Doar Sărbătorile Pascale au oprit seria de întâlniri pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în calitate de președinte al USR la nivel național, le are cu șeful statului român, Nicușor Dan, a declarat acesta, marți. De voie, de nevoie, USR e într-o coaliție cu PSD și trebuie așteptată data de 20 aprilie pentru a se vedea ce se va întâmpla în continuare, a mai subliniat Fritz.
Dominic Fritz spune că are aceleași relații cordiale cu Dan, aceasta chiar dacă la ultima vizită a președintelui la Timișoara, în urmă cu câteva zile, el nu s-a întâlnit cu acesta.
”Suntem în relații bune, bineînțeles, domnul președinte are un rol constituțional, pe care îl îndeplinște. Asta depinde și de o majoritate în Parlament. Eu însumi sunt, ca președinte de partid, într-o coaliție cu PSD. Și de aceea, e o normalitate instituțională. Vom vedea acum, pe 20 aprilie, ce face PSD. Așa cum am spus și în trecut, cred că este iresponsabil ca într-o situație extrem de vulnerabilă în care românii își fac multe griji despre ce se întâmplă în lume, cu România, cu economia în care crește din nou inflația, acum să încerce să arunce coaliția în aer pentru că nu sunt de acord cu anumite reforme, dar asta e ceva ce trebuie să vedem după 20 aprilie”, a declarat Dominic Fritz.
El spune că doar perioada de Paști a făcut ca întâlnirile, despre care Fritz spunea că sunt săptămânale, să nu mai aibă loc.
”În ultimele două săptămâni nu am mai avut întâlniri, au fost sărbătorile de Paști, dar vor continua”, a încheiat șeful USR.










































Comentarii prin facebook