Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO

Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale designului tribunelor, făcute publice de Consiliul Județean Timiș, în urma primei discuții tehnice purtate de instituție, constructori și proiectanți.

Avem primele detalii concrete ale stadionului care va înlocui vechea arenă Dan Păltinișanu. Vedem un stadion modern, cu un design adaptat zilelor noastre, care nu mai include pistă de atletism, iar tribunele sunt la marginea terenului de joc.

”Am avut astăzi o primă întâlnire cu proiectanții și constructorii noului stadion, dar și cu reprezentanți ai Federației Române de Fotbal, cea care va aviza la final funcționarea arenei. Ni s-au prezentat randările și proiectul și am discutat mici modificări pe care urmează să le facem până la începerea lucrărilor”, a anunțat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

El a prezentat și detaliile concrete ale proiectului. Pe lângă facilitățile clasice ale unui salon, acolo vor fi și spații interioare de calitate, pentru săli de conferințe, săli de sport sau spații comerciale.

”O arenă compactă de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Tribunele sunt dispuse pe două inele și însumează peste 32.000 de locuri pe scaune, toate acoperite. Noul stadion nu va avea pistă de atletism, astfel că distanța dintre tribune și gazon va fi una foarte mică. Pe lângă acestea, noua investiție ne pune la dispoziție 15.000 de metri pătrați de spații încălzite cu destinații diferite, iar aici putem vorbi de săli de conferințe, săli destinate altor sporturi sau spații comerciale. Decizia despre cum vom face repartizarea o vom lua în zilele următoare”, completează liderul CJT.

Stadionul va avea montate panouri fotovoltaice și facilități de stocare a energiei electrice.

”Tot astăzi am pus la punct și detalii legate de panourile fotovoltaice și spațiile de stocare a energiei pentru că ne dorim ca stadionul să aibă independență energetică. Ca un ultim detaliu, gazonul va fi hibrid, iar nocturna pe sistem LED”, mai aflăm detalii despre stadion.

Dar când încep lucrările? Din primăvară apar pe teren primele utilaje, ne asigură Simonis.

„Știu că cea mai mare curiozitate a tuturor este momentul începerii lucrărilor. Până la finalul acestei luni se vor face primele foraje pentru studiile geotehnice, iar proiectanții se apucă de treabă pentru ca în primăvara anului viitor utilajele să își intre în drepturi și să începem construcția noului stadion”, a încheiat șeful CJT.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Nicu a spus: (septembrie 11th, 2026 at 13:11 )

Cele mai multe randări vor fi înainte de alegeri.

Dan a spus: (septembrie 11th, 2026 at 13:22 )

Auperb. Haideti si cu polivalenta mare (nu langa stadion neaparat) si A9.

Dan a spus: (septembrie 11th, 2026 at 14:16 )

Domnilor Simonis . are terbui sa va mai odihniti ca aveti foarte multe proiecte in Timis si Mosnita Noua.

cetatean a spus: (septembrie 11th, 2026 at 15:35 )

Randari, randari si randari. Nu sunt primele, zic si eu. Am mai vazut. Sa genereeze si pentru polivalenta cateva, ca iese nasparliul de la sanatate primar.

Mos Bazies a spus: (septembrie 12th, 2026 at 07:45 )

Un Stadion acolo este perfect pentru pacienții din cele 4 spitale de lângă. Nou născuți în loc sa faca vaccinurile de dupa naștere vor fi căliți cu vacarmul unui stadion. Salvările vor zbura deasupra ambuteiajelor de dinainte si dupa meciuri.. Practic in zona va apărea un nou Mall.Acolo era mai utila o.mare parcare subterana pentru a deservi aceste spitale cu un parc verde in locul unui Stadion.

Daniel a spus: (septembrie 12th, 2026 at 16:16 )

@Mos Bazies
Nu cumva ești tu troll-ul putinist proVrajeāla de la Kremlin? Apropos, nu vrei 32.000 de locuri de parcare la stadion, iar acesta să aibă și pistă de atletism?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an

Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.