Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare.
Sâmbătă: O zi perfectă sub razele soarelui
Weekendul a debutat sub cele mai bune auspicii. Sâmbătă, vremea caldă și generoasă a transformat Parcul Central din Buziaș într-un furnicar. Miroasele îmbietoare de papricaș clocotind în ceaune mari, purcelușii rumeniți la proțap și aromele strugurilor zdrobiți de pe Dealul Silagiului au creat decorul perfect.
Zâmbete, cozi la tarabe și pahare ciocnite în cinstea recoltei – așa s-a desfășurat prima zi, în care localnicii și turiștii veniți din tot vestul țării (și chiar de peste hotare) au profitat din plin de soare și de spectacolele la care și-au dat concusrul Cu Asar, Teo Band, Neu Rokabil Band.
Duminică: Spectacolul a continuat în ciuda ploii
Nici măcar stropii de ploaie aduși de ziua de duminică nu au putut stinge focul de sub ceaune și nici entuziasmul oamenilor. Înarmați cu umbrele, pelerine și mult optimism, vizitatorii au continuat să vină în număr mare. Atmosfera a rămas la fel de caldă: ploaia a fost rapid învinsă de aburii papricașului fierbinte și de un păhărel de țuică veritabilă, perfectă pentru a alunga răcoarea toamnei.
Lumea s-a bucurat, a dansat în fața scenei la spectacoele folclorice ale renumiților artiști populari din zonă și a susținut bucătarii care au amestecat neîncetat în ceaune, transformând o zi mohorâtă într-o adevărată sărbătoare a comunității.
Concursul și marii câștigători
Momentul culminant al festivalului a fost, ca în fiecare an, competiția pentru titlul de „Cel mai gustos papricaș”. Juriul a avut o misiune extrem de dificilă în a alege cele mai reușite rețete dintre zecile de ceaune înscrise în concurs.
Marele premiu: Rossele
Premiul 1 – Doringo
Premiul 2 – Arădenii
Premiul 3 – Berinde
Mențiune – Nora
Mențiune – Deva
Mențiune – Cătă și Ovidu Giroc
Premiul Uica Mihai – Erdoș Petre
Ediția din acest an a demonstrat încă o dată că Festivalul de la Buziaș nu este doar despre mâncare și băutură, ci despre spiritul bănățean care nu se lasă descurajat de vreme și știe mereu să celebreze viața și tradițiile curate.





















































Comentarii prin facebook