Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează pensii speciale cu salarii la stat. Dovada, în rândurile de mai jos.
Cu o ipocrizie incredibilă, printre condiţiile puse de PSD, prin vocea preşedintelui Sorin Grindeanu, pentru a vota Guvernul Tomac s-au numărat adoptarea legii privind interdicția cumulului pensiei cu salariul pentru “speciali”, precum şi o “reforma administrativă reală”. Sunt exact două din proiectele legislative pe care PSD le-a blocat constant.
De exemplu, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat pentru “speciali” a fost adoptat de Guvernul Bolojan pe data de 30 aprilie, la exact o săptămână de la demisia miniştrilor PSD din guvern. Până la acea dată, PSD a blocat proiectul prin tot felul de tertipuri. Proiectul de lege a ajuns tot atunci în Senat. După mai bine de o lună, acesta a trecut de toate comisiile, cu două excepţii. Este vorba de Comisia pentru muncă şi Comisia Juridică. Ambele conduse de PSD-işti, prima de Marius Humelnicu, a doua de Ion Cristinel Rujan.
Cu toate încercările POSD de a bloca legea, săptămâna viitoare aceasta va trece prin Senat, afirmă senatorul de Timiş Sorin Şipoş, lider al Grupului USR din Senat.
„Am discutta cu colegii din PNL, iar luni vom introduce proiectul pe ordinea de zi a şedinţei Biroului Permanent al Senatului. Ne aşteptăm astfel ca rapoartele celor două comisii restante să vină mai repede. Personal îmi doresc ca tot luni proiectul să intre în plen. Iar dacă luni nu se mai poate, în mod cert miercuri va intra”, a declarat Şipoş pentru deBanat.
Liderul USR a mai spus că legea are termen de adoptare tacită pe 17 iunie, dar nu doreşte acest lucru.
„Îmi doresc să nu se ajungă la adopatre tacită, ca legea să fie dezbătută şi votată în Senat. Plus că acest termen mai poate fi prelungit cu două luni”, a adăugat Şipoş
După ce va fi adoptată în Senat, legea va ajunge în Camera Deputaţilor, for decizional. Preşedinte al Camerei Deputaţilor este… Sorin Grindeanu.
Demers privind reforma administrativă
Tot Sorin Şipoş, care este şi preşedinte al USR Timiş, ne-a mai dezvăluit că, USR şi PNL vor propune, tot luni, înfiinţarea unei comisii comune, Senat şi Camera Deputaţilor, pentru elaborarea unui proiect privind reforma administratrivă.
„Nu sunt un susţinător al înfiinţării de noi comisii, dar cred că doar aşa putem debloca un proiect despre care s-a vorbit foarte mult, dar s-a făcut foarte puţin”, a încheiat Şipoş












































Comentarii prin facebook