Administrația județeană pregătește licitația pentru reabilitarea castelului de la Banloc și a Mausoleului de la Bobda

ambulanța pentru monumente

Consiliul Județean Timiș are în lucru mai multe proiecte de reabilitare a unor vechi conace. Modelul de succes de la Foeni, unul care a avut probleme, dar a fost finalizat și acum există acolo un proiect reușit, ar putea fi replicat la Banloc, Clopodia, dar și la Mausoleul de la Bobda, care ar urma să fie și finalizat primul.

Conacul de la Banloc urmează să fie lansat în licitație în primăvară, a anunțat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, cu ocazia dezbaterii publice dedicate proiectului Forum 01115. Urmează și conacul Petala de la Clopodia.

”Practic (n.r. proiectul Forul 01115) se înscrie într-un proiect mai amplu al actualei administrații a județului Timiș de investiții în infrastructura socio-culturală. Știți că am preluat conacul de la Foieni într-un un stadiu în care se putea pierde finanțarea și am finalizat în timp record acea investiție. Conacul de la Foeni este astăzi vizitat în fiecare zi de timișeni și nu numai. Am preluat castelul de la Banloc, suntem aproape gata cu studiile. Anul acesta, undeva în primăvară, vom lansa la licitație, suntem aproape gata cu tema de proiectare și anul acesta, în primăvară vom lansa proiectul în licitație pentru realizarea fazei DALI. Tot ce mai avem nevoie pentru a reabilitarea întregului ansamblu de la Banloc, castelul și cele șase, șapte hectare de parc și alte investiții care trebuiesc făcute acolo. Am preluat conacul Petala de la Clopodia. Acolo suntem în plin analiză și încercăm o finanțare tot pe ADR Vest. În următoarele săptămâni se va concretiza și această chestiune și s-ar putea, e foarte probabil că anul acesta să aplicăm și la conacul Petala pentru a salva și acel moment”, spune Simonis.

Un proiect extrem de important, unul ignorat mulți ani de zile și care are nevoie urgentă de intervenții, este cel al Mausoleului de la Bobda.

”Nu în ultimul rând e aproape gata proiectul de la Mausoleul de la Bobda. Așteptăm ca în cursul lunii februarie, cel târziu martie, să primim proiectul de la Ministerul Culturii, un proiect început acum 2,5 ani și tot în acest an să lansăm licitația pentru execuție pentru reabilitarea Mausoleului de la Bobda, pentru că acolo vom primi proiectul, cu tot ce trebuie, deci probabil că primul dintre ele va fi reabilitat, finalizat și salvat”, a mai subliniat Alfred Simonis.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Gheo a spus: (februarie 4th, 2026 at 11:37 )

Excelent. Succes.

Daniel a spus: (februarie 4th, 2026 at 12:56 )

Până una alta, hai să vedem ce facem cu castelul din centrul orașului care este închis de 20 de ani. Nu de alta dar la ce deficite avem, atât fiscal cât și de infrastructură, cheltuielile pe astfel de proiecte sunt o risipă de neimaginat. Sigur că dacă baronul local știe deja atât firmele câștigătoare cât și cuantumul dijmei, lucrurile se explică.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările la centrul multifuncţional modern care se ridică la Moşniţa Nouă au ajuns pe linie dreaptă. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, banii venind, în proporţie covârşitoare, de la CNI. Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările aferente obiectivului ”CONSTRUIRE SEDIU AȘEZĂMÂNT CULTURAL, SAT MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” au ajuns...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la centrul multifuncţional din Moşniţa Nouă au ajuns pe ultima sută de metri
Una dintre cele mai așteptate investiții care va fi ridicată cu fondurile Consiliului Județean Timiș, cladirea care va ocupa terenul actualei parcări publice pe care o deține în zona zero a Timișoarei, a intrat în licitație publică. Vă fi o clădire multifuncțională, cu on arhitectură deosebită, spune Alfred Simonis, președintele CJT. “Facem primul pas pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a lansat licitația pentru clădirea ce va fi ridicată în parcarea din centrul Timișoarei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara
Constructorii firmei turce care se ocupă de realizarea Centurii Vest continuă lucrările la proiectul de infrastructură. La 3 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, stadiul fizic estimat de antreprenor este de 13%. Activitatea se desfășoară pe mai multe fronturi. La terasamente continuă realizarea umpluturilor și stabilizarea terenului, iar la podețe sunt în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest a ajuns la 13 procente din total, la trei luni de la pornirea lucrarilor/FOTO
Există locuri în care trecutul continuă să respire prin oameni, prin lumină și prin memoria pământului. Sanctuarul Neolitic de la Parța este unul dintre aceste locuri rare, unde soarele nu este doar un astru, ci un simbol al vieții, al speranței și al legăturii profunde dintre om și natură. Pe 12 septembrie 2026, județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța
Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.