Justiţie la mişto. În aşteptarea sentinţei Liei Savonea, Dominic Fritz pus pe o listă neagră de… Lia Savonea

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Într-un demers absurd şi fără precedent după 1989, dar amintind de anii ”50, Secţia de Judecători a CSM a produs o “listă neagră” cu “duşmani ai poporului”. Mă rog, ai Liei Savonea şi ai şlehtei din jurul ei, dar îmbuibaţii ăştia chiar se cred poporul, pe principiul “dai în mine, dai în tine, dai în fabrici şi uzine”.  Pe lista neagră apar ONG-uri, partide, redacţii de ziar, jurnalişti, politicieni etc. E vorba în general de persoane reformiste care încă mai cred că justiţia există pentru a proteja victima de agresor şi a izola infractorii de restul societăţii. Ori la noi justiţia a ajuns o tarla a Liei Savonea, care nu este altceva decât o ocrotitoare a infractorilor, fie ei violatori de minori, tâlhari la drumul mare, dar mai ales corupţi.

În fapt, documentul judecătorilor CSM este o polologhie întinsă pe 76 de pagini, de proslăvire a Liei Savonea, formal şefa Înaltei Curţi de Casaţiei şi Jostiţie, informal “naşa” justiţiei din România. De precizat aici că semnatarii documentului au anunţat că îi reprezintă pe toţi judecătorii din România, însă mulţi dintre aceştia au criticat demersul, semn că mai există un licăr de speranţă. La fel ca zeci de organizaţii civice, printre care şi ale magistraţilor care au denunţat acest derapaj totalitar, vorbind de “cenzură şi intimidare”.

Mesajul cel mai dur l-a dat însă chiar vicepreşedintele CSM, Claudiu Sandu, care menţionaeză inclusiv televiziunile patronate de infractori, cu toate laudative la adresa Liei Savonea: Prin întocmirea acestei LISTE NEGRE, Secția pentru judecători refuză dreptul la libera exprimare; dramatic este că afirmațiile de la televiziunile patronate de infractori, știrile publicate pe site-uri obscure sau narativele unor influenceri suveranisti nu afectează in vreun fel independenţa judecătorilor pentru simplul motiv ca aceste afirmații convin Secției pentru judecători”. Şi realitatea chiar asta este, toşi infractorii din România sunt alături de Savonea, aşa cum şi ea este alături de ea.

Printre numele trecute pe lista neagră care ar fi atentat la onoarea de “jefă” de cartel a Liei Savonea apare şi cel al primarului Timişoarei, Dominic Fritz  Pe listă mai figurează şi USR, partidul condus de Fritz, dar şi viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău. Mă opresc însă la Fritz. Acesta aşteaptă pe 18 iunie ca Înalta Curte a Liei Savonea să se pronunţe în deja cunoscutul dosar în care ANI l-a acuzat de conflict de interese. Nu intru în detaliile dosarului, dar în mod cert nu se compară cu cele 12.000 de dosare prescrise de oamenii lui Savonea şi alte mii de achitări.

Însă nu trebuie să fii aici nici adversar, nici amic al lui Fritz ca să observi că ceva e putred. Aceiaşi indivizi care deja l-au declarat pe Fritz “duşman al poporului” trebuie acum să se pronunţe şi oficial în ceea ce-l priveşte. Aici chiar e conflict de interese. Iar potrivit unor surse cu studii juridice, Fritz n-are cum să nu câştige la CJUE sau CEDO, în cazul în care va fi găsit vinovat şi va sesiza organismele internaţionale. Totuşi România nu e un poligon de încercare pentru Savonea şi infractorii din jurul ei.

P.S. De aşteptat, a sărit să apere demersul CSM o celebră judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara, Adriana Stoicescu, “ministra Justiţiei” lui Călin Georgescu. Cea care în urmă cu doi ani îşi intitula un editorial „Je suis Savonea”, dar care şi-a făcut un renume mai ales prin homofobia ei de Ev Mediu. Mai mult, deşi n-ar trebui să facă politică, aceasta a avut multe ieşiri împotriva „progresiştilor” şi USR –iştilor pe care-i consideră un fel de suboameni, astfel că nici n-ar trebui judecaţi, sunt aprioric vinovaţi. Şi cu totul interesant, multe procese câştigate de Primăria Timişoara în instanţele inferioare, au fost pierdute la Curtea de Apel Timişoara. Acolo unde şi Fritz a pierdut procesul cu ANI. Evident, e vorba doar de coincidenţe, nimic altceva…

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (iunie 13th, 2026 at 09:24 )

Era evident că ramura pe justiție a grupului de infracționalitate organizată P$D își va simți lezate interesele și anume acelea care le permiteau membrilor să comită infracțiuni peste infracțiuni cu impunitate, furând tot ce se poate fura, fie cu geamantanul, fie cu cutiile de pantofi, bani din care autointitulații socialiști și-au construit palate. Apropos, de violul de la școala de vară hAUR ce se mai aude? Că parcă Semiom se dă mare antisistem, când soră-sa este judecător la curtea de apel București pe unde a trecut și Lia. Ăsta nu e pe listă, nu? Probabil că nu se pune, el fiind doar autointitulat suveranist antisistem.
P.S. Acum că a fost menționată ministra de justiție a lui guru, sigur apare troll-ul putinist proVrajeāla cu câteva pseudonime să plângă pe umărul celor din justiție și din poliție. Bine că nu a fost amintit și ministrul de interne al dihaniei urlătoare, altă prezență rușinoasă în orașul nostru, care mai nou atrage tot felul de astfel de specimene și șarlatani.

mecmesin a spus: (iunie 13th, 2026 at 09:48 )

Cel mai informat roman si cel care putea da semnalul reformarii Justitiei a numit procurorii propusi de PSD-isti in nici 24 de ore. Remarcabil pentru unul care cumpaneste cu lunile pentru decizii simple. Referendumul anuntat in Justitie va fi probabil in al doilea mandat, pe la sfarsit, ca sa stea linistiti cei ce au de umplut cutiile de pantofi. Mai ramane putin ca sa se prescrie si dosarul respectabilului socialist Buzatu cel cu mita de un milion de euro la valiza. Ar fi pacat ca el sa ramana cu dosar pentru ca toti ceilalti rechini mari au scapat cu prescriere si in linie cu absurdul acestei tari ar fi frumos sa-i fie restiuita si valiza cu spaga. Nimic nu se va schimba in justitie fara presiunea strazii dar nici asta nu mai are cine sa o faca pentru ca in tara n-au mai ramas decat bugetarii, batranii si copiii. Un politician credibil care sa ceara reformarea Justitiei nu avem si nici pe Bolojan nu l-am auzit ca ar fi pasionat de subiect. Serviciile, cei ce coordoneaza toate numirile din Justitie nu au interesul unor reforme pentru ca le-ar atinge influenta si ar dauna si afacerilor. Asa vom balti pana cand vom ajunge in situatia grecilor dupa care se va instala plansul si scrasnirea dintilor, pentru cei sarmani.

Jack a spus: (iunie 13th, 2026 at 10:23 )

Te … in ea de justitie! Au judecat dosarul Revolutiei? Al mineriadelor? 10 August?

Pensii speciale, pensionari la 50 de ani, prescriptii sa scape hotii, „condamnari” cu suspendare, carti scrise la misto sa poata fura hotii iar, plin de muieri judecator. Si astia vor sa ne faca sa credem ca in Romania exista conceptul de justitie.

Niste clovni jalnici imbracati in robe.

1 Trackbacks pentru acest articol

Justiţie la mişto. În aşteptarea sentinţei Liei Savonea, Dominic Fritz pus pe o listă neagră de… Lia Savonea – Portal Știri România Says:

[…] Într-un demers absurd şi fără precedent după 1989, dar amintind de anii ”50, Secţia de Judecători a CSM a produs o “listă neagră” cu “duşmani ai poporului”. Mă rog, ai Liei Savonea şi ai şlehtei din jurul ei, dar îmbuibaţii ăştia chiar se cred poporul, pe principiul “dai în mine, dai în tine, dai în… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități

Întrunit vineri după-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârșitor să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Jucător U21 care a jucat sezonul trecut la Tunari și U Craiova II, pentru viitorul Politehnicii

Încă un transfer la gruparea alb-violetă. Tânărul mijlocaș Dan Ștefan Spătaru (21 ani) este noul jucător al Politehnicii. Dan s-a născut pe 29 martie 2005, la Brașov. Este la bază mijlocaș central ofensiv, dar poate evolua și în banda dreaptă. A crescut la Kids Tâmpa Brașov și a mai evoluat pentru FC Brașov, FCSB U18,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jucător U21 care a jucat sezonul trecut la Tunari și U Craiova II, pentru viitorul Politehnicii
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

UVT e gazdă a Conferinței Naționale de Comunicare a Științei

La Universitatea de Vest Timișoara găzduiește Conferința Națională de Comunicare a Științei, un eveniment prin care participanții se implică în sesiuni plenare și de tip open-space orientate spre tematica schimbului și interpretării de informații științifice asociate unei agende de actualitate. În cadrul sesiunii de deschidere a evenimentului, au fost invitați să conferențieze trei invitați speciali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e gazdă a Conferinței Naționale de Comunicare a Științei
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, La aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste un sfert de miliard de euro din Programul Regional Vest au fost deja plătiți de către ADR Vest către beneficiari, La aceste sume se adaugă și avansurile plătite beneficiarilor, în valoare de peste 70 milioane euro, atingându-se astfel o rată a plăților totale către beneficiari de 28%. Beneficiarii sunt din județele Timiș, Arad, Hunedoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Beneficiarii proiectelor finanțate prin Programul regional Vest au primit deja un sfert de miliard de euro
La Universitatea de Vest Timișoara găzduiește Conferința Națională de Comunicare a Științei, un eveniment prin care participanții se implică în sesiuni plenare și de tip open-space orientate spre tematica schimbului și interpretării de informații științifice asociate unei agende de actualitate. În cadrul sesiunii de deschidere a evenimentului, au fost invitați să conferențieze trei invitați speciali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e gazdă a Conferinței Naționale de Comunicare a Științei
Primăria Timișoara, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe dorește organizarea „Timișoara Forum for European Values”, un forum internațional dedicat unor teme de interes major pentru regiune și pentru viitorul Europei, un eveniment în premieră. Iar pentru aceasta cere alocarea a jumătate de milion de lei din bugetul local. Forumul va aborda teme cum ar fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dă o jumătate de milion de lei pentru un forum pe teme europene
Zeci de oameni dintr-un bloc de patru etaje de pe strada Versului s-au trezit într-un mod extrem de neplăcut. O explozie urmată de un incendiu puternic, la un apartament de la parter a produs panică. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Explozie urmată de un incendiu în Timișoara. Trei persoane au fost rănite, zeci de oameni s-au autoevacuat din blocul afectat
Întrunit vineri după-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârșitor să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Elena Cornelia Micicoi a anunţat că demisionează din funcţia de prefect de Timiş, dar adaugă că se consideră nevinovată în dosarul EPPO privind posibile fraude cu bani europeni. Cornelia Micicoi a ajuns în funcţia de prefect fiind susţinută de USR. Demisia survine după ce, în cursul acestei dimineți, procurorii EPPO și polițiștii au făcut percheziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Micicoi a demisionat din funcţia de prefect al judeţului Timiş, dar se consideră nevinovată în ancheta EPPO
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, respinge orice fel de acuzații în cazul în care Parchetul European denunţă o fraudă cu fonduri europene, derulată prin intermediul unei asociații pe care ea a înființat-o și condus-o în urmă cu mai mulți ani, pe baza unei strategii realizate de GAL Freidorf. Mai mult, ea vorbește despre faptul că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile
Pe fondul dezvoltării accelerate a inteligenței artificiale, roboticii și sistemelor autonome, Universitatea Politehnica Timișoara își extinde oferta educațională prin înființarea Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, dedicată tehnologiilor care modelează deja economia viitorului. Noua facultate face parte dintr-o viziune strategică amplă prin care UPT își propune să contribuie la transformarea Timișoarei într-un pol...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica înființează Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Printre programele de studii apare Ingineria Dronelor și Informatică Aeronautică
Top