Mii de timișoreni și-au plătit impozitele la primele ore ale zilei. Serverele DFMT, la un pas de a fi blocate

Timișorenii s-au arătat extrem de interesați de nivelul impozitelor pe care vor trebui să le plătească municipalității pe proprietăți în acest an. Interesul, fie pentru plată, fie pentru a verifica doar, a fost atât de ridicat încât Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a oprit pentru scurt timp încasarea impozitelor de la persoanele juridice, pentru a nu se bloca total serverele pentru încasarea online.

Aproximativ 5000 de contribuabili și-au plătit deja taxele și impozitele datorate primăriei Timișoara în primele ore ale zilei de luni, prima în care a fost reluată operațiunea, după majorarea ridicol de mare a dărilor. Dintre aceștia, majoritatea, aproximativ 4000 de contribuabili, și-au plătit impozitele în sistem online. De asemenea peste 900 de persoane au apelat la ghișeele DFMT, la ghișeele poștale și la aparatele SelfPay pentru plată.

Desigur, la cei care au și plătit s-a adăugat un număr mare de contribuabili care au intrat pe site doar pentru a vedea ce surpriză le-a pregătit guvernul Bolojan și Primăria Timișoara și la ce nivel s-a ajuns cu taxarea proprietăților. Iar surprizele au fost pe măsură, la unele locuințe impozitele au crescut și de patru ori. ”Simplificarea” anunțată de primărie, prin introducerea zonelor din oraș în alte categorii de taxare, eliminarea unor reduceri pentru diferite criterii, dar, mai ales, majorarea nivelului principal al impozitului, au ridicat enorm valoarea acestui impozit.

Verificarea datelor legate de nivelul impozitului a însemnat o accesare suplimentară a sistemului online. Serverele au fost accesate și de către 100 de solicitanți pe secundă. Iar pentru a nu se ajunge în situația blocării acelor servere, temporar, pentru o scurtă perioadă a fost luată decizia opririi accesării plăților de către persoanele juridice.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (ianuarie 19th, 2026 at 13:25 )

Draga debanat, de ce nu spuneti ca incompetentii din primaria timisoara nu au fost in stare sa calculeze corect la autoturisme nivelul impozitului. Am doua autoturisme si la ambele este gresit grosier impozitul, bineinteles in favoarea primariei timisoara. Ma gandesc cine raspunde pentru aceste inadvertente din punct de vedere legal? Apropo…pe pagina web a directiei fiscale a primariei observ ca sunt in jur de 130 angajati…Rog conducere primariei in frunte cu domnul Fritz sa vina in online cu filmulete si explicatii la aceasta situatie jenanta, ca de ceaune si alte povesti ne-am cam plictisit…

Bogdan a spus: (ianuarie 19th, 2026 at 13:43 )

La impozitele pe autoturisme, „domnul” Fritz si cu toti useristii din primaria Timisoara au dat un HCL intre sarbatori, mai precis in 29 decembrie care zice asa: „c) Impozitul pe mijloacele de transport datorat de persoanele fizice sau de persoanele juridice se majorează cu o cota adițională de 50% față de nivelul impozitului stabilit.”
Adica…nu a fost suficienta marirea impozitelor dictate de Bolojan et. co ci la Timisoara mai platim in plus ca sa aiba Fritz, Latcau, Romocean si ceilalti „competenti” bani pe care sa-i sifoneze…
Astept lamuriri de la fanaticii usere pentru aceasta inimaginabila magarie…desi credeam ca aia de la aur sunt niste nebuni si incompetenti, pe mine unul m-au castigat. Noapte buna USR, PNL, PSD…mai bine dam foc la tot fiindca e clar ca voi nu mai aveti limite la hotie…

ITist a spus: (ianuarie 19th, 2026 at 16:08 )

Pai facem asa…la nesimtirea useristilor timisoreni, voi plati in 31 decembrie si pana atunci voi investi banii pe S&P 500 la bursa. Anul trecut acest indice a avut o crestere de 25%. Asta inseamna ca la final de an, chiar daca nu beneficiez de bonificatia de 10%, tot raman cu un 15% in plus in buzunar de pe suma de plata. Hai noroc usere…

TMEUTM a spus: (ianuarie 19th, 2026 at 16:19 )

Cu datul focului nu cred ca e bine,dar e clar ca usr,pln,psd trag sa mareasca orice taxe. Au marit suplimentar la masini,au marit la piete,au mutat locuinte in zona 1…si exemplele pot continua. In fiecare an,cadouri de Craciun. Efectiv lasa pe ultimele zile cand e lumea in vacante si nu e atenta la ce fac. Rusine conducatorilor locali,mereu avari.

Bogdan a spus: (ianuarie 19th, 2026 at 17:03 )

@TMEUTM…sigur ca vorbeam eufemistic si nu la modul propriu-zis… cred ca daca se face un sondaj de opinie la final de luna in Timisoara vom constata (fara stupoare de aceasta data) ca AUR are peste 50% din optiunile electoratului. Multumita lui Fritz si usereului iubit!

Daniel a spus: (ianuarie 19th, 2026 at 18:14 )

Nu văd de ce vă mirați că activistul eco-marxist Fritz atentează la mașinile timișorenilor exact ca tovarășului Ilie Matei la șpaisul bănățenilor. Dacă ați votat un asemenea specimen, ce vă așteptați să facă? Nu v-au ajuns benzile de circulație îngustate și chiar anulate, locurile de parcare desființate, pistele de biciclete goale mai tot timpul, dar dacă așa cere ideologia, trebuie făcute și așa mai departe. Bani din impozite se duc în regenerări pentru Lațcău, festivaluri și parade pentru minorități, studii și proiecte fantasmagorice și evident onorarii de succes plus premii pentru prietenii săi ideologici.

Wanda89 a spus: (ianuarie 19th, 2026 at 18:30 )

Hai să fim practici, nu papagali a’ la Daniel &Co.
Pentru aritmeticieni, mie mi-a crescut CU (semnul +) 116% (100+116=216), adică DE (semnul x) 2,16 ORI (100×2,16=216). Apartament de prin ’80, zona C.
Vezi formulele de calcul oficiale, un fișier elaborat de d-na Anamaria Korbuly, șef serviciu la DMFT:
https://www.dfmt.ro/uploads/files/dir_fiscala/afisari%202026/diverse/formule%20de%20calcul%202026.pdf

Wanda89 a spus: (ianuarie 19th, 2026 at 19:21 )

Ca să-l calmez pe cotețarul inflamat strict pentru că „că activistul eco-marxist Fritz atentează la mașinile timișorenilor”, @Daniel: Bucură-te că locuiești în cotețul tău, mărirea impozitelor este modică, mă bucur că nu suferi și pentru locuințe, pentru că n-ai. Probabil te parchează mama ta pe centură, impozit zero. Tembelule, eu aș fi dublat sau triplat și la cotețe, să știm o treabă.

Matei a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 08:58 )

Pentru cei care calculeaza sumar si indeamna la neplata impozitelor. 31 Martie este importanta pentru a primi bonificatia, dar plata impozitelor fara penalitati este obligatorie pana in 30 septembrie. Dupa 30 septembrie pana in 31 decembrie se platesc penalitati de 0,1 pe zi. Sa nu mai spun ca a fi datornic cu penalitati implica si alte dezavantaje.

Matei a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 09:07 )

E foarte interesant cum calculele sunt gresite la aceleasi persoane ce cocheteaza cu ideile AUR, cu anarhia sau cu orientarea spre est. In cazul meu sunt calculate corect , sunt mai mari decat anul trecut si asta e un adevar, dar le platim o singura data pe an.

Mihai a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 13:22 )

Serverele la un pas sa fie blocate… Cu sub 10 mii care au facut plati in 2 zile? Hai, las de la mine, serverele s-au blocat cu 150 mii accesari (zicem ca toti au vrut aprox. simultan sa vada cat au de platit). Pai parca eram pe digitalizare, pe „revolutia bunei guvernari” cea plina de specialisti it-isti, ce s-a intamplat? E clar, trebuie cumparate alte servere. Daca se poate cu un contract prin incredintare directa. Catre o firma de ” it-isti specialisti” in contracte pe bani publici prieteni cu „revolutionarii” din PMT („… de oaie creata”)

Daniel a spus: (ianuarie 20th, 2026 at 14:37 )

@proVrajeāla rusească plus clonele Wanda69, Mihai și așa mai departe
Iarăși folosești tactici de manipulare din manualul micul KGB-ist care te demască ca troll al dictaturii muscale și mare habarnist. Pe semne că nu știi cât de mult au fost crescute impozitele peste noapte la vehicule hibride și că sunt cazuri în care acestea au crescut de 10 ori. Oamenii și-au făcut un calcul iar guvernul le dă calculele peste cap, ceea ce nu este în regulă. Toți vin cu exemple cum este afară, dar nimeni nu a menționat că o mașină înscrisă în circulație în Germania plătește impozit conform legii la momentul în care a fost înmatriculată, ca să nu poată politicienii să își bată joc de oameni de pe o zi pe alta sau cum a făcut Fritz împreună cu CL prin modificarea din 28 decembrie.
În plus, mașina este un drept câștigat după revoluție pe care eco-marxiștii vor să-l interzică prin impozitare, iar cei care se bucură, trebuie să știe ca banii ăștia nu vor ține prea mult și guvernul va veni din nou cu fonciirea cât de curând. Atunci să vezi ce va fi când vor bag taxe și accize pe tot felul de mărfuri și servicii, adică internet și telefonie, electronice și alte obiecte care vor fi declarate ca fiind de lux.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei

CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”

Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Primăria Timișoara are în vedere găsirea unei noi posibilități de încasare alternativă a taxelor și impozitelor de la contribuabili. Direcția Fiscală a lansat în licitație un contract prin care terții să încaseze sumele datorate bugetului local. Va fi un contract de peste nouă milioane de lei, întins pe durata a patru ani, durată în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara pregătește nouă milioane de lei, pe patru ani, pentru găsirea unui nou încasator al taxelor și impozite
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
A fost o oră cu „porți deschise” și goluri pe bandă rulantă, apoi o jumătate de oră mai „temporizată”, în care violeții au ținut de scor. Chiar și așa au fost emoții în minutul 94, când bara a făcut ca scorul să rămână 3-4! Succes important pentru Poli în derby-ul neînvinselor cu Popești-Leordeni. Poli a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bine că am bătut echipa lui Tudorică și Căpraru! Poli, victorie importantă la Clinceni contra celor de la Popești-Leordeni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.