Competențe digitale în regiunea Vest – SMIS 336784

CAMERA DE COMERŢ, INDUSTRIE ŞI AGRICULTURĂ VASLUI, în parteneriat cu ASOCIAȚIA PRODUS ÎN BANAT, anunță lansarea proiectului „Competențe digitale în regiunea Vest”, finanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+) – Programul Educație și Ocupare, contract de finanțare nr. 11637/ 30.07.2025.

Proiectul, cu o durată de implementare de 36 de luni, urmărește creșterea capacității de adaptare a angajaților prin dobândirea de competențe digitale și calificări noi, corelate cu evoluția socio-economică și progresul tehnologic, prin implementarea unui program integrat de formare pentru 605 angajați, contribuind astfel la integrarea sustenabilă pe piața muncii, și la creșterea competitivității economice și sociale.

Obiectivele proiectului:
• Organizarea unei campanii regionale de promovare a formării profesionale continue în rândul angajatorilor și angajaților care să participe la un program complex de sprijinire, destinat creșterii adaptabilității și integrării sustenabile a acestora pe piața muncii digitalizate și competitive.
• Organizarea, dezvoltarea și implementarea unui program de formare profesională pentru angajați în vederea dobândirii de competențe digitale.
• Asigurarea creștereii numărului de tineri și adulți care vor deține competențe relevante pentru piața muncii sub efectul schimbărilor generate de progresul tehnologic și digitalizarea activitățiilor.
• Dezvoltarea unui parteneriat regional care va sprijinii implementarea campaniei de informare și conștientizare privind importanța și beneficiile participării angajaților la FPC, precum și promovarea sustenabilității proiectului pentru atragerea de fiananțări noi în vederea
susținerii formării profesionale continue.

Valoarea totală a proiectului: 4.969.273,81 lei, din care:

Valoarea totală a proiectului CAMERA DE COMERŢ, INDUSTRIE ŞI AGRICULTURĂ VASLUI: 3.191.338,41 lei, Cofinantare UE: 100%.
Valoarea totală a proiectului ASOCIAȚIA PRODUS ÎN BANAT: 1.777.935,40 lei, Cofinantare UE: 100%.

Durata proiectului: 36 luni

Data începerii: 01 August 2025
Data finalizării: 31 Iulie 2028

Activități cheie
Managementul proiectului: Asigurarea unei implementări eficiente prin planificarea, monitorizarea și gestionarea resurselor financiare și umane.
Informare si publicitate: Asigurarea respectării obligațiilor contractuale cu privire la informarea și pubicitatea proiectului.
Activitatea 1: Identificarea, recrutarea si selectarea angajaților din cadrul parteneriatului regional format pentru formare și competențe profesionale, precum și monitorizarea acestora în vederea participării efective la cursurile de formare. De asemenea, se va avea în vedere monitorizarea gradului de satisfacție a beneficiarilor din grupul țintă privind aplicarea măsurilor de sprijin.
Activitatea 2: Realizarea evaluării inițiale a competențelor digitale deținute de către angajații din domeniul transporturilor.
Activitatea 3: Organizarea si derularea programelor de formare profesională în vederea dobândirii de competențe digitale în funcție de profilul detaliat al fiecărui participant.

Rezultate așteptate
Prin implementarea proiectului, 605 angajați din regiunea Vest vor beneficia de programe integrate de formare digitală, adaptate nevoilor pieței muncii. Rezultatul principal este creșterea nivelului de competențe digitale, ceea ce va facilita adaptarea lucrătorilor la transformările socio-economice și
tehnologice și va susține integrarea sustenabilă în întreprinderi competitive.

Proiectul va contribui la consolidarea unui parteneriat regional activ pentru formare și competențe, reunind angajatori, organizații patronale, sindicate, camere de comerț și instituții educaționale. Acest parteneriat va asigura atât implementarea campaniei de promovare și conștientizare, cât și
continuitatea și multiplicarea rezultatelor prin noi inițiative post-proiect.

Un alt rezultat concret îl reprezintă creșterea gradului de conștientizare la nivelul angajatorilor și angajaților privind importanța formării profesionale continue. Campaniile derulate vor promova beneficiile participării la astfel de programe, reducând reticența companiilor și stimulând implicarea
acestora în dezvoltarea resursei umane prin dobândirea de noi competențe digitale.

În final, proiectul va genera un impact durabil asupra competitivității regionale și a ocupării de calitate, prin creșterea numărului de persoane certificate și calificate în domeniul digital. Aceasta va contribui la obiectivele Strategiei Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă 2021–2027 și la țintele Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă 2030.

Contact:
CAMERA DE COMERŢ, INDUSTRIE ŞI AGRICULTURĂ VASLUI
Pagina web: http://www.ccivs.ro
E-mail: proiecte@ccivs.ro
Telefon: 0740189679
Persoana de contact: Constantin Ionel
Adresa: Municipiul Vaslui, Strada Nicolae Iorga, nr. 82 bis, jud. Vaslui, România
ASOCIAȚIA PRODUS ÎN BANAT
Pagina web: https://www.produs.inbanat.ro/
E-mail: produs@inbanat.ro
Telefon: 0724544731
Persoana de contact: Ardelean Cătălina Speranța
Adresa: Sat Cerneteaz, Comuna Giarmata, nr. 100, jud. Timiș, România

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoreanul Radu Benea se impune la Harghita Challenge. Fiul, Nicolas, printre remarcații etapei

Și-a păstrat titlul! Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă în Campionatul Național de Viteză în Coastă, reușind să câștige Harghita Challenge la categoria turisme, unde a stabilit un nou record al traseului pentru această divizie atât sâmbătă, cât și duminică. Cel de-al doilea pilot al echipei Canova Racing, Nicolas Benea, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoreanul Radu Benea se impune la Harghita Challenge. Fiul, Nicolas, printre remarcații etapei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Și-a păstrat titlul! Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă în Campionatul Național de Viteză în Coastă, reușind să câștige Harghita Challenge la categoria turisme, unde a stabilit un nou record al traseului pentru această divizie atât sâmbătă, cât și duminică. Cel de-al doilea pilot al echipei Canova Racing, Nicolas Benea, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoreanul Radu Benea se impune la Harghita Challenge. Fiul, Nicolas, printre remarcații etapei
Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro
Pe porțiunea de autostradă lipsă dintre Margina și Holdea din autostrada A1 ar urma să circulăm de la începutul anului viitor, cel puțin aceasta este opinia secretarului de stat de la Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, care s-a aflat zilele trecute pe șantierul devenit, se pare, loc de promenadă și analiză tehnică pentru tot mai mulți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De luna viitoare începe turnarea asfaltului pe A1, Margina – Holdea. Pe șantier se vor realiza peste 300 de grinzi din beton
Generația de juniori CFR Timișoara 2015 a participat recent la un puternic turneu internațional din Croația. Memorijal „Milenko Jerković” este un eveniment sportiv de prestigiu dedicat fotbalului juvenil. Au participat 32 de echipe din 10 țări, multe dintre formații reprezentând academii cu brand din Europa. În fața unor academii renumite, o mână de copii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcurs excelent pentru CFR 2015 la un puternic turneu organizat în Croația
Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
Nu a trecut decât o lună de la deschiderea singurului muzeu pe care Primăria Timișoara îl deține și deja anunță că vrea să investească acolo aproape un milion și jumătate de lei. De asemenea, vrea să transforme expoziția dedicată lui Johnny Weissmuller într-un muzeu. Executivul primăriei va cere votul consilierilor locali asupra celor două proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să investească 1,5 milioane de lei în singurul muzeu din administrare, proaspăt deschis
Top