Simonis, la momentul sincerității în relația cu Fritz: Îi urez să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid

Dominic Fritz este un om tânăr, capabil, care are capacitatea să revină, este caracterizarea făcută de Alfred Simonis primarului Timișoarei care urmează să își piardă postul în mai puțin de o lună. Într-un moment de sinceritate, el spus că a avut o relație excelentă cu adversarul său politic, că s-au vizitat unul pe celălalt acasă, și i-a făcut o ”urare” politică: să nu descopere cum e să fi trădat de propriul partid. Venită de la un veteran al politicii inedite românești, acest sfat pare extrem de posibil.

Situația a venit ca urmare a politicii USR, a modului de a lucra în Parlament, spune social-democratul. A fost care pe care, și au câștigat cei care nu au fost de partea lui Fritz.

”A fost care pe care în Parlament, unii încercau ca Fritz să scape, unii ca Fritz să nu scape. Au câștigat cei care au vrut să nu scape. Faptul că astăzi este dezincriminat conflictul de interese, care spune că iei bani de la cineva pentru care semnezi un document este foarte grav, este un fel de legalizare a șpăgii. Faptul că orice primar sau președinte de CJ are un contract, în urma unei licitații, cu o firmă de construcții poate să spună dați-mi și mie niște bani de împrumut, că am nevoie. Vi dau eu înapoi când pot. Asta nu mai e ilegal, în urma amendamentelor făcute de USR. Iertați-mă, un au folosit astfel de metode, alții au folosit alte metode, la fel de morale ca să nu scape. A pierdut el, cum au pierdut și ceilalți 30 de primari, consilieri locali, consilieri județeni pentru care nu a sărit Comisia Europeană și nimeni”, a declarat, joi, Simonis.

El a dezvăluit că între cei doi au fost relații apropiate, familiale, chiar dacă (încă) actualul primar al Timișoarei nu o va recunoaște.

”Am avut o relație foarte bună cu Dominic Fritz în acești ani de zile. Se ascunde să o să spună, nu o recunoaște, ne-am vizitat unii pe alții, ne cunoaștem soțiile unui celuilalt, am discutat, am fost unul la altul acasă. Dominic Fritz preferă să spună ceea ce îi convine și să împroaște cu noroi. Eu îi înțeleg supărarea, eu însumi vă spuneam că nu agreez modalitatea în care a plecat. A fost care pe care, așa e când pornești război, ai 8 – 9% în Parlament și te războiești cu toată lumea”, a mai subliniat șeful CJ Timiș.

El a dorit să îl avertizeze pe Fritz la ce s-ar putea aștepta în perioada viitoare de la proprii colegi de partid. Cu o experiență extrem de vastă în domeniul vieții politice, chiar la cel mai înalt nivel, în cadrul unui partid care obișnuiește să își devoreze foștii lideri, Alfred Simonis îi transmite lui Fritz să aibă grijă la trădarea din partea celor din USR.

”Îi urez domnului Fritz, în final o chestiune absolut sinceră. Îi doresc să nu ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid. Să nu ajungă ca Buzoieni și Miruți, care azi își rup tricourile pentru ei, să ajungă să ne explice, peste foarte puțin timp, de ce trebuie să plece (n.r. Fritz) și cât de mult rău a făcut USR. ÎI urez sincer asta, credeți-mă nu e niciun fel de ironie. E ceea ce îi transmit unui om cu care am avut o relație extrem de apropiată”, a mai subliniat social-democratul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (septembrie 10th, 2026 at 15:00 )

Unde trădarea este la ea acasă nu-i prea greu să dai astfel de sfaturi .

Dan a spus: (septembrie 10th, 2026 at 18:06 )

Extrem de sincer si direct simonis. Extrem de subversiv si cu agenda dubla fritz. Ce nu intelege useristul este ca timisorenii asteapta si accepta colaborarea pt proiectele orasului. Pentru asta, colaborarea intre liderii celor 2 institutii e esential.

@Dan a spus: (septembrie 11th, 2026 at 07:04 )

Nu e articol în care Dan să nu facă reclamă unui anume partid. Am scăpat de Daniel și ne-am ales cu Dan. În ceea ce mă privește Simonis este singurul PSD-ist pe care îl apreciez. Nu suficient ca să votez PSD.

Gicu a spus: (septembrie 11th, 2026 at 09:48 )

@@Dan, Dănuț nu face „reclamă unui anumit partid”, el pupă poala popii, simonis în cazul lui.

Daniel a spus: (septembrie 12th, 2026 at 10:49 )

Fritz a fost la palat sau la altă vilă de protocol?

Xxx a spus: (septembrie 12th, 2026 at 17:42 )

Haideți să nu uităm cine se plimba pe gratis cu avioanele Nordis împreună cu primul ministru, ministrul transporturilor (Grindeanu) , onor șeful camerei deputaților (Simonis) . Nordis, o înșelăciune de peste 100 milioane euro ! Pe scurt, Simonis, lupul moralist, în orice țară din lume trebuia să-și dea demisia instantaneu. Dar RO e o excepție, nu ? Iar relația lui cu DF, sa fim serioși, mare prietenie ?! Chiar își imaginează ca înghite cineva balivernele astea ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.