Lucrările pentru regenerarea urbană din Piața Traian continuă și în perioada următoare va demara și etapa instalării unor noi linii de tramvai.
Ruben Lațcău a fost pe șantier și spune că cea mai mare parte a rețelelor de utilități a fost deja înlocuită.
”Foarte mare parte din rețele de utilități a fost înlocuită deja, dar întâmpinăm nici probleme cu rețeaua de gaz care alimentează cartierul Fabric unde, în mod evident, avizele nu se potrivesc cu situația din teren și avem nevoie să ne reautorizam. E un proces birocratic complex care va fi finalizat în următoarele săptămâni. Partea bună este că în Piața Traian deja fundația este pregătită și, începând din această săptămână, vom pregăti schimbarea liniei de tramvai din intersecția de aici de la străzile Dacilor – Ștefan cel Mare – Mihalache, până la Parcul Poporului. Împingem acest proiect puternic ca să terminăm cât mai repede și să absorbim banii europeni și să mișcăm Timișoara înainte”, a subliniat Ruben Lațcău.












































Comentarii prin facebook