Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica.
Acestea vor oferi un plus de încă 600 de locuri pe stadionul Electrica pentru suporterii alb-violeți
”Promovarea Politehnicii Timișoara în Liga a II-a a creat o emulație și mai mare în jurul echipei. Campania de transferuri, rezultatele bune din meciurile de pregătire și tot ceea ce se întâmplă în ultima perioadă îi aduce pe timișoreni mai aproape de Poli. Abonamentele pentru tot sezonul s-au vândut în câteva minute, biletele la primul meci cu Chindia Târgoviște, la fel. Pentru că cererile sunt foarte mari, am decis să venim în sprijinul suporterilor. Astfel, s-au achiziționat trei tribune mobile, aceste structuri modulare sporind capacitatea bătrânei arene Electrica cu 600 de locuri”, anunță Alfred Simonis.
El acceptă că este doar o măsură de nevoie, dar momentan este cea mai bună.
”Știu că nu este soluția ideală, dar a fost cea mai la îndemână variantă într-un timp atât de scurt. Asta până când stadionul mic al Timișoarei va fi gata. Iar mai apoi ne mutăm acasă, pe Dan Păltinișanu!”, a mai spus Simonis.











































Comentarii prin facebook