba da.

Referitor la banii gestionati AZI de catre ADR Vest:
De ce unele localități primesc mult și altele nimic?

Cele mai frecvente motive:
❌ nu au depus proiecte
❌ proiectele au fost slab pregătite
❌ nu au avut cofinanțare
❌ nu au obținut punctaj suficient

De aceea este important sa fie alese administratii locale COMPETENTE. Pe site-ul ADR Vest se gaseste cine ce proiecte a depus. Incurajez cititorii votanti sau nevotanti sa se informeze pana sa gaseasca vinovati de serviciu, sau pana sa-si gaseasca idoli si falsi profeti. De asemenea sa se uite cetateanul si la proiectede din alte regiuni. Si sa mearga la vot si sa voteze pe baza de cine ce propune, din ce fonduri si cata credibilitate are ca ce propune e in stare sa si faca -asta se poate vedea din realizari CONCRETE anterioare, mai putin din ce pozitii cu nume „rasunator” a ocupat sau nu si cu atat mai putin din cat de hotarat vorbeste – a se vedea recentul articol de pe debanat referitor la APLOMBUL IGNORANTEI: https://debanat.ro/2026/01/aplombul-ignorantei_460418.html

TM a spus: (ianuarie 11th, 2026 at 20:50 )

Timisoara a atras fonduri intr-o proportie buna. Proiecte de reabilitare a doua zone istorice, mijloace de transport in comun, prelungire linie de tramvai, pasaj Solventul( apropo era unul din reprosurile adresate primariei ca nu se realizeaza), and do on. Deci ce trebuie sa comparam? Ai frustrari si esti carcotas. Iti pare rau dupa “ fanaticul muncii “ ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.